ICCJ. Decizia nr. 3414/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3414/2005
Dosar nr. 2321/2003
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 noiembrie 2001 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC T.A. SA Bucureşti, a chemat în judecată pârâta SC L.C. SRL Comuna Afumaţi judeţul Ilfov, pentru obligarea la plata sumei de 2.552.550 mărci germane în echivalentul lei, reprezentând penalităţi pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, potrivit pct. 4 din actul adiţional din 15 octombrie 1998 la contractul de vânzare cumpărare nr. 8683 din 7 august 1997.
Potrivit anexei la încercarea de conciliere, penalităţile cerute au fost calculate la valoarea contractului 8683/1997 de 770.000 mărci germane cu 0,3% pentru 1092 zile întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare de materiale de construcţii din 7 august 1997, pârâta s-a obligat să livreze materialele din anexa la contract, necesare executării unei nave (hale) de producţie, ce urmau să fie montate de un terţ prestator, SC A.E. SRL.
Valoarea contractului de 770.000 mărci germane a fost achitată integral până la finele anului 1997, dar pârâta vânzătoare a livrat materialele cu întârziere şi de calitate inferioară, altele decât cele din anexa contractului, iar parte nu au fost livrate, astfel că hala de producţie nu a fost finalizată, ceea ce a determinat cheltuieli de conservare.
După multiple corespondenţe şi negocieri, părţile au încheiat actul adiţional din 15 octombrie 1998 la contractul de vânzare-cumpărare, cu rol reparator şi de garanţie, prin care s-a convenit ca pârâta să plătească 120.000 mărci germane, reprezentând penalităţi de întârziere datorate până la data încheierii actului adiţional şi s-au stabilit produsele ce urmau a fi livrate în continuare şi termenele de livrare, respectiv 7 sau 14 zile de la data semnării actului adiţional.
Întrucât aceste obligaţii s-au executat parţial, nefiind livrate glafuri exeterioare, ferestre culoare albastră, colţare şi glafuri interioare ferestre culoare alb, pârâta datorează de la scadenţa termenelor convenite, penalităţi de întârziere, calculate la valoarea halei de producţie nefinalizate, de 770.000 mărci germane penalităţi însumând de la data scadenţelor din actul adiţional, 29 octombrie 1998 şi 9 noiembrie 1998, suma de 2.536.380 mărci germane.
În apărare, prin întâmpinare şi note scrise, pârâta SC L.C. SRL a susţinut că prin actul adiţional din 15 octombrie 1998, părţile au renunţat la orice pretenţie derivând din neexecutarea contractului din 7 august 1997.
Că, raporturile contractuale sunt determinate exclusiv de actul adiţional, scadenţa obligaţiilor fiind 22 octombrie 1998 şi 29 octombrie 1998, în raport de care termenul de prescripţie pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate, termen de 3 ani, s-a împlinit la 22 octombrie 2001 şi 29 octombrie 2001, astfel că acţiunea formulată la 9 noiembrie 2001 este prescrisă.
Pe fond, pârâta a cerut respingerea acţiunii susţinând că obligaţiile contractuale de livrare asumate prin actul adiţional din 16 octombrie 1998 au fost îndeplinite în totalitate, după cum rezultă din avizele de însoţire marfă semnate şi ştampilate de primire de către reprezentanţii reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Încheierea din 6 februarie 2002, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, reţinând că acţiunea a fost introdusă în termen, având în vedere suspendarea cursului prescripţiei pe perioada efectuării încercării de conciliere directă, conform art. 7201 C. proc. civ.
Pentru stabilirea situaţiei livrărilor, instanţa a admis proba verificării de scripte şi proba cu expertiza tehnică.
Expertiza tehnică a avut ca obiective:
- să se stabilească dacă reperele menţionate în avizele de expediere a mărfurilor livrate de pârâtă, reprezintă glafuri interioare ferestre, glafuri exterioare ferestre şi colţare interioare hală;
- dacă au fost livrate de pârâtă integral materialele de construcţie prevăzute în actul adiţional din 15 octombrie 1998.
Expertiza a fost efectuată de ing. D.C. şi au fost admişi experţi tehnici consilieri ai reclamantei, ing. R.N. şi din partea pârâtei, V.V., acesta din urmă semnând raportul de expertiză cu obiecţii.
Concluziile expertizei tehnice au fost în sensul că nu se poate confirma că reperele menţionate în cele două avize de expediţie, reprezintă glafuri interioare şi exterioare şi colţare interioare hală, întrucât furnizorul a indicat acelaşi cod : pentru 4 produse (sortimente): glafuri interioare ferestre, glafuri exterioare ferestre, colţare interioare hale şi lăcrimare exterioare soclu.
În ce priveşte cel de al doilea obiectiv, concluzia a fost că sortimentele prevăzute în actul adiţional nu au fost livrate integral, după cum s-a constatat prin verificările şi măsurătorile efectuate pe teren.
Expertul consilier parte pentru pârâtă, a susţinut, prin coraportul întocmit că, dimpotrivă, reperele din cele două avize de însoţire reprezintă glafuri interioare ferestre, glafuri exterioare ferestre şi colţare interioare hală şi că pârâta a livrat toate reperele solicitate de constructor pentru finalizarea halei.
Pârâta a formulat obiecţii la raportul de expertiză, iar în răspunsul din 3 iunie 2003, expertul şi-a menţinut concluziile din raportul iniţial.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 115 din 8 septembrie 2003 a respins acţiunea ca nefondată.
Instanţa a reţinut că prin actul adiţional din 15 octombrie 1998, părţile au stabilit obligaţii reciproce şi anume, reclamanta de a plăti suma de 73.265.004 lei taxe vamale, iar pârâta să livreze anumite materiale de construcţie.
Reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxelor vamale astfel că pârâta nu poate fi obligată la plata de penalităţi.
S-a mai reţinut că la data semnării actului adiţional s-au indicat numai elementele de construcţii ce urmau a fi livrate, fără indicarea cantităţilor şi că acestea au fost stabilite de antreprenor în funcţie de nevoile de la faţa locului, anterior încheierii actului adiţional, în iulie 1998 şi că, reclamanta nu a comunicat ulterior pârâtei un necesar suplimentar, astfel că pârâta a onorat, conform avizelor de expediţie, toate obligaţiile de livrare.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs în termen legal, susţinând că este netemeinică şi nelegală, invocând art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 şi art. 3041 C. proc. civ.
A cerut modificarea în tot a sentinţei atacate şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.305.098 euro, contravaloarea penalităţilor de întârziere calculate la valoarea contractului 8683/1997.
Recurenta a formulat următoarele critici:
1. greşit s-a reţinut de către instanţă că între părţi a intervenit un contract de vânzare-cumpărare materiale de construcţii, întrucât obiectul contractului a fost vânzarea-cumpărarea unei hale L., adică toate materialele componente a unui atare obiectiv, care erau prefabricate şi care trebuiau livrate integral pentru asigurarea livrării halei;
2. fără temei s-a interpretat că actul adiţional are valoarea juridică a unei tranzacţii extrajudiciare. Prin actul adiţional s-a convenit iertarea parţială a pârâtei de răspundere pentru penalităţi şi pagubele suferite prin nerespectarea obligaţiilor de livrare, pârâta fiind de acord să plătească suma de 120.000 mărci germane, iar pe de altă parte prin acest act s-au determinat obligaţiile rămase de executat de către pârâtă;
3. obligaţia prevăzută în art. 3 al actului adiţional din 15 octombrie 1998, privind plata de către beneficiara SC T.A. SA a unor taxe vamale, este lipsită de obiect, neexistând un titlu de creanţă în acest sens.
Pe de altă parte, această obligaţie nu este corelativă, interdependentă, cu obligaţia de livrare a SC L.C. SRL, astfel că greşit, instanţa de fond a înlăturat răspunderea pârâtei reţinând exonerarea de plata penalităţilor determinat de neîndeplinirea de către beneficiară a obligaţiei de plată a taxelor vamale;
4. comanda de materiale pentru finalizarea halei a fost făcută prin actul adiţional, iar livrarea de către pârâtă trebuie dovedită prin avize de însoţire a mărfii, astfel că greşit instanţa reţine implicarea constructorului halei în determinarea cantităţii produselor de livrat;
5. instanţa nu a analizat raportul de expertiză care concluzionează că elementele din actul adiţional nu au fost livrate, întrucât avizele de expediere invocate de pârâtă indicau codul F.O.P., care nu poate reprezenta 4 tipuri diferite de materiale;
6. greşit se reţine obligaţia beneficiarei de a comunica furnizoarei pârâte necesarul suplimentar de materiale faţă de cel transmis de constructor;
7. nu au fost analizate şi însuşite nici expertiza tehnică nici coraportul la expertiză, dar nici nu s-au înlăturat concluziile acestor probe;
8. hotărârea nu este motivată, soluţia de respingere fiind arbitrară. Dovezile incontestabile ale neexecutării obligaţiei de livrare asumate prin actul adiţional din 15 octombrie 1998, nu au fost reţinute şi înlăturate motivat.
Pârâta, prin întâmpinare la recursul reclamantei, susţinerile orale în şedinţa de judecată din 10 mai 2005 şi concluziile scrise depuse a cerut, în principal, admiterea excepţiei prescripţiei extinctive şi respingerea acţiunii ca prescrisă.
Pe fond a cerut respingerea recursului susţinând în esenţă, că obligaţiile asumate prin actul adiţional din 15 octombrie 1998, au fost de livrare a unor elemente de construcţii montajul acestora revenind constructorului SC A.E. SRL. Că, s-au livrat integral cantităţile de elemente, glafuri exterioare şi interioare ferestre şi colţare interioare, cerute de constructor la indicaţia reclamantei cu faxurile din 28 iulie 1998 şi 15 octombrie 1998, livrarea rezultând din avizele de expediere semnate de reclamantă.
S-a mai susţinut că instanţa a aplicat corect excepţia de neexecutare, faţă de neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei asumate prin actul adiţional, de plată a sumei de 73.265.004 lei, taxe vamale, în termen de 7 zile, obligaţie simultană, a cărei neîndeplinire naşte dreptul la penalităţile din art. 4 din actul adiţional, ceea ce ar duce la compensarea penalităţilor.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele:
Cu privire la excepţia de prescripţie reiterată de pârâtă în întâmpinarea la recurs şi în dezbaterile din şedinţa din 10 mai 2005:
Excepţia de prescripţie, excepţie de ordine publică, a fost invocată de pârâtă la fond, prin întâmpinarea depusă la 28 decembrie 2001 şi a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa de judecată din 6 februarie 2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondată excepţia de prescripţie şi a motivat această soluţie.
Pârâta nu a atacat cu recurs Încheierea instanţei de fond de respingere a excepţiei de prescripţie.
În aceste condiţii, din momentul expirării termenului de exercitare a recursului, Încheierea din 13 februarie 2002, a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel că, instanţa de recurs nu mai poate analiza şi nu se poate pronunţa asupra prescripţiei, întrucât excepţia invocată de pârâtă la fond s-a judecat iar hotărâre nefiind atacată, a devenit irevocabilă.
Analizând temeinicia şi legalitatea hotărârii de respingere a acţiunii, se reţin următoarele:
Cu privire la obligaţiile contractuale dintre părţi:
Prin contractul nr. 8683 din 7 august 1997, pârâta vânzătoare SC L.C. SRL s-a obligat să livreze reclamantei cumpărătoare SC T.A. SA „produsele prevăzute în anexă" în valoare de 770.000 mărci germane. În anexa la contract, se indică datele generice ale structurii „navă", respectiv hală metalică, ce urma să fie realizată din elementele indicate tot în anexă, care îmbinate trebuiau să realizeze un tot unitar, hala de producţie.
Montajul elementelor livrate de pârâtă revenea altei societăţi, SC A.E. SRL.
Termenul de livrare de 12 săptămâni de la data plăţii avansului de 30%, nu a fost respectat de pârâtă.
Prin art. 10 din contract s-a înscris clauza penală potrivit căreia „orice întârziere mai mare de 7 zile, referitor la livrările prevăzute în anexe, se penalizează cu 0,3% pe zi din valoarea contractului".
Neexecutarea integrală şi la termen a obligaţiilor din contractul nr. 8683/1997 a fost conciliată de părţi prin negociere, care s-a materializat în actul adiţional din 15 octombrie 1998.
Prin alineatul ultim al actului adiţional, s-a înscris fără echivoc, voinţa părţilor „de soluţionare definitivă a litigiilor existente între ele, născute pe parcursul executării contractului din 7 august 1997, părţile declarând că nu mai au nici un fel de pretenţii patrimoniale una de la cealaltă, cu excepţia obligaţiilor cuprinse în prezentul act adiţional".
Urmare a examinării situaţiei executării contractului nr. 8683/1997, prin actul adiţional s-au înscris şi elementele rămase neexecutate din hala de producţie.
Astfel, la pct. 1 s-a prevăzut obligaţia furnizorului de a finaliza livrările mai multor produse, cu indicarea denumirii acestora (glafuri interioare şi exterioare ferestre, colţare interioare, lăcrimare exterioare, soclu şi cale de rulate) cu termene de livrare în 7 sau 14 zile, socotite de la semnarea actului adiţional.
Tot în sarcina furnizorului la pct. 2 s-a înscris obligaţia plăţii sumei de 120.000 mărci germane, determinat de nerespectarea termenelor din contract, sumă prin care părţile au negociat răspunderea pârâtei furnizoare şi care a fost achitată de aceasta.
Rezultă că prin actul adiţional, 15 octombrie 1998, părţile au clarificat situaţia executării contractului şi pentru asigurarea realizării halei metalice ca tot unitar, au înţeles să înscrie ca obligaţii de livrare în sarcina pârâtei numai elementele ce nu erau livrate la acea dată.
Se reţine din cele de mai sus că analizarea răspunderii pârâtei SC L.C. SRL, trebuie să se facă numai în raport de obligaţiile prevăzute în sarcina acesteia în actul adiţional din 15 octombrie 1998, altfel, ar însemna să i se aplice acestui furnizor o dublă sancţionare, având în vedere plata sumei de 120.000 mărci germane.
Reclamanta pretinde calculul penalităţilor din actul adiţional, la valoarea contractului de 770.000 mărci germane faţă de prevederile art. 4 din actul adiţional.
Prin art. 4, părţile au prevăzut că „toate obligaţiile părţilor asumate prin prezentul act adiţional intră în vigoare de la data semnării lui. În caz de nerespectare a acestor obligaţii, se aplică penalităţilor stipulate la art. 10 din contract.
Este fără echivoc că părţile au înţeles să sancţioneze nelivrarea produselor prevăzute în actul adiţional, iar trimiterea la art. 10 priveşte numai procentul de penalitate aplicabil, de 0,3% pe zi întârziere, care neîndoios se aplică la valoarea produselor şi termenele de livrare din actul adiţional.
Instanţa de fond a reţinut corect că singurele obligaţii contractuale, în raport de care trebuie analizată răspunderea pârâtei, sunt cele din actul adiţional din 15 octombrie 1998.
Hotărârea de respingere a acţiunii este criticabilă pentru modul de stabilire a situaţiei executării obligaţiilor, motivarea instanţei fiind neconvingătoare, succintă şi cu ignorarea probelor depuse de părţi. Au fost înlăturate nemotivat şi concluziile expertizei tehnice dispusă în cauză, prin care s-a reţinut neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin actul adiţional.
Instanţa a dat o interpretare eronată obligaţiilor părţilor din actul adiţional, reţinând că acestea sunt independente şi că întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxelor vamale, pârâta nu poate fi obligată la plata penalităţilor de întârziere în livrare.
S-a aplicat fără temei excepţia de neexecutare a obligaţiei reclamantei, plata unor taxe vamale, drept cauză a neexecutării obligaţiei de livrare a produselor de către pârâtă.
Ori, este de reţinut că, excepţia de neexecutare, poate duce la înlăturarea răspunderii debitorului, în cazul în care obligaţia neîndeplinită de acesta era condiţionată de obligaţiile creditoarei.
În speţă, obligaţiile din actul adiţional, prevăzute în sarcina pârâtei, livrarea unor elemente metalice, era distinctă şi fără legătură, necondiţionată de obligaţia reclamantei pentru plata sumei de 73.625.005 lei, taxe vamale. De altfel, această creanţă nu a făcut obiectul unei cereri a SC L.C. SRL, cerere reconvenţională, astfel că nu poate forma obiectul litigiului de faţă.
Reţinerea instanţei de fond în sensul că pârâta a efectuat livrările solicitate de antreprenor în numele reclamantei şi că nu s-a făcut dovada comunicării unui necesar suplimentar, este criticabilă.
Instanţa nu a stabilit dacă pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin actul adiţional.
Expertiza tehnică dispusă în cauză, a avut ca obiective stabilirea situaţiei livrărilor din actul adiţional.
Prin concluziile expertizei, expert ing. D.C. a reţinut că produsele din actul adiţional nu au fost livrate integral.
Coraportul expertului consilier al pârâtei, ing. V.V., reţine contrariul, iar instanţa nu motivează înlăturarea expertize judiciare şi reţinerea concluziilor coraportului.
Este fără temei şi invocarea comenzii de materiale făcută de constructorul SC A.E. SRL şi neemiterea unor comenzi suplimentare de reclamantă.
În adevăr, actul adiţional nu indică cantităţile pe fiecare sortiment de materiale ce urmau a fi livrate de pârâtă, dar acestea sunt cele trecute în anexa la contractul de livrare al halei metalice, materiale rămase nelivrate la 15 octombrie 1998, astfel că este fără temei implicarea constructorului şi fără relevanţă lipsurile de la montaj, în raporturile de livrare dintre părţile în cauză.
Analizarea îndeplinirii obligaţiilor contractuale din actul adiţional de către pârâtă, trebuie să se facă în raport de situaţia livrărilor din avizele de expediere semnate de primire de către beneficiara reclamantă, iar nu în raport de situaţia elementelor lipsă la montaj. Ori, expertiza tehnică ing. D.C. şi-a întemeiat concluziile pe constatările şi măsurătorile efectuate pe teren, concluzionând că elementele nemontate, nu au fost livrate.
Expertiza nu a lămurit nici cuprinsul celor două avize de expediere privind livrarea produselor din actul adiţional conform susţinerilor pârâtei.
Explicaţiile expertizei judiciare, nu pot fi primite, astfel că la acest obiectiv al expertizei nu s-a răspuns.
Faţă de cele de mai sus, recursul urmează să fie admis, Decizia atacată să fie casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru completarea probatoriilor printr-o expertiză tehnică, în vederea stabilirii situaţiei executării obligaţiilor pârâtei din actul adiţional din 15 octombrie 1998 şi în raport de aceasta, a răspunderii cu plata de penalităţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.A. SA Pipera Tunari, împotriva sentinţei nr. 115 din 8 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3407/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3435/2005. Comercial → |
---|