ICCJ. Decizia nr. 3464/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 7 septembrie 2000 la Tribunalul București, secția comercială, reclamanta SC I. SRL București a chemat în judecată pârâta R.A.A.P.P.S. București, sucursala T.B.N., pentru a fi obligată la plata sumei de 239.564.743 lei daune reprezentând actualizarea în raport de rata inflației a sumei datorate de 16.714.208 lei, conform sentinței civile nr. 1175 din 31 mai 1995 rămasă definitivă și executorie, precum și dobânda bancară în sumă de 143.738.844 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 7600 din 21 noiembrie 2000, Tribunalul București a respins acțiunea pe autoritatea de lucru judecat.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 621 din 6 aprilie 2001 a respins apelul reclamantei, a desființat sentința civilă de mai sus, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat și a trimis cauza spre rejudecare pe fondul cauzei.
împotriva deciziei civile nr. 621 din 6 aprilie 2001 a declarat recurs pârâta, solicitând în esență, respingerea acțiunii reclamantei pe motivul de autoritate de lucru judecat și menținerea soluției instanței de fond.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1572 din 5 martie 2002, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S., sucursala T.B.N., motivat de faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile obligatorii prevăzute de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., respectiv triplă identitate de părți, obiect și cauză.
Că în raport de sentința civilă nr. 1775 din 31 mai 1995 a Tribunalului București, în cauză nu există identitate de obiect și cauză, așa cum în mod corect s-a reținut și prin hotărârea atacată.
Reținându-se astfel că prima instanță a soluționat greșit litigiul pe excepție și că în mod corect instanța de apel a dispus trimiterea cauzei pentru a fi soluționată și pe fondul pretențiilor, s-a respins ca nefondat recursul pârâtei.
Prin decizia nr. 6871 din 15 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, s-a respins ca inadmisibilă și contestația în anulare formulată de pârâtă împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 1572 din 5 martie 2002.
Rămânând valabilă decizia Curții de Apel București nr. 621/2001, Tribunalul a trecut la soluționarea pe fondul cauzei și prin sentința comercială nr. 13840 din 4 noiembrie 2003, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC I. SRL formulată împotriva pârâtei R.A.A.P.P.S.
în motivarea acestei sentințe instanța de fond a reținut în esență că într-adevăr prin sentința civilă nr. 1175 din 31 mai 1995 definitivă și executorie pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 16.714.208 lei, reprezentând contravaloarea unei cantități de ciuperci degradată din vina pârâtei pe timpul transportului, precum și a taxelor de transport încasate necuvenit de aceasta.
Prin decizia Curții de Apel București nr. 1426/1997, la data de 3 iulie 1997 această sentință a devenit definitivă și executorie.
Reține însă culpa reclamantei SC I. SRL București, care văzând refuzul pârâtei de a executa de bună voie hotărârea, trebuia să treacă la punerea în executare silită a respectivului titlu executoriu, dând astfel dovada de diligență, lucru pe care nu l-a făcut și a executat titlul abia la data de 29 mai 2000 în ultimul an de prescripție a executării silite.
Prin decizia nr. 94 din 19 martie 2004, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de reclamanta SC I. SRL București și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis acțiunea astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.852.021.545 lei, cu titlu de despăgubiri, rezultând din rata inflației și dobânzi comerciale.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen pârâta R.A.A.P.P.S., sucursala T.B.N., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul menținerii sentinței civile nr. 13840/2003 a Tribunalului București.
în motivarea recursului, făcută fără indicarea nici uneia din situațiile prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., se critică decizia atacată pentru faptul că reclamanta nu a probat nici în fond și nici în apel existența unui prejudiciu. Aceasta întrucât pârâta și-a îndeplinit exact obligația de plată a sumei de bani la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 1175/1995. în plus, titlul executoriu nu prevede obligația pârâtei la plata sumei de 18.433.169 lei reactualizată la data plății, deși reclamanta putea cere instanței de judecată aceasta.
Deși recurenta nu indică textul sau textele legale încălcate de instanța de apel și face doar o trimitere indirectă la art. 1082 C. civ., motivul de recurs invocat de ea ar putea fi încadrat în situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând recursul prin prisma motivului invocat, înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, cu aplicarea corectă a prevederilor legale în materie, nefiind dată situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Așa cum corect s-a reținut de către instanța de apel, pârâta a executat sentința nr. 1175 din 31 mai 1995, rămasă definitivă la 3 octombrie 1997, abia la 29 mai 2000, numai după ce creditoarea reclamantă a trecut, în cadrul executării silite, la aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitoarei. Aceasta fiind situația de fapt, art. 3712C. proc. civ., o îndreptățește pe reclamantă la acoperirea prejudiciului produs creditoarei prin plata cu întârziere a sumei datorate la nivelul ratei inflației și a dobânzilor.
în raporturile dintre părți, în mod incontestabil raporturi comerciale, își găsește deplina aplicare art. 43 C. com., potrivit căruia debitorul este de drept în întârziere iar dobânda este datorată de drept, culpa și prejudiciul fiind prezumate, dobânzile comerciale lichide și plătibile în bani producând dobânda de drept, din ziua când devine exigibile. Reclamanta nu a susținut că, prin plata cu întârziere a debitului ar fi suferit un prejudiciu superior celui acoperit de dobânda legală și nu a cerut obligarea pârâtei la acoperirea unui asemenea prejudiciu, pentru a i se cere să dovedească acest prejudiciu superior celui prezumat de lege.
Potrivit art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației iar această "îndeplinire exactă a obligației" trebuie privită în speță prin prisma prevederilor art. 3712alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care titlul executoriu nu conține nici un criteriu, organul de executare va proceda la actualizarea în funcție de cursul monedei în care face plata, determinat la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu". Acest text relevă cu evidență netemeinicia motivului de recurs că titlul executoriu nu prevede ca suma datorată să fie reactualizată la data plății.
Față de cele de mai sus înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3474/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4123/2005. Comercial → |
|---|
