ICCJ. Decizia nr. 4407/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4407/2005
Dosar nr. 1729/2005
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12577 pronunţată în Şedinţa publică din 17 noiembrie 2004 a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta A.F.P. Bucureşti, împotriva pârâtei SC N.V.D.C. SRL cu sediul în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada emiterii titlului executoriu împotriva pârâtei şi a demarării formelor de executare silită. Mai mult, deşi la termenul anterior i-a fost solicitată această probă, reclamanta nu a făcut dovada că societatea pârâtă este radiată pentru a fi incidente dispoziţiile legale invocate. În baza principiului de drept actori incubit probatio s-a constatat că nu s-a făcut proba incidenţei Legii nr. 428/2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 108 din 14 februarie 2005 a admis apelul declarat de apelanta – reclamantă A.F.P. Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 12577 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a constatat nulitatea de drept a menţiunii de radiere din R.C. a SC N.V.D.C. SRL.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că prin înscrisurile depuse în apel, reclamanta a făcut dovada radierii societăţii comerciale intimate, ca urmare a dizolvării de drept, această radiere fiind dispusă de Judecătorul delegat la O.R.C.M.B. prin încheierea din 8 mai 2002, în condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 314/2001, modificată prin OUG nr. 181/2001. Cum dispoziţiile Legii nr. 428 din 27 iunie 2002 sunt imperative în sensul că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, a fost făcută dovada existenţei acestor datorii ale pârâtei intimate către bugetul de stat, unde figurează ca debitoare în evidenţele fiscale, în baza propriei declaraţii.
Împotriva deciziei comerciale nr. 108 din 14 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat recurs pârâta SC N.V.D.C. SRL Bucureşti, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă sub aspectul că faţă de data încheierii prin care s-a dispus radierea societăţii, respectiv data de 8 mai 2002, nu pot fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 428 din 27 iunie 2002, întrucât s-ar încălca în mod flagrant principal constituţional al neretroactivităţii legii civile, invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, recursul declarat de pârâta SC N.V.D.C. SRL cu sediul în Bucureşti urmând a fi admis, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că prin încheierea din 8 mai 2002 Judecătorul delegat de Tribunalul Bucureşti la O.R.C. al M.B. de pe lângă C.C.I. a României şi a Municipiului, a constatat dizolvarea de drept a societăţii recurente, în condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 314/2001, modificată prin OUG nr. 181/2001. Prin aceeaşi încheiere a mai fost dispusă şi radierea acestei societăţi din registrul comerţului, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 314/2001 modificată prin OUG nr. 181/2001. Temeiul de drept al cererii reclamantei îl constituie Legea nr. 428/2002, însă această lege a intrat în vigoare la data publicării ei în M. Of., adică la 10 iulie 2002.
În contextul expus anterior, îşi găseşte aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor ridicate de acţiunea în timp a legilor civile, care este principiul neretroactivităţii. Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ. în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă". Doctrina juridică a definit principiul neretroactivităţii legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecinţă firească a principiului neretroactivităţii există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
Codul Juridic şi argumentele expuse anterior, determină admiterea recursului declarat de pârâta SC N.V.D.C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 108 din 14 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. o modifică, în sensul că respinge apelul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC N.V.D.C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 108 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia atacată şi respinge apelul reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4402/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4408/2005. Comercial → |
|---|
