ICCJ. Decizia nr. 3158/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3158/2005
Dosar nr. 11147/2004
Şedinţa publică din 26 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Ploieşti prin sentinţa civilă nr. 4558 din 27 mai 2004 a admis în parte acţiunea reclamantei S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Bihor-Oradea şi a obligat pe pârâta C.F.R. M., sucursala Cluj la plata sumei de 49.152.126 lei, contravaloare marfă şi la 3.714.128 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins acţiunea faţă de pârâtele S.N.P. P. SA Ploieşti şi S.N.P. P. SA, sucursala Piteşti.
Prin Decizia civilă nr. 733 din 19 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Cluj Napoca, împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.F.R. M., sucursala Cluj Napoca.
Constatând nelegalitatea căii de atac a apelului în speţă, faţă de cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii (sub 200.000.000 lei) şi dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate, Curtea, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti de a soluţiona calea de atac formulată împotriva sentinţei judecătoriei ca fiind apel.
În considerarea acestor dispoziţii legale şi obiectului cererii dedusă judecăţii, Curtea va admite excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Ploieşti de a soluţiona apelul declarat în cauză.
Ca o consecinţă a admiterii acestei excepţii, Curtea apreciază ca fiind de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de pârâtă, astfel că, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza Tribunalului Prahova, ca instanţă imediat superioară Judecătoriei Ploieşti, spre a soluţiona calea de atac prevăzută de lege a fi exercitată împotriva sentinţei atacate, respectiv recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale.
Casează Decizia nr. 733 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru soluţionarea recursului declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Cluj, împotriva sentinţei nr. 4558 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3157/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3240/2005. Comercial → |
|---|








