ICCJ. Decizia nr. 4121/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4121/2005
Dosar nr. 6698/2004
Şedinţa publică din 20 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 67 din 18 aprilie 2003, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti a respins acţiunea formulată de A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) Bucureşti, împotriva SC T.M. SA Bucureşti, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 209.920.200 lei penalităţi ca urmare a neefectuării obligaţiei investiţionale aferentă anului 1999 şi la plata sumei de 4.163.809.000 lei ce trebuia virată, conform clauzei 7.10 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni modificat ulterior.
S-a reţinut în hotărârea arbitrală că, în cursul anului 1999, pârâta SC T.M. SA a realizat investiţii ce s-au ridicat la 41.046.530.000 lei, adică peste suma la care pârâta s-a obligat prin contract pentru anul respectiv conform programului investiţional precizat în anexa 4 la contract.
În ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere din acţiunea reclamantei, Tribunalul Arbitral a reţinut că se compune din trei pretenţii ce au fost respinse întrucât:
- 699.734.000 lei sumă solicitată drept diferenţă de investiţie pe anul 1999, pentru care nu se justifica obligarea la plată a pârâtei, atâta vreme cât pârâta a investit peste suma la care se obligase potrivit contractului;
- 3.096.000.000 lei a format obiectul dosarului nr. 564/2001 soluţionat de aceeaşi curte de arbitraj prin sentinţa nr. 223 din 29 aprilie 2002 definitivă şi irevocabilă;
- suma de 368.075.000 lei pentru care A.P.A.P.S. Bucureşti nu a precizat ce reprezintă şi în ce temei pârâta SC T.M. SA ar fi datorat-o.
La data de 7 iulie 2003, A.V.A.S. Bucureşti a formulat acţiune în anularea sentinţei de mai sus, în contradictoriu cu intimaţii SC T.M. SA Bucureşti şi SC C.M.C. SRL Baia Mare, cumpărători a 50,91 % din capitalul social al SC M. SA.
S-a susţinut de către reclamanta A.V.A.S. Bucureşti că hotărârea arbitrală a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 969 C. civ. şi ale OG nr. 25/2002 modificată şi completată, în sensul că deşi prin clauzele contractuale părţile au convenit expres modul în care trebuie efectuată investiţia şi sancţiunea aplicabilă în situaţia nerespectării acestei obligaţii, totuşi prin actul adiţional din 16 decembrie 2002 cumpărătorul a găsit subterfugii pentru a i se recunoaşte investiţia efectuată de asociaţi şi /sau afiliaţii acestuia.
A susţinut, de asemenea, că în analiza post privatizare s-a constatat neexecutarea integrală a volumului de investiţii stabilit pentru 1998-1999 şi întrucât nu s-a ajuns la soluţionarea pe cale amiabilă a diferendelor apărute, uzitând de clauza compromisorie din contract a fost promovată acţiunea arbitrală.
Pe parcursul soluţionării acţiunii în anulare s-a invocat de către SC T.M. SA Bucureşti excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.M.C. SRL Baia Mare.
Prin Decizia comercială nr. 380 din 22 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.M.C. SRL Baia Mare.
Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca nefondată acţiunea în anulare formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu SC T.M. SA Bucureşti şi reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 178.500.000 lei către SC T.M. SA Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut în ce priveşte admiterea excepţiei, că prin acţiunea arbitrală promovată de A.V.A.S. Bucureşti a fost acţionată în judecată numai SC T.M. SA Bucureşti; având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil şi faptul că reclamanta este cea care stabileşte cadrul procesual, este justificată admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.M.C. SRL în cadrul acţiunii în anulare.
În ce priveşte fondul acţiunii în anulare, s-a reţinut că cererea reclamantei s-a întemeiat pe prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi că s-au încălcat prevederile art. 969 C. civ. şi ale OG nr. 25/2002 completată şi modificată, ori din analiza motivelor acţiunii în anulare nu s-au identificat motive care să justifice desfiinţarea hotărârii; dezvoltarea în fapt a acestor motive vizând numai aspecte de netemeinicie.
S-a reţinut, în fine, în Decizia curţii de apel că susţinerea reclamantei cum că instanţa arbitrală ar fi apreciat greşit probele, reprezintă o problemă de temeinicie, care în nici un caz nu putea face obiectul acţiunii în anulare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, cât şi pârâta SC C.M.C. SRL Baia Mare.
În cererea sa, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate în sensul anulării acţiunii arbitrale, iar pe fond a solicitat obligarea intimatei SC T.M. SA Bucureşti la plata sumei de 209.920.200 lei cu titlu de penalităţi ca urmare a nerespectării obligaţiei investiţionale şi la plata sumei de 4.163.809.000 lei, sumă care trebuia virată de cumpărător conform clauzei 7.10 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni dintre părţi.
Recursul a fost motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a mai susţinut că au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 271 alin. (2) din OG nr. 25/2002 modificată şi completată de OG nr. 40/2003.
A învederat aspecte pe fondul cauzei, concluzionând că din prevederile legale menţionate în alineatul precedent rezultă că voinţa legiuitorului a fost de a recunoaşte ca investiţie plăţile efectuate de cumpărător în vederea achitării debitelor către creditorii bugetari cu scadenţe anterioare privatizării.
Recursul pârâtei SC C.M.C. SRL Baia Mare a fost motivat în drept pe prevederile art. 299, art. 3041 şi art. 366 alin. (2) C. proc. civ.
În recursul său pârâta a susţinut că deşi curtea de apel a fost legal sesizată, soluţia pronunţată este nelegală din punctul de vedere al compunerii instanţei. Astfel, la toate termenele de judecată, instanţa a fost compusă din trei judecători. Fiind însă vorba de o veritabilă acţiune în instanţă şi nu de exercitarea unei căi de atac sau de cenzură a legalităţii, compunerea instanţei trebuia să fie în complet de un judecător; procedându-se altfel, hotărârea curţii de apel este nulă.
Recursurile sunt nefondate.
În ce priveşte recursul reclamantei.
Potrivit prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare dacă această hotărâre încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.
Acţiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale a fost corect soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti, care analizând această acţiune prin prisma prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., a constatat că prin hotărârea arbitrală pronunţată în cauză nu s-au încălcat dispoziţiile imperative ale legii.
Critica recurentei potrivit cu care această hotărâre este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) nu poate conduce la modificarea hotărârii recurate atâta vreme cât acţiunea în anulare, care are un caracter nedevolutiv ce priveşte regularitatea procedurii de soluţionare a litigiului arbitral, iar nu temeinicia hotărârii pronunţată în cadrul acestei hotărâri, a fost corect soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia recurată.
Aşa fiind, recursul reclamantei se va respinge în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la recursul pârâtei.
Critica recurentei pârâte că Decizia recurată este lovită de nulitate, nu este întemeiată.
Acţiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale constituie cale de atac, care impune instanţei examinarea cauzei în limitele prestabilite de dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., ce conţin motive având similitudine cu cele înscrise în art. 304 acelaşi cod.
Aşadar, completul de judecată pentru soluţionarea unei atare căi de atac va fi constituit în raport cu nivelul instanţei competente, din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursului.
Dispoziţiile art. 366 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la procedura ce trebuie urmată de instanţa care examinează acţiunea în anulare, impun aprecierea că regulile respective de procedură sunt specifice unei căi de atac.
Rezultă că şi recursul pârâtei este nefondat şi se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 380 din 22 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi recursul declarat de pârâta SC C.M.C. SRL Baia Mare împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4119/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4124/2005. Comercial → |
|---|
