ICCJ. Decizia nr. 4038/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4038/2005
Dosar nr. 3379/2001
Şedinţa de la 30 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 738 din 25 mai 2000 a Tribunalului Mureş a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de SC B.P. SRL Glodeni, iar SC F.P.T. SRL a fost obligată la 39.600.000 lei cu titlu de preţ, plus dobânda de referinţă B.N.R. pentru perioada 16 iulie 1998 – 31 mai 2000.
Cererea prin care aceeaşi reclamantă solicita obligarea pârâţilor F.Ş. şi B.B. la plata sumei de 76.445.700 lei cu titlu de capital şi penalităţi a fost respinsă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă şi cererea reconvenţională, reclamanta – pârâtă fiind obligată să emită factura aferentă creanţei în conformitate cu HG 831/1997, constatându-se totodată nulitatea absolută a contractului de împrumut din 8 septembrie 1998, încheiat între V.I. şi F.Ş.
Totodată s-a dispus şi restituirea cauţiunii de 5.000.000 lei, consemnată la 23 martie 2000.
Apelul declarat de pârâta SC F.P.T. SRL, împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 680/ A din 13 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, modificându-se în parte sentinţa în sensul că au fost obligaţi în solidar la plata celor 39.600.000 lei SC F.P.T. SRL şi B.B., fiind respinsă acţiunea faţă de F.Ş.
De asemenea, a fost respinsă cererea privind plata dobânzilor în cuantum de 50.592.000 lei.
Cererea reconvenţională formulată de SC F.P.T. SRL a fost respinsă, dispunându-se ridicarea ipotecii asigurării înscrisă în C.F. asupra imobilului proprietatea lui F.Ş. şi a soţiei sale şi menţinerea sentinţei privitor la restituirea cauţiunii.
S-a reţinut că „bonul de primire" a cantităţii de grâu a fost semnat de B.B., aşa încât, acesta este ţinut să răspundă în solidar cu societatea în achitarea preţului grâului, el neacţionând ca prepus al societăţii.
Cât priveşte nulitatea contractului de împrumut solicitată prin cererea reconvenţională, s-a reţinut că nu poate fi admisă, nefăcându-se dovada existenţei vreunui act simulat, iar prin acţiunea precizată reclamantul nu a înţeles să dea eficienţă juridică acestui act de împrumut.
Întrucât prin încheierea din 23 martie 2000, instanţa de fond instituise în temeiul art. 228 din Legea LX/1881 o ipotecă asiguratorie „pentru o creanţă personală" asupra imobilului lui F.Ş. şi al soţiei sale, iar datoria poartă asupra patrimoniului societăţii cu o altă persoană fizică, instanţa de apel a dispus ridicarea acestei ipoteci.
Cum reclamanta a solicitat prin acţiune penalităţi de întârziere, s-a apreciat că dobânzile acordate de instanţa de fond au fost greşit acordate, părţile nestipulând în „bonul de primire" vreo penalitate.
Respingându-se cererea reconvenţională s-a apreciat că apelantei nu i se face o situaţie mai grea în propria cale de atac deoarece finalitatea celor două cereri, emiterea unei facturi şi nulitatea împrumutului, nu schimbă cu nimic situaţia juridică şi consecinţele asupra pârâtei.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei cantităţii procesuale pasive invocată în reconvenţională, faţă de răspunsul la prima întrebare din interogatoriul luat reclamantei, s-a apreciat că instanţa de fond nu putea decât să considere că motivele pentru care s-a invocat excepţia nu mai subzistă.
Nemulţumite de această decizie ambele părţi au declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În recursul său reclamanta – pârâtă SC B.P. SRL critică neacordarea dobânzilor aferente preţului, dobânzi raportate la taxa de scont B.N.R., invocându-se dispoziţiile OUG 9/2000.
De asemenea, această recurentă critică ridicarea ipotecii asigurătorii asupra imobilului lui F.Ş., deoarece societatea pârâtă îşi desfăşoară activitatea în imobilul acestuia, cunoscut ca rău platnic.
În recursul său pârâta – reclamantă SC F.P.T. SRL, invocând art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., critică respingerea cererii sale reconvenţionale în apel cerere ce fusese admisă la fond.
Cum apelul a fost formulat numai de ea, apreciază că în propria cale de atac i s-a făcut o situaţie mai grea, încălcându-se principiul „non reformatio in prejus", instanţa pronunţându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.
De asemenea, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticii vizând acordarea cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond şi nici asupra excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a societăţii nepronunţându-se asupra admiterii sau respingerii ei, ci numai motivându-se în considerente că excepţia nu mai subzistă.
Cu privire la preţul la care a fost obligată, apreciază că în mod greşit instanţele s-au pronunţat pe preţ şi nu pe „capital şi penalităţi" cerute de reclamantă, înainte de data scadenţei.
Recursul reclamantei urmează a fi anulat.
Încă de la primul termen de judecată această recurentă a fost înştiinţată să timbreze cu 3.030.735 lei taxă judiciară şi cu diferenţa de 28.500 lei timbru judiciar, obligaţie neîndeplinită.
Este adevărat că prin cererea din 4 iunie 2002, această societate susţine că ea n-a declarat recurs, dar ulterior, la 20 iunie 2002, prin întâmpinarea făcută la recursul pârâtei, instituită în cererea privind acordarea dobânzilor, pentru ca în final, la 26 mai 2003 să insiste în aceeaşi cerere, deşi susţine că Decizia din apel este temeinică şi legală.
Cum toate cererile acestei recurente sunt semnate de administratorul V.I., persoană ce a semnat şi recursul formulat şi citaţiile primite prin care i s-au comunicat taxele datorate, iar recurenta nu a dovedit achitarea lor, curtea urmează să dispună anularea recursului său ca insuficient timbrat în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 şi art. 9 din OG 32/1995.
Recursul pârâtei este întemeiat.
Critica recurentei privind încălcarea principiului non reformatio in pejus este întemeiată deoarece, apelul pârâtei viza cererea principală, nu şi cererea reconvenţională, admisă la fond.
Pronunţându-se asupra reconvenţionalei în sensul respingerii ei instanţa i-a făcut pârâtei o situaţie mai grea în propria cale de atac, ceea ce este inadmisibil, în conformitate cu dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel pronunţându-se asupra a ceea ce nu i s-a cerut, argumentarea dată de instanţa de apel pe acest aspect fiind cu totul greşită, neinteresând consecinţele asupra pârâtei, ci respectarea unui principiu de drept procesual.
De asemenea, deşi analizează în considerente excepţia invocată în reconvenţională, la fond, privind lipsa calităţii procesuale pasive, nu se pronunţă asupra ei, aşa cum de altfel instanţa de apel nu se pronunţă nici pe critica privind acordarea cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond.
În consecinţă, curtea apreciază ca întemeiate criticile recurentei pârâte, motiv pentru care recursul va fi admis în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., iar apelul trimis spre rejudecare aceleaşi instanţe în conformitate cu dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanta SC B.P. SRL, Judeţul Mureş, împotriva deciziei nr. 680 din 13 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca insuficient timbrat şi admite recursul declarat de pârâta SC F.P.T. SRL Reghin, împotriva aceleiaşi decizii, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4033/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4041/2005. Comercial → |
|---|
