ICCJ. Decizia nr. 4948/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4948/2005
Dosar nr. 2367/2005
Şedinţa publică din 21 octombrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1833/2003 la Tribunalul Vrancea, reclamanta S.D.F.E.E. Focşani a solicitat obligarea pârâtei P.A., la plata sumelor de 1.198.767.991 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate în perioada 26 august 2002 – 26 mai 2003, 355.620.487 lei penalităţi de întârziere şi 3.200.000 lei, reprezentând taxă radio şi tv.
Tribunalul Vrancea prin sentinţa nr. 1911 din 11 noiembrie 2003 a admis în parte acţiunea reclamantei obligând pârâta la plata sumei de 506.571.461 lei preţ, 256.017.099 lei penalităţi de întârziere şi 3.200.000 lei taxă radio şi tv.
Instanţa de fond a reţinut în motivare că, în timpul judecăţii pârâta a achitat o parte din suma solicitată, respectiv 692.196.530 lei, costul energiei electrice şi 99.603.388 lei penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta P.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, întrucât au fost ignorate dispoziţiile art. 7207 C. proc. civ., instanţa refuzând să ia act prin hotărâre irevocabilă de înţelegerea intervenită între părţi.
Prin Decizia civilă nr. 17 din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul pârâtei, reţinând în esenţă că procesul verbal de eşalonare a datoriilor din 22 septembrie 2003, cuprinde o serie de clauze speciale de a căror îndeplinire depinde recunoaşterea în viitor a eşalonării plăţii datoriei, ceea ce nu echivalează cu o înţelegere a părţilor, pe baza căreia instanţa să pronunţe o hotărâre irevocabilă.
În ceea ce priveşte cererea referitoare la suspendarea executării sentinţei până la soluţionarea apelului, s-a reţinut că a rămas fără obiect ca urmare a faptului că apelul a fost soluţionat la primul termen.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit instanţa nu a pronunţat o hotărâre care să ateste înţelegerea părţilor din procesul verbal de eşalonare, conform art. 7207 C. proc. civ.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 31 ianuarie 2005 recurenta completează motivele de recurs cu motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 şi pct. 10 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1496 din 3 martie 2005 a respins ca nefondat recursul pârâtei, reţinând că procesul verbal de eşalonare a datoriilor nu echivalează cu o înţelegere a părţilor de stingere a litigiului la completarea motivelor de recurs din 31 ianuarie 2005 a fost făcută tardiv, după expirarea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii pârâta a formulat la data de 13 iunie 2005 contestaţie în anulare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Prin motivele contestaţiei în anulare contestatoarea a criticat Decizia atacată pentru încălcarea principiilor disponibilităţii şi al aflării adevărului întrucât instanţa a omis să analizeze motivele de recurs cu încălcarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., limitându-se să constate că s-a făcut o completare tardivă a acestora cu toate că au fost dezvoltate prin însăşi cererea de recurs.
Contestatoarea arată că atât prin cererea de recurs cât şi în apel s-a precizat că unele dintre înscrisurile depuse de creditoare nu au făcut obiectul vreunei convenţii şi nici nu demonstrează caracterul cert şi exigibil al creanţei.
Mai susţine contestatoarea că nici una dintre instanţe nu a dezbătut această chestiune, omiţând în mod injust a respecta principiul aflării adevărului.
Contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi anularea deciziei nr. 1496 din 3 martie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Examinând contestaţia de faţă Curtea constată cu aceasta nu este întemeiată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., iar motivele invocate de contestatoare nu se regăsesc printre acestea.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoare „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Faţă de aceste prevederi legale, rezultă că se are în vedere o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formulate judecării recursului, nu greşeli de judecată aşa cum a susţinut contestatoarea în cererea sa.
Pentru toate aceste considerente, în speţă nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi urmează a se respinge contestaţia în anulare formulată de P.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.A., împotriva deciziei nr. 1496 din 3 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4933/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4982/2005. Comercial → |
|---|
