ICCJ. Decizia nr. 3560/2005. Comercial

Prin încheierea nr. 3199 pronunțată în ședința camerei de consiliu din 24 mai 2004 de Judecătoria Baia Mare a fost respinsă cererea de încuviințare a executării și autorizarea intrării în imobil formulate de către executorul bancar F.F.A., la cererea creditoarei R.B., sucursala Maramureș, cu sediul în Baia Mare, în vederea executării silite a creanței împotriva debitorului H.R. domiciliat în Baia Mare, județul Maramureș, cu motivarea că titlul depus de creditoare nu respectă formalitățile prevăzute de lege pentru a se începe executarea silită, prin aceea că examinând contractul de credit bancar s-a constatat că formula executările nu are semnătura președintelui instanței ci numai a grefierului.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 470 din 23 septembrie 2004 a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de petiționara R.B. SA, sucursala Maramureș împotriva încheierii civile nr. 3199 din 24 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, reținând în esență că apelul nu a fost timbrat anticipat cu întreaga sumă stabilită, cu doar cu suma de 4.500 lei timbru judiciar, iar suma de 43.000 lei taxă judiciară de timbru fiind achitată în cont greșit.

împotriva deciziei civile nr. 470 din 23 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs creditoarea R.B. SA, sucursala Maramureș, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că în mod greșit a fost dispusă anularea ca insuficient timbrată a cererii de apel, la dosar existând chitanța care dovedește că suma de 43.000 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru a fost plătită în contul corect indicat în citația primită, solicitând admiterea recursului, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 10 și art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt fondate, recursul urmând a fi admis pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că în faza procesuală a apelului, creditoarea R.B. SA, sucursala Maramureș a respectat obligația de a plăti taxa judiciară de timbru în valoare de 42.500 lei, așa cum a fost stabilită de instanță și i-a fost adusă la cunoștință prin dovada de îndeplinire a procedurii de citare, pentru termenul din data de 23 septembrie 2004. Această situație este atestată de chitanța din 30 august 2004, conform căreia suma de 43.000 lei a fost achitată de către bancă, prin mandat poștal în contul C.L.C. Apare o concordanță deplină între contul indicat în citația primită și plata efectiv realizată de apelanta R.B. SA, sucursala Maramureș, precum și a cuantumului sumei ce reprezintă taxa judiciară de timbru, obligația timbrării fiind îndeplinită. Mai mult, chiar în notele scrise depuse de apelantă, se regăsesc toate aspectele expuse anterior.

Greșit a procedat instanța de apel atunci când a anulat ca insuficient timbrat apelul creditoarei cu motivarea că taxa judiciară de timbru în sumă de 43.000 lei a fost achitată în cont greșit, fără a manifesta preocupare și pentru examinarea chitanței din 30 august 2004 achitată corect în contul C.L.C.

Cadrul juridic și argumentele expuse anterior, a determinat admiterea recursului promovat de creditoarea R.B. SA, sucursala Maramureș, împotriva deciziei civile nr. 470 din 23 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a casat, iar în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ., a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3560/2005. Comercial