ICCJ. Decizia nr. 5525/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5525/2005
Dosar nr. 2099/2005
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 19 martie 2004, reclamantele C.F.M. şi P.M., în contradictoriu cu pârâţii L.D. şi SC C.D. SCS Videle, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună excluderea pârâtului L.D. din SC C.D. SCS, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au susţinut că pârâtul, în calitate de asociat în cadrul societăţii menţionate, manifestă o conduită ostilă faţă de ceilalţi asociaţi şi prezintă un dezinteres total faţă de activitatea ce se desfăşoară în societate.
Mai mult, datorită acestei conduite necorespunzătoare societatea a fost nevoită să renunţe la două magazine şi a fost împiedicată în obţinerea unui credit pentru derularea afacerii.
Pârâtul nu se implică în dezvoltarea afacerii, refuzând să participe la activităţile specifice acesteia şi împiedică administratorul societăţii la supravegherea derulării activităţilor.
Datorită acestor situaţii, societatea nu poate înregistra beneficii, în acest mod neputându-şi atinge scopul pentru care a fost înfiinţată.
Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin sentinţa nr. 519 din 24 mai 2004, a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor.
Prin aceeaşi sentinţă, reclamantele au fost obligate la plata sumei de 6 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul L.D.
Instanţa de fond a reţinut că în fapt nu s-a făcut dovada existenţei unor neînţelegeri grave între asociaţii care să împiedice funcţionarea societăţii şi care să justifice excluderea asociatului pârât.
În cauză s-a stabilit, din probatoriul administrat, că neînţelegerile dintre asociaţii C.F.M. şi L.D. sunt de altă natură, aceştia finalizând o relaţie de concubinaj după 15 ani.
Împotriva sentinţei de fond au declarat apel reclamantele C.F.M. şi P.M.
Prin Decizia nr. 129 din 14 februarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantelor, acestea din urmă fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5 milioane lei către intimatul L.D.
Instanţa de apel a analizat criticile aduse sentinţei de fond care vizau greşit aprecierea materialului probator administrat în cauză, şi a reţinut că intimatul şi-a respectat obligaţiile ce-i reveneau în calitate de comanditor, administratorul societăţii fiind în culpă pentru gestionarea necorespunzătoare a activităţii.
Dată fiind situaţia că neînţelegerile dintre părţi nu sunt de natură comercială şi nu afectează buna desfăşurare a activităţii, nu justifică excluderea asociatului, acestea constituind motive de dizolvare a societăţii, cu referire la art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/1990, şi nu de excludere.
Împotriva deciziei din apel au declarat recurs pârâta SC C.D. SCS Videle, C.F.M. şi P.M. care au invocat motivele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi au solicitat ca în fond, după admiterea recursului, admiterea acţiunii cu consecinţa excluderii asociatului L.D.
În dezvoltarea criticilor recurentele au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a calificat înscrisul intitulat „întâmpinare" depus de către SC C.D. SCS, aceasta fiind, în realitate o cerere de aderare la apel pe care instanţa a ignorat-o încălcând astfel dispoziţiile art. 138 pct. 4 C. proc. civ.
În mod greşit instanţa de apel a analizat înscrisurile depuse în probaţiune, situaţie ce a condus la pronunţarea unei soluţii netemeinice.
Soluţia pronunţată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 31/1990, în prezent art. 217, cu referire la motivele de excludere a asociatului, motive specifice unei societăţi în comandită simplă.
În motivarea soluţiei se face o confuzie între tipurile de societăţi şi cauzele ce determină excluderea asociaţilor, raportat la temeiurile de drept invocate.
În cauză s-a făcut dovada neînţelegerilor grave dintre asociaţi, spargerea obiectelor de inventar, scandal în locuri publice, violenţe fizice asupra administratorului asociat comanditant, ameninţări cu pistolul la adresa acestuia şi a familiei.
În fine, recurentele susţin că dispoziţiile art. 217 din Legea nr. 31/1990 republicată sunt dezavuate, trebuind să i se dea o interpretare europeană primând „votul celorlalţi asociaţi", iar potrivit art. 166 alin. (218) din acelaşi act normativ, „legiuitorul nu poate condiţiona şi limita voinţa asociaţilor care au majoritatea".
În condiţiile în care „animus societas" este grav afectat, se impune excluderea asociatului vinovat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate:
Cu prilejul dezbaterii în fond a recursului, recurenta reclamantă C.F.M., prin avocat, a menţionat expres că pârâta SC C.D. SCS Videle nu a formulat apel împotriva sentinţei de fond, menţiune inserată în practicaua deciziei.
Astfel, critica referitoare la calificarea greşită dată de instanţa de apel întâmpinării aflate la dosar apel, va fi înlăturată, faţă de menţiunea expresă a recurentei reclamante C.F.M.
Provocarea controlului judiciar pe calea recursului impune instanţei de recurs analizarea legalităţii hotărârilor pronunţate în cauză, nu şi a temeiniciei acestora.
Principiul a fost statuat şi prin Legea nr. 219/2005 de modificare a Codului de procedură civilă, normă ce a menţionat expres cazurile limitative pe care partea interesată le are la îndemână când solicită reformarea unei hotărâri pe calea recursului, cu referire la dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Cum recurentele formulează şi critici de netemeinicie, cu privire la interpretarea şi analiza defectuoasă a probatoriului administrat în cauză (înscrisuri, interogator, declaraţii martor), probe ce au stat la baza stabilirii situaţiei de fapt, urmează ca Înalta Curte să le înlăture, acestea neputând face obiectul controlului judiciar în recurs.
Critica de nelegalitate invocată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se dovedeşte a fi nefondată.
Astfel, se constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 217 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit normelor impuse prin Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, cu referire la drepturile şi obligaţiile asociaţilor, societatea în comandită simplă se întemeiază pe încrederea dintre asociaţi, comanditorii fiind cei care investesc în societate şi au drept exclusiv de administrare conferit de art. 88 din lege, comanditanţii neavând obligaţia să participe la activitatea efectivă a societăţii.
În mod corect instanţele au stabilit în cauză că nu se poate reţine culpa intimatului L.D. sau neimplicarea acestuia în administrarea societăţii, situaţie ce conduce la constatarea neîndeplinirii condiţiilor expres prevăzute de lege pentru excluderea acestuia.
Mai mult, deşi legea nu prevede în privinţa societăţii în comandită simplă o adunare generală a asociaţilor, potrivit art. 90 din Legea nr. 31/1990, asupra problemelor esenţiale ale societăţii, deciziile sunt luate cu votul asociaţilor ce reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. În speţă, s-a constatat că în ultimii 3 ani nu s-a redactat nici un proces verbal în acest sens, împrejurare ce creează prezumţia că între părţi au existat relaţii apropiate ce nu justificau ţinerea unor evidenţe cu privire la deciziile adoptate.
Cazurile de excludere din societate la care se face referire se confundă cu cazurile de dizolvare prevăzute de art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/1990, iar dispoziţiile referitoare la art. 217 ce au fost invocate ca fiind încălcate de către instanţa de apel, nu sunt incidente în speţă.
Aşadar, nici critica privind neînţelegerile grave dintre asociaţi nu se susţine în condiţiile în care, astfel cum au fost descrise şi, cum în mod corect au stabilit instanţele, acestea nu au legătură cu desfăşurarea activităţii societăţii, având o altă natură.
Susţinerea potrivit căreia art. 217 din Legea nr. 31/1990 ar fi în totalitate „dezavuat" nu se susţine în condiţiile în care intenţia legiuitorului a fost aceea de a limita strict cazurile în care un asociat poate fi exclus, tocmai pentru a preveni eventualele abuzuri sau a lăsa loc unor interpretări greşite.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.D. SCS Videle, C.F.M. şi P.M., împotriva deciziei nr. 129 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenţii la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul L.D.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5504/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5529/2005. Comercial → |
|---|
