ICCJ. Decizia nr. 5018/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 11 septembrie 2003 sub nr. 10430 la Judecătoria Timișoara, reclamanta SC E.F. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta R.A.T.C., solicitând să fie obligată pârâta să respecte contractul, să recalculeze facturile fiscale de plată a taxelor de încălzire începând cu luna februarie 2004 până la zi, rezilierea contractului încheiat între părți și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizarea ulterioară a cererii, reclamanta a solicitat anularea facturilor fiscale din 28 februarie 2003, 31 martie 2003, 30 aprilie 2003, 31 mai 2003 și obligarea pârâtei la emiterea unor noi facturi aferente perioadei februarie-mai 2003, care să reflecte consumul real, conform contractului și anexei.
Prin sentința civilă nr. 9677 din 24 noiembrie 2003, Judecătoria Timișoara și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș, cauza a fost reînregistrată la acest tribunal, iar prin completarea cererii, reclamanta a solicitat a se anula și modifica în plus facturile fiscale din 31 octombrie 2003, 31 noiembrie 2003, 31 decembrie 2003.
Pârâta SC C. SA (fosta R.A.T.C.) a depus la dosar un înscris intitulat “Precizări" și prin același înscris a solicitat chemarea în judecată a asociației de proprietari din Timișoara, întrucât fiind pusă în discuție o convenție încheiată cu cele două, hotărârea instanței să producă efecte și în ceea ce privește drepturile celor două asociații.
Prin sentința civilă nr. 2034 din 9 aprilie 2004, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, împotriva pârâtei și a asociațiilor de proprietari;
A obligat-o pe pârâtă să anuleze facturile menționate de reclamantă și să emită noi facturi fiscale, urmând a calcula consumul reclamantei conform contractului încheiat cu SC C. SA, la care se va adăuga un procent de 25 % din consumul reclamantei, cererea de reziliere a contractului fiind respinsă ca rămasă fără obiect. Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500.000 lei, către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în mod greșit pârâta unu a avut în vedere la calcularea facturilor emise de către reclamantă acea înțelegere intervenită între reclamantă și pârâtele 2 și 3, atât timp cât reclamanta a contestat mențiunea adăugată cu pixul, prin care se propunea o cotă de 30 % din totalul energiei termice în contul reclamantei și atât timp cât reclamanta a recunoscut că s-a obligat la plata unei cote suplimentare de 25 %, procent aplicabil asupra consumului propriu și nu asupra consumului întregului imobil, iar pârâtele 2 și 3 nu au făcut nici o dovadă în sensul că mențiunea adăugată cu pixul de pe înscris a fost acceptată de către reclamantă.
Prin decizia nr. 415 din 6 decembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a dispus respingerea cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtă ca tardivă, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate, în ce privește acțiunea reclamantei.
în motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că apelul pârâtei este parțial întemeiat, în sensul că prima instanță, deși a fost sesizată și cu cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de pârâtă, nu s-a pronunțat asupra acesteia; în legătură cu această cerere, curtea a constatat că ea a fost formulată de către pârâtă și depusă la dosarul primei instanțe la termenul de judecată din 24 februarie 2004, cu mult după expirarea termenului prevăzut de art. 57 alin. (3) C. proc. civ., iar instanța ar fi trebuit să constate tardivitatea acesteia și să o respingă ca tardivă.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală, iar, în subsidiar, în cazul în care instanța va admite cererea reclamantei, să țină seama că o diminuare a facturilor reclamantei, conduce implicit la o majorare corespunzătoare a facturilor celor două asociații de proprietari și, în consecință, să hotărască refacerea facturilor tuturor consumatorilor, al căror consum este înregistrat de contorul general montat pe branșamentul imobilului.
în motivarea recursului, pârâta arată că în mod total eronat a fost respinsă cererea de chemare în judecată a celor două asociații de proprietari, deoarece întregul consum de energie termică al imobilului a fost repartizat corect în conformitate cu protocolul încheiat între asociațiile de proprietari și reclamantă, protocol ce reprezintă o convenție obligatorie pentru părți și care îi este ei opozabilă, în calitate de terț; greșit nu s-a reținut că nici reclamanta și nici cele două asociații nu au contestat consumul imobilului înregistrat de contorul general, fapt ce rezultă cu claritate din expertiza efectuată în cauză și, în fine, greșit instanța, deși a obligat-o la refacerea facturilor emise față de reclamantă, nu s-a pronunțat și asupra facturilor emise față de cele două asociații.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Instanța de apel a reținut corect că cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a celor două asociații de proprietari a fost tardiv formulată și a respins-o în consecință, întrucât aceasta a fost depusă la dosarul cauzei abia la data de 24 februarie 2004, cu încălcarea dispozițiilor art. 57 C. proc. civ.
Corect a fost stabilită și starea de fapt și s-a reținut judicios că se impunea ca pârâta să respecte contractul încheiat cu reclamanta și să calculeze consumul acesteia, conform contractului, la care să se adauge un procent de 25 % din valoarea energiei termice facturate farmaciei pentru consumul propriu, aceasta fiind înțelegerea acceptată de reclamantă, cu cele două asociații și nu protocolul intervenit între ea și cele două asociații, prin care s-a propus să suporte o cotă de 30 % din totalul contorului branșamentului, deoarece acest înscris poartă o mențiune adăugată ulterior, cu care reclamanta nu a fost de acord.
în ce privește expertiza efectuată în cauză se reține că rezultatele acesteia nu vin în contradicție cu susținerile reclamantei, ci, dimpotrivă, au confirmat susținerile acesteia, în sensul că facturile nu au evidențiat un consum real, farmacia ajungând să aibă facturat un consum egal cu cel al asociației de locatari, ceea ce este inacceptabil.
în ce privește ultima critică a recurentei-pârâte privind greșita nepronunțare a instanței și asupra refacerii facturilor către cele două asociații de proprietari se reține că este nefondată, deoarece cererea de chemare în judecată a altor persoane, în speță, a celor două asociații, a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, context în care corect s-a reținut că susținerile că ar trebui să fie emise alte facturi prin care să se majoreze consumul celor două asociații nu interesează în prezenta cauză.
în consecință, s-a reținut că recurenta-pârâtă nu a formulat nici o critică întemeiată care să conducă la desființarea deciziei curții de apel, în condițiile art. 304 C. proc. civ., iar decizia recurată a fost legală și temeinică și a fost menținută, ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5090/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4978/2005. Comercial → |
|---|
