ICCJ. Decizia nr. 3153/2005. Comercial

Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 4577 din 28 mai 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Buzău și a fost obligată pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Pitești la plata sumei de 1.179.000 lei, pretenții și la 180.700 lei cheltuieli de judecată.

S-a respins acțiunea reclamantei față de pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala Galați și SC P. SA Ploiești.

Prin decizia civilă nr. 744 din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul pârâtei S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești, declarat împotriva hotărârii instanței de fond, pe care a schimbat-o în parte și pe fond a respins acțiunea ca inadmisibilă față de apelantă.

S-a admis acțiunea față de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Galați, care a fost obligată la plata sumei de 1.779.000 lei cu titlu de despăgubiri, la 180.700 lei cheltuieli de judecată la fond și la 90.350 lei cheltuieli de judecată în apel.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.F.R. M., sucursala Galați.

Constatând nelegalitatea căii de atac a apelului în speță, față de cuantumul pretențiilor deduse judecății (sub 200.000.000 lei) și dispozițiile art. 2821C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, Curtea în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești de a soluționa calea de atac formulată împotriva sentinței judecătoriei ca fiind apel.

în considerarea acestor dispoziții legale și obiectului cererii dedusă judecății, Curtea va admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești de a soluționa apelul declarat în cauză.

Ca o consecință a admiterii acestei excepții, Curtea a apreciat ca fiind de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de apelanta pârâtă, astfel că, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., a admis apelul, a casat decizia atacată și a trimis cauza Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești, spre a soluționa calea de atac prevăzută de lege a fi exercitată împotriva sentinței atacate, respectiv recursul.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3153/2005. Comercial