ICCJ. Decizia nr. 2527/2005. Comercial

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște, în 14 aprilie 2004, reclamanta SC C. SA Târgoviște, a solicitat obligarea pârâtei C.F.R. M. SA, sucursala București, la plata sumei de 40.155.929 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 8400 kg. fier vechi constatată lipsă la destinație.

Judecătoria Târgoviște prin sentința nr. 1798 din 24 mai 2004, a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată, reținând că reclamanta nu a înlăturat prezumția de nerăspundere a cărăușului, conform art. 82.5 din R.T. pe C.F.R.

Prin decizia nr. 649 din 13 septembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC C. SA Târgoviște, confirmând astfel soluția și motivarea instanței de fond.

în contra deciziei reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea acesteia pentru motivele, prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

La termenul din 11 aprilie 2005, înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 2821C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de soluționare a recursului pe fondul său.

Excepțiile invocate sunt întemeiate.

în speță, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. 58/2003, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță, sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.

Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.: Apelul.

Prin urmare, în cauza de față, Curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 2821C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece, valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până în 200 milioane lei, iar potrivit normei citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz nu este supusă apelului.

Așa fiind, înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, a casat decizia instanței de apel și a făcut aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) a trimis cauza la Tribunalul Dâmbovița, pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2527/2005. Comercial