ICCJ. Decizia nr. 4920/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6666 pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2004 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC O. SRL cu sediul social în București, împotriva pârâtei SC A. SA cu sediul social în Buzău, în sensul că a dispus întoarcerea executării și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.544.094.012 lei și la plata dobânzii aferente perioadei iulie 2001 - februarie 2004, în cuantum de 681.816.718 lei. De asemenea a mai obligat pârâta și la plata sumei de 53.332.550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
în esență, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 3391, pronunțată în ședința publică de la 7 iunie 2002 de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a fost admis recursul declarat de pârâta SC O. SRL București, împotriva deciziei nr. 3390 din 27 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială și modificată prin decizia atacată în sensul respingerii apelului reclamantei, fără a fi existat o pronunțare conform art. 4042alin. (1) C. proc. civ., asupra restabilirii situației anterioare.
Prin restabilirea situației s-a considerat că nu se poate să nu fie avute în vedere calitățile de comercianți a celor două părți și scopul urmărit de aceștia, respectiv obținerea unui beneficiu, constând în dobânda legală.
Prin consemnarea sumei de 1.544.094.012 lei din contul reclamantei în favoarea pârâtei, prima a fost lipsită și de dobânda aferentă acestei sume, dobândă de care a beneficiat pârâta prin mărirea patrimoniului său în defavoarea reclamantei.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 250 din 29 martie 2005 a admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă SC O. SA București și apelanta-pârâtă SC A. SA Buzău, împotriva sentinței civile nr. 6666 din 19 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 353.237.738 lei, reprezentând dobândă și la 393.026.528 lei, reprezentând actualizare debit cu indicele de inflație, sume calculate pentru perioada 7 iunie 2002 - 17 februarie 2004, precum și la 38.058.285 lei cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la întoarcerea executării și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.544.094.012 lei. S-a mai constatata că după pronunțarea sentinței atacate, pârâta a achitat reclamantei suma totală de 2.279.243.280 lei din suma datorată de 2.328.416.563 lei, astfel că mai obligă apelanta pârâtă la plata diferenței de 49.173.283 lei. A fost admisă cererea apelantei-reclamante privind actualizarea debitului cu indicele de inflație și acordarea dobânzii pentru perioada 18 februarie 2004 - 27 august 2004 și în consecință a obligat apelanta-pârâtă la plata sumei de 70.850.301 lei actualizare debit cu indicele de inflație precum și la 155.718.174 lei dobândă.
Instanța de apel, în argumentarea acestei soluții a stabilit că aflându-ne în materie comercială, sumele de bani sunt prezumate a fi productive, acestea reprezentând elementul de bază al oricărei afaceri, având în vedere deprecierea monedei naționale ca efect al inflației precum și prevederile art. 43 C. com. și art. 1088 C. civ., pentru repararea integrală și adecvată a prejudiciului suferit prin plata nedatorată a sumei de 1.544.094.012 lei, reclamanta este îndreptățită să solicite atât actualizarea acestei sume cu indicele de inflație (cu titlu de daună efectivă) cât și dobânda comercială (cu titlu de beneficiu nerealizat).
împotriva deciziei comerciale nr. 250 din 29 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, au promovat recurs reclamanta SC O. SRL București și pârâta SC A. SA Buzău.
Recurenta reclamantă SC O. SRL București a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinice, sub aspectele că instanța de apel greșit a considerat că a fost solicitată restabilirea situației anterioare numai cu începere de la 7 iunie 2002, data pronunțării deciziei nr. 3991 din 7 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție și nu cu începere de la 10 iulie 2001 data executării ca necuvenit a sumei de 1.544.094.012 lei în baza deciziei civile nr. 3390 din 27 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, precum și greșita înlăturare a dobânzii datorate pentru perioada 10 iulie 2001 - 7 iunie 2002, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă SC A. SA Buzău la rândul său a criticat aceeași hotărâre judecătorească sub aspectele că în mod greșit instanța de apel a reținut că litigiul este unul comercial când în realitate litigiul este de natură civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 4041și art. 4042C. proc. civ., prin aceea că raporturile execuționale au natură civilă independent de calitatea părților, în materia întoarcerii executării nu este permis ca dobânda să fie cumulată cu daunele interese și cheltuielile de judecată nu au fost corect stabilite, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Fiecare recurentă a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea cererii de recurs formulată de partea adversă.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererile de recurs, le găsește întemeiate, urmând a admite ambele recursuri, pentru considerentele care vor fi expuse:
Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O. SRL îl constituie restabilirea situației anterioare executării (întoarcerea executării) făcută de SC A. SA prin executor judecătoresc, fiind solicitată obligarea la restituirea sumelor însușite actualizate în funcție de rata inflației și dobânda legală aferentă sumei.
Instituția juridică a întoarcerii executării își are sediul de reglementare în art. 4041și art. 4043din secțiunea VI1 intitulată "întoarcerea executării" C. proc. civ., care face parte integrantă din Cartea V, despre executarea silită. Astfel, potrivit art. 4041alin. (1) C. proc. civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. De asemenea, dispozițiile art. 4042alin. (1) și (3) mai precizează că în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării, iar dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării aceasta va putea fi făcută de instanța judecătorească competentă potrivit legii.
Pentru determinarea corectă a instanței judecătorești competente potrivit legii, din interpretarea sistematică a dispozițiilor procedurale privind executarea se poate reține cu maximă certitudine că întreaga reglementare legislativă a executării silite stabilește atribuții și competențe numai în sarcina judecătoriilor, ca instanțe de executare, fiind lipsite de relevanță, în această materie, criteriile valorice sau calitatea părților. Rațiunea juridică care impune acest argument este și aceea că cererea de întoarcere a executării vizează restituirea unor prestații executate în temeiul unui titlu executoriu desființat, astfel că deținătorul bunurilor nu mai are vreun titlu valabil sau temei juridic care să justifice deținerea lor.
Deși actele procesuale specifice întoarcerii executării, sub aspect cronologic, sunt subsecvente actelor de executare silită propriu-zise, ele circumscriu fără echivoc aceleiași instanțe de executare, care este judecătoria în raza căreia a fost efectuată executarea, existând în acest sens și reglementările art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
întreaga materie a executării silite are o reglementare legislativă unitară, prin care legiuitorul a stabilit și instituit atribuții și o plenitudine de competență numai pentru judecătorii, ca instanță de executare, fiind irelevante criteriile după calitatea părților sau valoarea litigiului.
Pentru argumentele expuse anterior a admis recursurile declarate de reclamanta SC O. SRL București și pârâta SC A. SA Buzău, împotriva deciziei nr. 250 din 29 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a casat decizia atacată și sentința nr. 6666 din 19 mai 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială și în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ., a trimis cauza spre competentă soluționare în fond, Judecătoriei Buzău.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4927/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4850/2005. Comercial → |
|---|
