ICCJ. Decizia nr. 4978/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 14 august 2003, reclamantul M.B., în contradictoriu cu pârâta SC I.I. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata debitului la cota de profit în cuantum de 7267 dolari S.U.A. aferent perioadei septembrie 2000 - 26 iunie 2003 și la plata penalităților aferente în cuantum de 6117,27 dolari S.U.A., calculate pentru perioada 2000 - 30 iunie 2003.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că pârâta nu și-a respectat obligațiile derivate din contractul de asociere având ca obiect exploatarea și repararea spațiului construit cu altă destinație decât aceea de locuință în suprafață de 228,80 m.p. situat în București, pe o durată de 5 ani.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 4253 din 29 martie 2004 a admis în parte acțiunea reclamantului M.B., a obligat pârâta SC I.I. SRL să plătească reclamantului suma de 7267,27 dolari S.U.A. penalități de întârziere în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății.
în fundamentarea acestei soluții instanța a reținut, din administrarea probatoriului, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei de profit pe perioada septembrie 2000 - 26 iunie 2003 (data predării spațiului comercial) împrejurare recunoscută de aceasta prin procesul verbal din 28 iulie 2003.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul M.B. cât și pârâta SC I.I. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 7 din 12 ianuarie 2005, a respins apelurile ca nefondate, instanța de apel reținând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.
împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamantul cât și pârâta.
Recursul reclamantului M.B. este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
Criticile recurentei reclamante vizează, în esență, că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea /aplicarea greșită a legii, conținutul actelor normative invocate de reclamantă în susținerea cererii sale nefiind reținut în totalitate de instanță.
Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Criticile recurentei pârâte vizează faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1144 C. civ.
La termenul din 25 octombrie 2005, Curtea a invocat din oficiu excepția de netimbrare a recursului pârâtei, având a se pronunța pe acest aspect.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul pârâtei nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit dispoziției dată de instanță reprezentantului acestei recurente la termenul din 28 iunie 2005, conform încheierii de la acea dată, că în cauză nu apreciază scutirea legală de obligația timbrării, împrejurare în raport de care Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ și să dispună anularea recursului pârâtei, ca netimbrat.
în ceea ce privește recursul reclamantei, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea actelor dosarului, se reține că raporturile juridice între părțile litigante au natură contractuală și izvorăsc din contractul de asociere din 5 octombrie 1994, care și-a încetat efectele la 26 iunie 2003, când a fost reziliat contractul, fapt necontestat de părți.
Perioada 1 iulie 2003 - 30 noiembrie 2003, avută în vedere de reclamantă în calculul penalităților de întârziere excede perioadei contractuale, ne mai existând astfel temeiul răspunderii contractuale, aspect corect reținut atât de instanța de fond cât și de instanța de apel.
Compensația ca mod de stingere a datoriilor de care face vorbire recurenta-reclamantă nu a putu fi analizată de instanță întrucât pârâta nu a formulat cererea reconvențională.
în considerarea celor ce preced, Curtea analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul reclamantei ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5018/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4947/2005. Comercial → |
|---|
