ICCJ. Decizia nr. 3157/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3157/2005

Dosar nr. 11146/2004

Şedinţa publică din 26 mai 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Ploieşti prin sentinţa civilă nr. 4447 din 24 mai 2004, a admis în parte acţiunea reclamantei S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Bihor Oradea şi a obligat-o pe pârâta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Piteşti la plata sumei de 16.050.097 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea a 750 kg motorină şi de 1.365.408 lei cheltuieli de judecată.

S-a respins acţiunea faţă de pârâtele C.F.R. M. SA sucursala Cluj Napoca şi SC P. SA Ploieşti.

Prin Decizia civilă nr. 757 din 27 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul pârâtei S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Piteşti, declarată împotriva hotărârii instanţei de fond, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acţiunea reclamantei numai faţă de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Cluj, pe care a obligat-o la plata sumei de 16.050.097 lei contravaloare marfă lipsă la destinaţie, la 1.365.408 lei cheltuieli de judecată la fond şi la 712.704 lei cheltuieli de judecată în apel.

S-a respins acţiunea faţă de apelantă şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei faţă de pârâta SC P. SA Ploieşti.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.F.R. M., sucursala Cluj Napoca.

Constatând nelegalitatea căii de atac a apelului în speţă, faţă de cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii (sub 200.000.000 lei) şi dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate, Curtea, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti de a soluţiona calea de atac formulată împotriva sentinţei judecătoriei ca fiind apel.

În considerarea acestor dispoziţii legale şi obiectul cererii dedusă judecăţii, Curtea va admite excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Ploieşti de a soluţiona apelul declarat în cauză.

Ca o consecinţă a admiterii acestei excepţii, curtea apreciază ca fiind de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de apelanta pârâtă, astfel că, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., va admite apelul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza Tribunalului Prahova, ca instanţă imediat superioară Judecătoriei Ploieşti, spre a soluţiona calea de atac prevăzută de lege a fi exercitată împotriva sentinţei atacate, respectiv recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia necompetenţei teritoriale.

Casează Decizia nr. 757 din 27 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru soluţionarea recursului declarat de pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Piteşti, împotriva sentinţei nr. 4447 din 24 mai 2004, pronunţată de Judecătoria Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3157/2005. Comercial