ICCJ. Decizia nr. 4033/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4033/2005
Dosar nr. 1323/2003
Şedinţa publică din 29 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 29 mai 1998, reclamanta SC E.T.C. SRL Bucureşti a cerut instanţei desfiinţarea contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni încheiat între pârâtul F.P.S. (actualmente A.V.A.S.) în calitate de vânzător şi reclamanta asociată cu P.C.T. în calitate de cumpărători având ca obiect pachetul de 51 % din acţiunile SC T. SA Turnu Măgurele, precum şi să dispună aplicarea dispoziţiilor legale încălcate cu rea credinţă de pârât în urmărirea şi realizarea de foloase injuste.
La 13 octombrie 1998, pârâtul F.P.S. formulează cerere reconvenţională prin care solicită constatarea rezoluţiunii contractului de vânzare – cumpărare din 15 octombrie 1996, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de reclamantă şi A.S.C.T., cu cheltuieli de judecată.
La 10 decembrie 1998 B.R., O.L., P.F., U.G., Z.V. formulează cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul SC E.T.C. SRL, solicitând obligarea în solidar a pârâţilor F.P.S. şi SC T. SA la plata despăgubirilor civile şi morale cuvenite pentru anii 1996 şi 1997 şi în cazul rezoluţiunii contractului de vânzare – cumpărare din 15 octombrie 1996, aceasta să se pronunţe din culpa exclusivă a F.P.S. care să fie obligată în mod exclusiv la plata daunelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.
La 11 ianuarie 1999, T.P., M.I., O.M., T.D., B.N.S. formulează cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul SC E.C. SRL cu acelaşi obiect.
Prin încheierea din 26 ianuarie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, dispune disjungerea acţiunii principale de cererea recondiţională pe care o reţine spre judecată ca acţiune principală.
Prin sentinţa civilă nr. 3477 din 21 iunie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, respinge acţiunea principală introdusă de reclamantul F.P.S., împotriva pârâtelor SC E.C. SRL şi A.S.C.T. precum şi cererile de intervenţie în interes propriu şi pentru SC E.T.C. SRL formulate de B.R., B.S., O.L., O.M., T.C.P., T.D., M.I., P.F., U.G., Z.V., ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut din probele administrate că reclamanta nu a făcut dovada culpei pârâtelor în neexecutarea obligaţiilor de plată prevăzute în contract, neexistând în sensul prevederilor art. 1021 şi art. 1365 C. civ., motive pentru rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare, constatând şi inexistenţa în conţinutul contractului menţionat a unei condiţii rezolutorii exprese cerute imperativ de lege pentru a se putea constata efectul ei. Cu privire la cererile de intervenţie, instanţa de fond reţine că intervenienţii nu au probat în cauză pretenţiile formulate.
Prin încheierea din 9 februarie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, scoate cauza de pe rol şi trimite dosarul spre competentă soluţionare a recursului formulat de F.P.S. împotriva sentinţei nr. 3477 din 21 iunie 1999 Curţii Supreme de Justiţie.
Prin Decizia nr. 6297 din 7 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, admite recursul declarat de A.P.A.P.S., împotriva încheierii din 9 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, casează încheierea şi trimite cauza Curţii de Apel, secţia comercială spre competentă soluţionare.
În examinarea apelului, instanţa a avut în vedere şi precizările depuse de apelantă la 25 februarie 2003, prin care arăta că cererea de constatare a rezoluţiunii contractului în litigiu a rămas fără obiect întrucât, intervenind Legea nr. 137/2002, apelanta a uzat de procedura simplificată prevăzută de art. 41 pct. 2 din această lege, a notificat pârâtele SC E.C. şi P.C.T. cu obligaţia de a achita până la 15 mai 2002 ratele, dobânzile şi penalităţile datorate în baza contractului din 15 octombrie 1996 şi, întrucât acestea nu au executat în termen respectivele obligaţii a solicitat SC R. SA Bucureşti şi a obţinut reînscrierea ca acţionar la SC T. SA.
Faţă de aceste precizări, pârâta SC E.T.C. SRL a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 din Legea nr. 137/2002 faţă de art. 21, raportat la art. 49 şi art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale excepţie respinsă ca inadmisibilă de instanţa de apel prin încheierea din 17 decembrie 2002, întrucât apelul declarat de A.P.A.P.S. nu a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 41 pct. 2 din Legea nr. 137/2002, acestea fiind invocate în precizările scrise pentru a învedera situaţia de fapt intervenită după promovarea apelului.
Prin Decizia comercială nr. 13/ A din 11 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge ca neîntemeiate excepţia neexercitării căii de atac în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al apelantei A.P.A.P.S. şi excepţia nulităţii (nemotivării în termenul prevăzut de lege şi nedepunerii la instanţa competentă), excepţii invocate de intimata SC E.T.C. SRL, admite apelul formulat de apelanta A.P.A.P.S., schimbă în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că, pe fond, respinge acţiunea formulată de A.P.A.P.S. (fostă F.P.S.) ca rămasă fără obiect, obligă intimata SC E.C. SRL să plătească apelantei suma de 1.071.024.000 lei cheltuieli de judecată şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.
Pentru a pronunţa soluţia menţionată, instanţa de apel a reţinut că declaraţia de apel şi motivarea acestuia s-au făcut de către apelantă în termenele legale prin raportare la data comunicării dispozitivului sentinţei civile atacate şi a considerentelor acesteia, precum şi la termenul prevăzut de OUG nr. 13/1998, şi că apelanta a fost reprezentată în instanţă de avocaţi împuterniciţi în baza unui contract de asistenţă juridică, împuternicire adusă la cunoştinţă instanţei.
Mai reţine instanţa că intimata a achitat numai avansul de 40 % din preţul contractului, neachitând şi diferenţa de 60 % şi că, pe parcursul soluţionării cauzei în apel, apelanta a uzat de dispoziţiile HG nr. 450/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 88/1997 şi de dispoziţiile Legii nr. 137/2002, în sensul că a notificat intimata SC E.T.C. SRL somând-o să achite sumele datorate în temeiul contractului în litigiu şi deoarece aceasta nu a dat curs notificării, în baza dispoziţiilor aceleiaşi legi, a solicitat SC R. SA reînscrierea sa ca acţionar la SC T. SA, solicitare căreia i s-a dat curs, aşa cum rezultă şi din certificatul de menţiuni din 25 mai 2002.
Nemulţumită de soluţia instanţei de apel, intimata pârâtă SC E.C. SRL a declarat recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., admiterea acestora, modificarea deciziei recurate în sensul menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea recursului, recurenta, reluând argumentele prezentate în apărare în concluziile scrise formulate în apel, arată că în mod eronat instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de ea în apel respectiv privind neexercitarea de către reclamanta – apelantă a căii de atac în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, privind lipsa calităţii de reprezentant al părţii necesară pentru exerciţiul dreptului de reprezentare în judecată, privind inadmisibilitatea apelului ca urmare a nemotivării în termenul prevăzut de lege şi a nedepunerii lui la instanţa competentă, instanţa făcând astfel o justă aplicare a art. 68, art. 161, art. 103, art. 112 pct. 2 şi art. 133 C. proc. civ.
Recurenta critică soluţia instanţei de apel şi pentru faptul că deşi instanţa a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 din Legea nr. 137/2002 invocată de recurenta intimată în apel, şi-a motivat soluţia tocmai pe dispoziţiile evocate, raţiune pentru care solicită admiterea excepţiilor invocate, admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate şi a încheierilor interlocutorii prin care instanţa de apel a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate şi trimiterea cauzei la Curtea Constituţională pentru a se pronunţa pe excepţie.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a art. 274 alin. (1) C. proc. civ., când a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată întrucât A.P.A.P.S. s-a prevalat în apel de o situaţie nouă intervenită după promovarea căii de atac a apelului invocând o lege nouă, Legea nr. 137/2002, recurenta nefiind în culpă procesuală.
O altă critică a deciziei recurate vizează faptul că Decizia de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare respectiv, susţine recurenta, asupra cererii formulată de A.S.C.T. de reziliere parţială a contractului de vânzare – cumpărare şi de menţinere a contractului în cauză pentru acţiunile cumpărate de asociaţie.
Recurenta apreciază că acţiunea în constatare formulată de F.P.S. era inadmisibilă pentru că pactul comisoriu prevăzut de art. 4 lit. a) alin. final din contractul în discuţie se referă la desfiinţarea de drept a contractului în caz de neplată a avansului, ori avansul şi alte rate s-au plătit, iar plata cu întârziere a diferenţei de rate antrenează numai plata de penalităţi de întârziere şi pentru că art. 111 C. proc. civ., nu permitea formularea unei acţiuni în constatare câtă vreme partea putea solicita realizarea dreptului.
În mod eronat arată recurenta s-a reţinut de instanţa de apel ca întemeiată susţinerea F.P.S. că, potrivit art. 1020, art. 1021 C. civ. şi art. 43 C. com., condiţia rezolutorie tacită este totdeauna subînţelesă în contractele sinalagmatice, operând prezumţia de culpă şi punerea în întârziere de plin drept, ideea de condiţie rezolutorie tacită fiind falsă, iar dacă nu s-a stipulat un pact comisoriu expres rezoluţiunea urmează a se pronunţa de către instanţa judecătorească, aceasta având dreptul de a cenzura opţiunea reclamantului în favoarea unei asemenea soluţii.
Mai susţine recurenta că reclamanta intimată putea cere desfiinţarea contractului numai în cadrul unei acţiuni în realizare şi numai dacă se făcea dovada culpei pârâtei, ori în speţă arată recurenta s-a dovedit că neplata parţială a preţului este consecinţa manifestării către pârâtă a excepţiei de neexecutare a contractului întrucât vânzătorul a împiedicat pe cumpărător să-şi execute atributele dreptului de proprietate prin anularea hotărârilor A.G.A., punerea sub urmărire generală a managerului şi punerea societăţii cumpărătoare în imposibilitate de a-şi exercita prerogativele suferite de pachetul de acţiuni cumpărat.
În subsidiar, recurenta cere, pentru ipoteza considerării contractului în cauză ca reziliat prin efectul Legii nr. 137/2002, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia şi obligarea intimatei la restituirea avansului şi plăţilor efectuate de recurentă.
La 27 ianuarie 2004 SC T. SA formulează o cerere de intervenţie în interesul intimatei A.P.A.P.S. solicitând, în esenţă respingerea recursului.
La aceeaşi dată, intimata depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca legală şi temeinică.
Asupra recursului de faţă, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului Curtea reţine că nici una dintre condiţiile formulate de recurentă nu poate fi primită şi, drept consecinţă, recursul promovat de aceasta nu este fondat, Decizia recurată fiind temeinică, dată cu corecta aplicare a legii, pe baza examinării tuturor probelor administrare şi a tuturor mijloacelor de apărare avansate, instanţa de apel dând o corectă interpretare actului juridic dedus judecăţii şi neschimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Referitor la excepţiile de tardivitate şi de nulitate (nemotivare în termen şi nedepunere a motivelor la instanţa competentă), a apelului invocate de recurentă se constată că acestea au fost examinate de instanţa de apel care în mod temeinic a decis respingerea acestora reţinând că, faţă de data de 13 iulie 1999, a comunicării dispozitivului sentinţei instanţei de fond, declaraţia de apel a fost făcută în termen, respectiv la 20 septembrie 1999 data poştei, iar termenul de motivare a apelului a început să curgă de la data de 12 ianuarie 2000 cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din acea dată a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, neatacată de recurentă (dosar 3890/1999 Curtea de Apel Bucureşti), astfel că depunerea motivelor de apel la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială la 26 ianuarie 2000 (Dosar 3890/1999, Curtea de Apel Bucureşti) reprezintă, motivare a apelului în termenul legal şi făcută conform OUG nr. 13/1998 la instanţa competentă (art. 288 alin. (2) C. proc. civ.).
Referitor la excepţia declarării apelului prin persoană fără calitate de reprezentant şi aceasta a fost examinată de instanţa de apel care a respins-o în mod întemeiat, reţinând că apelanta a fost corect reprezentată de avocaţi împuterniciţi în baza unui contract de asistenţă juridică depus la dosar, motivele de apel fiind semnate de avocat împuternicit în acest sens şi însuşite expres de apelantă prin concluziile scrise semnate de reprezentantul său legal şi purtând ştampila unităţii (dosar de apel).
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, se reţine că şi aceasta a fost întemeiat respinsă de instanţa de apel întrucât instanţa de judecată poate sesiza Curtea Constituţională, prin încheiere motivată, cu privire la dispoziţia legală de care depinde judecarea cauzei sau poate să constate că textul atacat ca neconstituţional este irelevant pentru rezolvarea litigiului şi nu va sesiza Curtea, ceea ce a şi făcut instanţa de apel întrucât apelanta – reclamantă şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe un alt temei decât textul criticat ca neconstituţional, acesta reprezentând numai temeiul conduitei apelantei pentru utilizarea în cursul judecării apelului, dar în afara litigiului, a procedurii speciale prevăzute de respectivul text pentru a se înscrie ca acţionar al SC T. SA.
Referitor la celelalte critici formulate de recurentă şi acestea urmează a fi respinse constatându-se, în esenţă, că în pronunţarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut corect că recurenta – pârâtă nu şi-a executat în termen obligaţiile contractule, neachitând diferenţa de preţ reprezentând 60 % din preţul acţiunilor cumpărate, această neexecutare culpabilă a contractului de către pârâtă reprezentând motivul de rezoluţiune a contractului (conform art. 1020).
Critica avansată de recurentă relativ la inadmisibilitatea acţiunii în constatare formulată de reclamanta intimată atâta vreme cât avea la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului nu poate fi acceptată deoarece conform art. 1021 C. civ., „partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea să silească pe cealaltă să execute convenţia, sau să-i ceară desfiinţarea", ori, în speţă, reclamanta intimată a optat pentru cea de a doua posibilitate.
Din actele şi lucrările dosarului nu se poate constata ca dovedită susţinerea pârâtei recurente că ar fi fost împiedicată de reclamanta intimată vânzătoare să-şi execute obligaţia de plată a diferenţei de preţ şi că, astfel, ar fi fost îndreptăţită la suspendarea plăţii acestei diferenţe până la încetarea tulburării săvârşite de vânzător, aşa cum neîntemeiat a reţinut instanţa de fond.
Instanţa de apel nu avea a examina cererea formulată de A.S.C.T., prin care solicită rezilierea parţială a contractului de vânzare – cumpărare şi menţinerea contractului de vânzare în litigiu pentru acţiunile cumpărate de asociaţi, aşa cum invocă recurenta, întrucât asociaţia nu a declarat apel în acest sens şi nici nu a achiesat la apelul reclamantei spre a investi instanţa în acest sens.
În mod întemeiat instanţa de apel a luat act de faptul că acţiunea reclamantei apelante a rămas fără obiect, aceasta dovedind cu actele depuse la dosar că, uzitând de procedura prevăzută de Legea nr. 137/2002, act normativ intrat în vigoare după declararea apelului, a redevenit acţionar la SC T. SA înscriindu-se la SC R. SA cu acţiunile neachitate în termen de recurentă.
Din considerentele deciziei recurate referitoare la faptul că recurgerea la procedura prevăzută de Legea nr. 137/2002 a avut la bază tocmai neîndeplinirea de către pârâta intimată recurentă a obligaţiilor de plată a preţului asumate prin contractul din 15 octombrie 1996, rezultă evident că, dacă nu ar fi intervenit precizarea făcută de reclamanta apelantă referitoare la redobândirea calităţii de acţionar la SC T. SA pentru acţiunile ce au făcut obiect contractului de vânzare – cumpărare în litigiu, instanţa de apel, admiţând apelul, ar fi schimbat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii reclamantei apelante. Este raţiunea pentru care, întemeiat, făcând aplicarea art. 274 C. proc. civ., instanţa de apel a obligat pe intimata – pârâtă, recurenta în cauza de faţă, la plata cheltuielilor de judecată constând din taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat achitate în dosarul de fond ca fiind partea care nu şi-a executat, culpabil, obligaţiile contractuale, neexecutare ce a dus la promovarea acţiunii de către reclamantă, astfel că şi această critică formulată de recurentă urmează a fi respinsă; aceasta nedovedind producerea unui eveniment care ar fi împiedicat-o să execute obligaţia de plată a preţului.
Cât priveşte cererea recurentei ca, dacă celelalte critici formulate vor fi respinse, să fie repuse părţile în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni şi obligarea reclamantei la restituirea avansului şi plăţilor efectuate, de recurentă, această cerere fiind formulată pentru prima oară în recurs, ea urmează a fi respinsă, conform art. 294 C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate, reţinându-se că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică, recursul formulat de pârâtă împotriva acesteia, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E.T.C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 13 din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4032/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4038/2005. Comercial → |
|---|
