ICCJ. Decizia nr. 2617/2005. Comercial

Prin încheierea pronunțată în C.C. de la 28 iunie 2004, Judecătoria Călărași admite cererea formulată de B.E.J. S.V. executor judecătoresc. încuviințează începerea executării silite cerute de către creditorul urmăritor S.S.C., pentru recuperarea sumei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 3.000.000 dolari S.U.A. la data plății datorate de către debitoarea SC S. SA Călărași, creanța provine din datoria ce o deține SC L.I.P.C. SA București în baza încheierii din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Călărași, precum și la plata cheltuielilor de executare.

împotriva acestei încheieri debitoarea SC S. SA Călărași a declarat apel solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii și pe fond respingerea cererii de încuviințare a executării silite, ca nefondată.

Debitoarea prin motivele de apel critică încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că:

- încuviințarea executării silite s-a făcut în baza unui înscris care nu poate constitui titlu executoriu în accepțiunea normelor procedurale care reglementează materia executării silite. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 372 C. proc. civ., executarea silită se va efectua în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui înscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu.

Debitoarea arată că prin contractul de cesiune din 8 iunie 2004 SC L.I.C.P. SA a cesionat în favoarea sindicatului SC S. SA creanța reprezentând echivalentul în lei a sumei de 3.000.000 dolari S.U.A. în baza acestui înscris, creditorul a solicitat B.E.J. S.V.

Cu privire la "titlul executoriu", contractul de cesiune, acesta constituie un simplu înscris sub semnătură privată, care potrivit legii nu poate fi considerat titlu executoriu deoarece:

- nu este investit cu formulă executorie pentru a deveni titlu executoriu (art. 376 C. proc. civ.).

- înscrisul nu a fost supus procedurii de înregistrare și publicitate prevăzută de art. 2 lit. a) și art. 29, Titlul VI din Legea nr. 99/1999.

- contractul de cesiune este nul absolut pentru lipsa obiectului și a cauzei și pentru lipsa capacității de exercițiu a pârâtului la semnarea contractului de cesiune.

Debitoarea mai arată că operațiunea de încuviințare a executării silite la cererea organului de executare nu reprezintă o simplă formalitate, instanța de judecată în exercitarea rolului său activ având obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor legale de fond și formă cerute de lege pentru a se porni executarea. în mod eronat instanța a încuviințat începerea executării, neobservând că actul în baza căruia s-a solicitat începerea executării, un simplu înscris sub semnătură privată dintre două persoane, nu are caracterul unui titlu executoriu, astfel cum prevede în mod imperativ C. proc. civ., în art. 376 alin. (1).

Se mai susține că sindicatul a încheiat contractul de cesiune bazat pe o cauză imorală, întrucât se urmărește lichidarea patrimoniului SC S. SA, unde toți membrii de sindicat au contracte de muncă, deci chiar membrii sindicatului, doresc desființarea societății de unde primesc salarii, ceea ce este imoral și absurd.

Pentru motivele arătate, debitoarea a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pe fond respingerea cererii de încuviințare a executării silite ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 369 din 8 septembrie 2004 a calificat apelul declarat de debitoarea SC S. SA Călărași ca fiind constatați la executare și în consecință declină competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de executare, Judecătoria Călărași.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că încheierea de încuviințare a executării silite nu poate fi atacată de debitor, direct prin căile de drept comun, ci doar indirect și numai pe calea contestației la executare.

Cu petiția înregistrată la data de 27 septembrie 2004, debitoarea SC S. SA Călărași, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de Curtea de apel, în temeiul dispozițiilor, art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, deoarece încheierea de încuviințare a executării civile este supusă regulilor stabilite de C. proc. civ., în Cartea III, dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase, astfel potrivit art. 331 C. proc. civ., toate cererile care au nevoie de autorizarea instanței de judecată fără stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană precum și cele privitoare la darea unei autorizații judecătorești sunt supuse dispozițiilor privitoare la procedurile necontencioase.

Printr-un alt motiv de recurs, debitoarea arată că potrivit pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., instanța a interpretat în mod greșit actul dedus judecății, în speță cererea de apel, calificând-o contestație la executare.

S-a mai susținut că nu există text de lege care să interzică unui debitor să atace încheierea de încuviințate a executării silite cu apel și mai mult, nu există temei legal care să califice această încheiere de încuviințare ca fiind un act de executare silită, atacabil cu o contestație la executare.

Pentru motivele arătate, debitoarea a solicitat în principal admiterea recursului casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru continuarea judecării cererii de apel, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea încheierii atacate ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fond, respingerea cererii de încuviințare a executării silite ca nefondată.

Recursul declarat de debitoare este fondat.

Din analiza motivelor de recurs invocate în raport de actele și lucrările dosarului, rezultă că acestea sunt întemeiate.

Astfel, hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 336 C. proc. civ., instanța de apel în mod greșit calificând apelul debitoarei în contestație la executare.

Art. 336 alin. (1) încheierea prin care se încuviințează cererea este executorie.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede: "Ea este supusă apelului".

în consecință hotărârea recurată a fost nelegală fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 336 C. proc. civ., situație în care, înalta Curte a admis recursul declarat de debitoare, a casat decizia și a trimis cauza la aceeași curte de apel pentru soluționarea apelului declarat de debitoare.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2617/2005. Comercial