ICCJ. Decizia nr. 5117/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5117/2005
Dosar nr. 2873/2005
Şedinţa publică din 28 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu de la 18 iunie 2004 de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, a fost respinsă cererea formulată de C.E.B. din cadrul SC B.C.R. SA prin executor P.L., pentru încuviinţarea executării silite prin poprire a contractului de cesiune de creanţă şi a contractului de credit bancar la cererea creditoarei SC B.C.R. SA, agenţia Novaci, împotriva debitorului cedat SC G. SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea Judeţul Vâlcea şi a terţului poprit SC B.C.I.Ţ. SA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58 din 5 martie 1998, contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii. Faţă de aceste dispoziţii, contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, au putere de titluri executorii, însă prin aplicarea principiului relativităţii, acestea obligă numai pe cei care au semnat contractele de credit sau de instituire a garanţiilor reale sau personale.
Apare evident că în contractul principal, respectiv contractul de credit bancar, nu poate fi invocat ca titlu executoriu decât împotriva debitoarei SC M.C.P. SRL, iar nu împotriva debitorului cedat SC G. SRL, deoarece acestea nici nu a primit creditul nici nu s-a obligat a-l restitui. În consecinţă, cum nici contractul de credit, nici contractul de cesiune de creanţă nu reprezintă titluri executorii care să poată fi invocate împotriva debitorului cedat, cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 285 din 7 aprilie 2005 a admis apelul declarat de apelanta SC B.C.R. SA, agenţia Novaci, împotriva încheierii din Camera de consiliu pronunţată la 18 iunie 2004 în dosarul nr. 3094/2004 de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, a schimbat în tot încheierea apelată în sensul că a admis cererea creditoarei şi a încuviinţat executarea silită prin poprire asupra conturilor debitoarei SC G. SRL deschise la terţul poprit SC B.C.I.Ţ. SA până la concurenţa sumei de 6.629.444.444 lei, plus dobânzile datorate până la data plăţii, suma urmând a fi reactualizată conform art. 3712 C. proc. civ.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, cu majoritate legală, a decis ca, în principal, fiind în discuţie o cesiune de garanţie cu scop de garantare, iar nu de o garanţie reală mobiliară asupra unui drept de creanţă, în mod corect apelanta creditoare, în calitatea de cesionară, a invocat dreptul ei direct împotriva intimatei în calitatea de debitor cedat.
De asemenea nu se poate reţine ideea de încălcare a principiului realităţii efectelor actului juridic, din moment ce, prin însăşi natura ei legală, cesiunea de creanţă este bilaterală la momentul constituirii (se încheie între cedent şi cesionar), dar triunghiulară prin efecte, în sensul că presupune şi atragerea debitorului cedat în raporturi juridice cu cesionarul, prin mecanismul notificării. Debitorul cedat nu poate susţine că banca creditoare nu ar avea titlu executoriu împotriva lui, pe motivul că nici cedentul nu avea un asemenea titlu, în condiţiile în care, în speţă, contractul de vânzare – cumpărare de carburanţi nu este titlu executoriu.
Principiul potrivit căruia nimeni nu poate dispune de mai mult decât are nu este aplicabil, deoarece caracterul de titlu executoriu îl conferă numai legea, independent de voinţa părţilor, iar legea recunoaşte că cesiunea de creanţă cu scop de garantare are caracter executoriu.
În dezacord cu opinia majoritară, prin opinia separată s-a reţinut că executarea silită poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu, iar dreptul de creanţă dobândit de către apelantă nu are un asemenea caracter, fiind necesar să se obţină mai întâi un titlu executoriu împotriva intimatei.
Împotriva deciziei comerciale nr. 285 din 7 aprilie 2005, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs debitoarea SC G. SRL Arad, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că a fost încălcat principiul de drept că nimeni nu poate transmite mai mult decât are, recurenta invocă lipsa calităţii procesuale pasive, deoarece nu este debitoare a SC M.C.P. SRL, nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de SC G. SRL, fiind precizat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Este de necontestat că prin contractul de cesiune din 11 decembrie 2002 SC M.C.P. SRL cu sediul social în Novaci Judeţul Gorj, în calitatea de cedent şi SC B.C.R. SA sucursala Novaci, în calitatea de cesionar, a intervenit un contract de cesiune pentru garantarea creditului în sumă de 5.000.000.000 lei acordat de bancă împrumutatului cedent SC M.C.P. SRL în baza contractului de credit, precum şi a dobânzilor aferente, acesta din urmă cesionând băncii creanţele sale în sumă de 9.000.000.000 lei, ce le are de primit de la debitorul său SC G. SRL, cu sediul social în Arad.
De asemenea SC M.C.P. SRL Novaci a notificat SC G. SRL Arad că între ea şi SC B.C.R. SA, sucursala Novaci, a intervenit contractul de cesiune prin care a cesionat în favoarea cesionarului SC B.C.R. SA creanţele în sumă de 9.000.000.000 lei în baza contractului de vânzare – cumpărare. Astfel au fost satisfăcute cerinţele impuse de dispoziţiile art. 1392 C. civ., care prevede că cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea.
Amplu argumentat şi bine motivat, instanţa de apel a apreciat că legea deşi nu cere consimţământul debitorului cedat în cazul constituirii cesiunii de creanţă cu scop de garantare, este suficientă notificarea ulterioară a lui, iar prin efectul notificării, debitorul cedat, deşi nu este parte în contractul de cesiune, suportă efectele cesiunii şi devine debitor direct al cesionarului, în limitele necesare satisfacerii creanţei pe care cesionarul o are împotriva cedentului. Astfel apar nejustificate criticile referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei precum şi a încălcării principiului de drept, conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are.
Raţiunile juridice expuse determină ca toate criticile formulate de debitoarea SC G. SRL cu sediul în Arad să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia nr. 285 din 7 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea SC G. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 285 din 7 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5115/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5122/2005. Comercial → |
|---|
