ICCJ. Decizia nr. 5374/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5374/2005
Dosar nr. 10170/2004
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2005
Asupra revizuirii de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introductivă, formulată la 11 iulie 2003, la Curtea de Apel Alba Iulia, contestatoarea SC S. SA, a solicitat în contradictoriu cu intimata SC C.I. SRL Braşov, anularea tuturor formelor de executare începute în dosarul execuţional al executorului judecătoresc T.V.P. din Mediaş şi suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Curtea de Apel Alba Iulia prin sentinţa civilă nr. 263 din 23 iulie 2003 şi-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Mediaş.
Împotriva acestei hotărâri de declinare a competenţei materiale a formulat recurs contestatoarea, criticând sentinţa atacată sub aspectul neaplicării de către instanţă a dispoziţiilor art. 400 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 521 din 10 februarie 2004, a respins ca tardiv recursul declarat de contestatoarea SC S. SA, împotriva sentinţei civile nr. 263 din 23 iulie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, având în vedere că acesta a fost introdus la 14 august 2003, cu depăşirea termenului legal de 5 zile prevăzut de art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care a început să curgă de la 23 iulie 2003, când s-a pronunţat hotărârea atacată.
Prin Decizia civilă nr. 2632 din 15 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoare împotriva deciziei civile nr. 521 din 10 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, iar pe cale de consecinţă s-a respins şi cererea accesorie de suspendare a executării.
Împotriva acestei decizii SC S. SA a formulat cerere de revizuire, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 322 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că s-a procedat la judecarea cauzei în lipsa apărătorului ales, care şi-a justificat absenţa prin plecarea în concediu de odihnă pentru termenul din 15 septembrie 2004, când a fost soluţionată contestaţia în anulare şi critici privind fondul acesteia.
Conform dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., rezultă că sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, cât şi hotărârile date de instanţe de recurs, atunci când se evocă fondul.
Decizia nr. 2632 din 15 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a cărei revizuire se cere, nu se încadrează în categoria hotărârilor pronunţate de instanţa de recurs care evocă fondul, hotărârea atacată a fost pronunţată de instanţa supremă în cadrul altei căi de atac extraordinare, respectiv a unei contestaţii în anulare.
Prin urmare, se poate cere revizuirea hotărârilor pronunţate în recurs, numai în cazul în care instanţa admite recursul şi hotărăşte asupra fondului, ceea ce în situaţia de faţă nu s-a întâmplat.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere în cazul în care partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată din cauza unei împrejurări mai presus de voinţa sa, dar cu condiţia să înştiinţeze instanţa despre aceasta.
Ori, în situaţia de faţă, critica formulată de revizuientă nu se încadrează în dispoziţiile legale menţionate, şi ca atare, cererea de revizuire urmează să fie respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC S. SA, împotriva deciziei nr. 2632 din 15 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5373/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5385/2005. Comercial → |
---|