ICCJ. Decizia nr. 3957/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2217/ PI din 24 septembrie 2004, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta SC T.B. SRL Timișoara, împotriva pârâtei SC A. SRL Arad cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă, după cum urmează:
- a dispus rezilierea contractului de franciză înregistrat și încheiat de părți la 21 aprilie 2003;
- a obligat pârâta la restituirea pieselor de mobilier livrate acesteia pe baza avizului de însoțire a mărfii din 4 februarie 2003 pozițiile 13-16 și 35;
- a respins capetele de cerere privind daunele interese și contravaloarea reclamă afișată din acțiunea principală;
- a respins petitul în pretenții reprezentând prejudicii din cererea reconvențională.
în motivarea acestei soluții, instanța a reținut că atât în cererea principală cât și în cererea reconvențională se regăsește petitul privind pronunțarea rezilierii contractului de franciză, sens în care, în baza principiului disponibilității se va admite acest capăt de cerere, comun ambelor acțiuni, fără a mai fi necesar a se examina măsura în care fiecare din părți a încălcat mai mult sau mai puțin clauzele contractului, fiind suficientă voința ambelor părți.
Cu privire la petitul 2, instanța a reținut de asemenea acordul și disponibilitatea la executare, manifestate de către pârâtă, așa cum rezultă din concluziile scrise, ce reiau în fapt punctele de vedere din întâmpinare.
La acest capăt de cerere, instanța a mai apreciat că dat fiind faptul că există în invitația la conciliere directă individualizată această cerere, restituirea bunurilor se va face pe cheltuiala pârâtei, având în vedere că de la data invitației, aceasta ar fi putut remite bunurile.
în ceea ce privește petitul 3 din acțiunea principală, referitor la plata contravalorii reclamei afișate pe vitrină-magazin, suma reactualizată la 23.174.750 lei, instanța l-a respins, în considerarea lipsei acestei obligații a beneficiarului.
Ultimul petit din cererea principală, precizat la suma de 150.000.000 lei, reprezentând daune interese a fost respins ca inadmisibil pentru neîndeplinirea condiției concilierii prealabile cu privire la acesta, observând că în invitația la conciliere, nu este inclus acest petit.
Cu privire la cererea reconvențională s-a admis primul petit, comun ambelor acțiuni, respectiv rezilierea contractului, iar petitul 2 privind pretenții prejudiciu în sumă de 52.048.946 lei, 125,68 euro și 546 dolari S.U.A. a fost respins cu motivația că afirmațiile nu au fost dovedite, faptele culpabile neregăsindu-se în obligațiile fiecărei părți contractante.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC T.B. SRL Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 422 din 13 decembrie 2004 a respins apelul, ca nefondat.
în considerentele acestei decizii s-a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, neexistând motive de admitere a acesteia.
S-a argumentat în plus, cu privire la petitul privind daunele interese, respins ca inadmisibil de către instanța de fond, în raport de lipsa concilierii directe, că din conținutul invitației la conciliere, a rezultat că reclamanta a formulat pretenții de 1.400.000.000 lei, parte reprezentând daune morale și 400 milioane lei reprezentând beneficiu nerealizat pe lunile aprilie, mai, iunie, iar prin acțiunea comercială s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100 milioane lei cu titlu de daune, ca urmare a producerii unui prejudiciu, fără a se arăta în ce constă aceasta.
Deși reclamanta, prin motivele de apel arată că și-a redus numai suma pe care o solicită cu titlu de daune, prin invitația la conciliere, rezultă că există o diferență de obiect asupra sumelor solicitate, neconciliat de părți, astfel cum corect a reținut instanța de fond, respingând acest capăt de cerere.
împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC T.B. SRL Timișoara a declarat recurs, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 C. proc. civ.
Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurentă privesc nelegalitatea deciziei atacate sub următoarele aspecte:
- instanța de apel a reținut o greșită stare de fapt ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite.
Astfel, arată recurenta, ambele instanțe nu au stabilit culpa în neexecutarea contractului, în sarcina pârâtei, deși din probatoriul administrat rezultă fără putință de tăgadă că aceasta nu și-a respectat obligațiile convenite prin contract.
Pe cale de consecință, respingerea pretențiilor cu privire la daune este una greșită.
Și respingerea petitului 3 din acțiunea principală este nelegală, susține aceeași recurentă, câtă vreme s-a demonstrat că desfacerea contractului înainte de termen a făcut inutilă investiția în reclamă pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta a fost lipsită de posibilitatea deschiderii altui magazin, contractul prevăzând această interdicție până la rezilierea acestuia.
Critica cu privire la ultimul petit din acțiunea principală, respectiv daunele interese, vizează greșita reținere a împrejurării că în invitația la concilierea părților nu a fost inclus acest capăt de cerere.
Ori, cum rezultă din înscrisul aflat la dosar fond, s-a prevăzut acordarea de daune în sumă de 1.400.000.000 lei, defalcate pe daune morale și beneficiu nerealizat, astfel că soluția instanței de apel se impune a fi schimbată în tot.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinței, iar pe fond admiterea în tot a acțiunii introductive precizate și respingerii în totalitate a cererii reconvenționale promovată de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Critica referitoare la neacordarea daunelor interese este întemeiată.
Instanța de fond a respins acest petit ca inadmisibil cu motivarea că în invitația la conciliere nu a fost prevăzut acest capăt de cerere.
Instanța de apel a validat această soluție și cu privire pe acest aspect, cu motivarea că există o diferență de obiect între ceea ce a fot prezentat la conciliere și cel pretins prin cererea de chemare în judecată, astfel că, neprecizate, daunele în cuantumul solicitat în instanță, concilierea obligatorie nu a avut loc, inadmisibilitatea cererii fiind perfect legală.
Soluția instanței de apel sub acest aspect este greșită.
Prin înscrisul aflat la dosar fond intitulat "invitație la conciliere directă" reclamanta a înserat la ultimul petit plata unor daune de 1.400.000.000 lei, defalcate în daune morale și beneficiu nerealizat, indicând pe ce perioadă se pretind acestea cât și cauzele apreciate de reclamantă, care au condus la producerea prejudiciului.
împrejurarea că prin acțiunea principală, reclamanta a solicitat o altă sumă decât cea din conciliere, ulterior precizată, este nerelevant în cauză și nu echivalează cu neconcilierea pe acest aspect.
Dimpotrivă, indicarea titlului sub care s-au pretins sumele este una și aceeași, fiind supusă analizei pârâtei odată cu celelalte pretenții, astfel că se apreciază că a fost efectuată concilierea.
Așa fiind, pentru acest capăt de cerere recursul va fi admis, va fi casată decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței tribunalului, pe care Curtea urmează a o anula în parte și trimisă cauza aceleiași instanțe de apel pentru a fi soluționat pe fond capătul de cerere cu privire la daunele interese.
Celelalte critici formulate de reclamantă Curtea le apreciază ca nefondate, aspect sub care va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Față de considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 teza 1 cu referire la art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul declarată de reclamantă potrivit dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3784/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2617/2005. Comercial → |
|---|
