ICCJ. Decizia nr. 3146/2005. Comercial
Comentarii |
|
Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 3892 din 10 mai 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA București, sucursala Bihor Oradea și a obligat-o pe pârâta C.F.R. M., sucursala Cluj la plata sumei de 174.959.893 lei, contravaloare marfă, cu 11.203.396 lei cheltuieli de judecată.
A respins acțiunea față de pârâtele SC P. SA Ploiești, S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 726 din 18 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. agenția Cluj, împotriva hotărârii instanței de fond.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.F.R. M., sucursala Cluj - Napoca.
Constatând nelegalitatea căii de atac a apelului în speță, față de cuantumul pretențiilor deduse judecății (sub 200.000.000 lei) și dispozițiile art. 2821C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, Curtea, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești de a soluționa calea de atac formulată împotriva sentinței judecătoriei ca fiind apel.
în considerarea acestor dispoziții legale și obiectului cererii dedusă judecății, Curtea va admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești de a soluționa apelul declarat în cauză.
Ca o consecință a admiterii acestei excepții, Curtea a apreciat ca fiind de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de pârâtă, astfel că, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești, spre a soluționa calea de atac prevăzută de lege a fi exercitată împotriva sentinței atacate, respectiv recursul.
← ICCJ. Decizia nr. 3201/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3148/2005. Comercial → |
---|