ICCJ. Decizia nr. 5115/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5115/2005
Dosar nr. 2292/2005
Şedinţa publică din 28 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC G.C.L.P.S. SA, judeţul Bihor, a chemat în judecată SC T.F. SA Băile Felix, judeţul Bihor, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 1.230.907.074 lei, reprezentând contravaloare apă potabilă şi servicii de canalizare aferente perioadei martie 2001 – aprilie 2002, motivând că potrivit contractului încheiat între părţi a furnizat pârâtei apă potabilă şi a preluat în reţeaua de canalizare apele uzate, iar aceasta refuză să-i achite contravaloarea acestor servicii.
Prin sentinţa nr. 2487 din 15 decembrie 2004, Tribunalul Bihor, secţia comercială, a respins acţiunea reţinând că într-adevăr reclamanta a prestat pârâtei aceste servicii, în valoare de 4.674.824.568 lei însă pârâta i-a achitat suma totală de 4.697.968.638 lei şi astfel conform art. 1091 C. civ., obligaţiile s-au stins prin plată, iar cât priveşte raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, care a stabilit costul prestaţiilor nu a fost contestat de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta arătând că este nelegală, deoarece expertul tehnic desemnat în cauză a calculat cantitatea de apă furnizată pârâtei cu nerespectarea dispoziţiile art. 11 şi art. 12 din contractul de prestări servicii, încheiat între părţi, care precizează modalitatea de determinare a consumului de apă, în cazul în care contoarele au avizul metrologic expirat.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 56 din 26 aprilie 2005 a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a arătat că aceste critici formulate de reclamantă nu pot fi reţinute, atâta timp cât potrivit art. 211 şi art. 212 C. proc. civ., reclamanta avea posibilitatea ca la primul termen, după depunerea lucrării să ceară expertului lămuriri sau efectuarea altei expertize, iar la termenul din 8 decembrie 2004, când cauza a fost soluţionată în fond, părţile au declarat că nu mai au alte cereri de formulat şi probe de administrat.
Reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra legalităţii actului adiţional la contractul de prestări servicii, încheiat între părţi la data de 7 februarie 2001, iar în ceea ce priveşte expertiza tehnică efectuată la instanţa de fond, nu a formulat critici, deoarece a considerat că interpretările juridice făcute de expertul în metrologie vor fi verificate de instanţă din oficiu, în exercitarea rolului activ.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa poate modifica sau casa o hotărâre judecătorească numai pentru motive de nelegalitate şi atunci când hotărârea pronunţată este lipsă de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, iar potrivit art. 304 pct. 10 din acelaşi cod poate modifica sau casa o hotărâre dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În cazul de faţă, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi ca urmare a aprecierii corespunzătoare a probelor şi a aplicării corecte a dispoziţiilor legale au pronunţat hotărâri legale şi temeinice.
Actul adiţional la contractul de prestări servicii încheiat între părţi la data de 7 februarie 2001, care stipulează că, consumatorul este obligat să asigure verificarea metrologică a aparatelor de măsură, conform normelor metrologice, precum şi întreţinerea şi înlocuirea acestora pe cheltuiala lui nu a fost acceptat de pârâtă, care a semnat actul respectiv cu obiecţiuni (dosar instanţă fond).
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 969 C. civ., pârâta nu poate fi obligată decât la respectarea clauzelor prevăzute în contractul încheiat între părţi la data de 22 ianuarie 1999, care este în concordanţă cu prevederile art. 10 din HG nr. 348 din 20 iulie 2003, privind contorizarea apei şi energiei termice la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici.
Nici critica privind lipsa rolului activ al instanţei de fond nu este întemeiată, deoarece instanţa le-a cerut părţilor să prezinte explicaţii şi să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt şi de drept care au legătură cu soluţionarea cauzei, respectând principiul disponibilităţii.
Reclamanta nu a formulat obiecţiuni cu privire la expertiza tehnică efectuată în cauză şi nu a solicitat administrarea altor probe pentru a combate concluziile expertizei şi poziţia constantă a pârâtei, şi ca atare criticile sale formulate în căile de atac nu sunt justificate.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte constatând că Decizia atacată este legală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.C.L.P.S. SA, împotriva deciziei nr. 56/ C din 26 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5068/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5117/2005. Comercial → |
|---|
