ICCJ. Decizia nr. 4918/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4918/2005
Dosar nr. 9716/2004
Şedinţa publică din 20 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 111 din 26 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA cu sediul în Bucureşti, împotriva pârâtei SC G.W.R. SRL, cu sediul social în Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei în lei la cursul de schimb al B.N.R. de la data plăţii, suma de 20.609,47 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea chiriei aferente spaţiului închiriat pentru luna iunie 2002 şi suma de 12.448,44 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi de întârziere de 0,4 % la suma de 20.609,47 dolari S.U.A. calculate de la data scadenţei şi până la introducerea acţiunii arbitrale. De asemenea, a mai obligat pârâta la plata sumei de 55.415.172 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale.
Tribunalul arbitral a reţinut în fond, că între părţi a intervenit contractul de închiriere din 3 aprilie 2001 în temeiul căruia, pentru o chirie lunară de 20.609,47 dolari S.U.A. plus 3.915,80 dolari S.U.A. – T.V.A., adică 24.525,27 dolari S.U.A. la care se adaugă o penalitate de 0,4 % pe zi de întârziere atunci când nu este respectat termenul de plată, proprietarul se obligă să asigure o liniştită şi paşnică folosinţă a spaţiului precum şi o temperatură corespunzătoare (adecvată) în toate birourile, atât pe perioada de iarnă cât şi pe cea de vară. Plata chiriei trebuia efectuată cel puţin cu 5 zile lucrătoare înainte de începutul lunii pentru care se face plata. Deşi pârâta a eliberat spaţiul închiriat la 20 iunie 2002 şi i s-a facturat de către locator chiria aferentă, aceasta nu a efectuat plata.
Conform art. 82. din contract, întârzierea în plata chiriei se penalizează cu 0,4 % pe zi de întârziere fără că totalul penalităţilor să poată depăşi suma asupra sunt calculate. Întrucât pârâta nu a achitat la termenul contractual chiria aferentă lunii iunie 2002, văzând şi dispoziţiile art. 1073 C. civ. şi art. 43 C. com., pârâta a fost obligată să plătească reclamanta suma de 12.448,44 dolari S.U.A. în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de penalităţi de întârziere de 0,4 % pe zi la suma de 20.609,47 dolari S.U.A., chiria lunară, calculată de la data scadenţei şi până la data introducerii acţiunii.
Opinia separată a arbitrului C.A.Z. a fost în sensul că pârâta mai trebuia obligată şi la plata sumei de 61.828,41 dolari S.U.A., în lei la cursul de schimb al B.N.R. din ziua efectuării plăţii, cu titlu de daune interese compensatorii pentru rezilierea unilaterală a contractului de închiriere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 381/ R din 24 mai 2004 a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de petenta SC A. SA Bucureşti, împotriva sentinţei arbitrale nr. 111 din 26 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu intimata SC G.W.R. SRL Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că nu se poate reţine încălcarea ordini publice şi a bunelor moravuri, întrucât petenta nu a invocat nici un motiv care să se circumscrie pe această situaţie sau să încalce dispoziţiile imperative ale legii. Respingerea ca netimbrat a capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata în continuare a penalităţilor de întârziere plafonate în cuantumul chiriei aferente lunii iunie 2002, până la achitarea efectivă a acesteia, este justificată, deoarece se află în concordanţă cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale elaborate în temeiul art. 13 alin. (5) şi (6) din decretul Lege nr. 139/1990, norme care reglementează obligaţia reclamantului de a stabili în cerere valoarea obiectului dedus judecăţii. Referitor la critica conform căreia tribunalul arbitral a omis să analizeze întregul material probator administrat de reclamantă, aceasta nu se poate reţine deoarece nu se înscrie în situaţiile limitative avute în vedere dispoziţiile art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ.
Împotriva deciziei comerciale nr. 381/ R din 24 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A. SA Bucureşti, care a criticat această hotărâre judecătoreasă sub aspectele că instanţele au omis să se pronunţe asupra rezilierii contractului încheiat de părţi şi obligării la plata sumei de 73.575,81 dolari S.U.A., asupra cuantumului penalităţilor de întârziere de 24.525,27 dolari S.U.A. în condiţiile în care nu i s-a pus în vedere reclamantei să plătească taxa aferentă penalităţilor solicitate, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata SC G.W.R. SRL a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
La termenul din 13 mai 2005, recurenta SC A. SA Bucureşti, prin avocat, a depus o cerere având ca obiect dezvoltarea şi completarea motivelor de recurs, iar la termenul din 14 octombrie 2005 a fost pus în discuţia părţilor dacă completarea recursului cu motive de recurs, este în termenul de recurs.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA, pentru următoarele considerente. De asemenea va respinge şi excepţia tardivităţii completării recursului cu motive.
Este de necontestat că termenul de recurs, conform dispoziţiilor art. 301 din codul procedură civilă, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sancţiunea nemotivării recursului în termenul legal fiind nulitatea lui, cu excepţia motivelor de ordine publică care pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care este însă obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Din verificarea cererii privind dezvoltarea şi completarea motivelor de recurs, formulată de reclamanta SC A. SA rezultă neîndoios că în realitate sunt preluate, cu explicaţii suplimentare, motivele iniţiale de recurs, formulate succint prin cererea iniţială.
Printr-o corectă şi integrală apreciere o probelor, instanţa de fond a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, amplu documentat şi bine argumentat fiind dată o eficienţă juridică maximă dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 364 din codul procedură civilă. O hotărâre arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare şi numai pentru unul din motivele expres şi limitativ enumerate de textul legal invocat, iar în condiţiile art. 364 lit. i) numai atunci când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii. Apare cât se poate de evident că în speţă nu sunt aplicabile aceste situaţii descrise anterior.
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2002 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Municipiului Bucureşti, reclamanta nu a solicitat şi rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi, fapt pentru care instanţa arbitrală s-a pronunţat numai în limitele sesizării şi cadrului procesual stabilit de obiectul cererii formulate de reclamantă.
Pe parcursul întregii proceduri arbitrale au fost asigurate în egală măsură părţilor, garantarea şi exercitarea deplină a dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii, fiind realizată o reală egalitate de tratament judiciar.
În mod justificat a fost respins de tribunalul arbitral capătul de cerere privind obligarea intimatei pârâte la plata penalităţilor de întârziere de 4 % pe zi, conform art. 8.2 din contractul de închiriere, procent aplicat chiriei datorate pentru luna iunie 2002 (24.525,27 dolari S.U.A.) şi calculat de la momentul pronunţării hotărârii arbitrale şi până la plata integrală a acestui debit. Raţiunile care au condus la această soluţie s-au fundamentat pe împrejurarea că suma solicitată nu a fost precizată şi nici timbrată. Potrivit art. 48 pct. 5 din regulile de procedură arbitrală, aprobate de Colegiul Curţii de Arbitraj, dacă taxa arbitrală şi celelalte cheltuieli arbitrale nu se plătesc conform acestor norme, nu se dă curs cererii respective sau procedurii arbitrale, deoarece taxa arbitrală se plăteşte integral la introducerea cererii arbitrale.
Cadrul juridic şi argumentele expuse anterior, conduc la respingerea excepţiei tardivităţii completării recursului cu motive şi la respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC A. SA, cu sediul social în Bucureşti, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia comercială nr. 381/ R din 24 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii completării recursului cu motive.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 381 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4884/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4928/2005. Comercial → |
|---|
