ICCJ. Decizia nr. 3474/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Dej sub nr. 2206 la data de 12 august 2002, reclamanta P.M.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC H. SRL, instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care se constate încetarea contractului de închiriere încheiat cu pârâta și să dispună evacuarea pârâtei din spațiul situat în Dej, Piața Lupeni, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Dej prin sentința nr. 2615 din 27 noiembrie 2002 a respins acțiunea reclamantei și a admis cererea reconvențională a pârâtei, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 352.475.795 lei contravaloare lucrări efectuate la spațiul închiriat, cu compensarea chiriei datorate de pârâtă reclamantei cu debitul datorat de aceasta din urmă și debitul datorat de aceasta din urmă și obligarea reclamantei la plata diferenței de 320.657.783 lei.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.
Prin decizia nr. 333 din 21 martie 2003 Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Dej, a fost anulată sentința apelată și cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Cluj.
Tribunalul Cluj, ca instanță de fond, după declinare, prin sentința nr. 1291 din 16 aprilie 2004 a admis în parte cererea formulată de reclamanta P.M.D. a constatat reziliat contractul de închiriere din 9 mai 2001, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în Dej, Piața Lupeni, a admis în parte cererea reconvențională a pârâtei și a obligat reclamanta să-i achite pârâtei suma de 217.885.100 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală începând de la pronunțare și până la achitare și cu instituirea unui drept de retenție asupra imobilului sus-menționat până la plata integrală a despăgubirilor în favoarea pârâtei; capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei și majorărilor de întârziere pe perioada decembrie 2001 - martie 2003 în cuantum de 104.218.993 lei a fost anulat ca netimbrat; capătul de cerere formulat de pârâtă având ca obiect compensarea datoriilor reciproce a fost respins.
Reclamanta a fost obligată la 27.750.804 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
împotriva sentinței Tribunalului Cluj au declarat apeluri ambele părți.
Prin decizia nr. 477 din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelurile declarate de SC H. SRL Dej și de P.M.D., apelanta din urmă solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii cererii reconvenționale formulată de pârâtă.
împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta.
P.M.D., întemeiat pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., fără ca recurenta să încadreze motivele de recurs în vreunul din punctele textului legal sus-citat.
Recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, din actele dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de apel a reținut că potrivit art. 11 lit. c) din contractul încheiat între părți s-a stabilit că, chiriașul poate să efectueze la timp toate lucrările de reparații și de întreținere în bună stare de funcționare a bunului închiriat, inclusiv a fațadei și când consideră că este cazul, poate să aducă îmbunătățiri sau să facă lucrări de sporire a gradului de confort, fără a avea posibilitatea de a pretinde de la proprietar ca aceste cheltuieli de înfrumusețare să fie compensate din cuantumul chiriei.
Din conținutul chiriei mai sus menționate a contractului, rezultă că într-adevăr reclamanta nu și-a dat acordul pentru efectuarea lucrărilor realizate de pârâtă la imobilul închiriat însă lucrările efectuate de pârâtă nu se încadrează în categoria celor stabilite de părți în clauza anterior menționată. Conform concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză rezultă că imobilul a dobândit un spor de valoare ca urmare a realizării acestora și care a fost stabilită la suma de 217.885.100 lei.
în condițiile în care s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiu, în mod corect a fost obligată reclamanta la plata contravalorii lucrărilor executate de pârâtă în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, prevăzut de art. 992 C. civ.
Ca atare, în mod corect prima instanță a apreciat că nu se impune obligarea reclamantei la plata valorii actualizate a lucrărilor efectuate și nici la plata valorii de circulație a acestor lucrări întrucât ceea ce se justifică a fi achitat este doar sporul de valoare dobândit de imobil ca urmare a lucrărilor efectuate de pârâtă, respectiv suma cu care ar crește valoric patrimoniul reclamantei în detrimentul pârâtei.
Raportul de expertiză tehnică efectuat (dosar fond) confirmă că, sporul valoric dat de amenajarea spațiului ce a constituit obiectul contractului de închiriere în litigiu constă în instalații electrice interioare, branșament electric trifazat, instalații de încălzire centrală și apă, instalații apă și confecții metalice.
Ca atare, în mod corect prima instanță a stabilit că nu se impune obligarea reclamantei la valoarea actualizată a acestor lucrări și nici la plata valorii de circulație.
Pentru considerentele expuse se apreciază că criticile reclamantei în conținutul motivelor de apel sunt nefondate, după cum sunt nefondate și criticile formulate de pârâtă pentru aceleași considerente expuse anterior.
în ce privește susținerea apelantei pârâte în sensul că s-ar fi impus stabilirea despăgubirilor în valută, critica este nefondată. Din conținutul cererii reconvenționale aflată la dosarul de fond, rezultă că prin aceasta pârâta a solicitat cu titlu de despăgubiri suma de 352.475.795 lei. Solicitarea prin cererea de apel ca sumă stabilită cu titlu de despăgubiri să fie calculată în valută este inadmisibilă în raport de cererea formulată la instanța de fond.
în consecință, a constatat că nu pot fi primite criticile aduse deciziei instanței de apel, acestea fiind fără suport legal, Curtea respingând ca nefondat recursul reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3295/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3464/2005. Comercial → |
|---|
