ICCJ. Decizia nr. 5533/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5533/2005
Dosar nr. 3013/2005
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2004, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta SC F.D.F.E.E.A.E.B. SA, sucursala D.F.E.E. Arad, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să o oblige să-l rebranşeze la instalaţia electrică, arătând că pârâta i-a întrerupt curentul electric pe motiv de furt de energie electrică, urmând a achita costul energiei electrice pe trei ani în urmă.
La data de 26 aprilie 2000, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 25.026.668 lei cu titlu de daune, 734.400 lei taxe prestări servicii şi 2.172.285 lei cheltuieli de judecată.
Judecătoria Arad, prin sentinţa civilă nr. 3582 din 24 iunie 2004 a respins acţiunea reclamantului pârât, a admis cererea reconvenţională a pârâtei reclamante obligându-l pe reclamantul pârât la plata sumei de 25.026.668 lei daune, 734.400 lei contravaloare prestări servicii şi 2.142.285 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de reclamantul pârât împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, care prin Decizia nr. 255/ A din 14 septembrie 2004 a anulat hotărârea şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Arad, reţinând că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.
În această fază procesuală reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei reclamante la plata sumei de 150.000.000 lei, reprezentând daune pentru perioada de şapte luni cât a fost lipsit de racordul instalaţiei de energie electrică.
Prin sentinţa civilă nr. 2510 din 29 noiembrie 2004, Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, a anulat ca netimbrată acţiunea reclamantului pârât, privind daunele şi a respins ca nefondată acţiunea acestuia privind obligaţia de a face. Instanţa a reţinut că cererea pentru daune nu a fost timbrată, reclamantul precizând că nu o timbrează şi că nu există probe care să confirme susţinerile acestuia privind rebranşarea la instalaţia electrică, dimpotrivă toate probele din dosar confirmând consumul fraudulos de energie electrică şi măsura aplicată de pârâta reclamantă în temeiul art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 318/2003.
În conformitate cu dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, instanţa a admis cererea reconvenţională.
Apelul declarat de reclamantul pârât împotriva hotărârii mai sus menţionate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, aşa cum rezultă din Decizia civilă nr. 119/ A din 27 iunie 2005, care a reţinut că reclamantul pârât nu a dovedit susţinerile sale asupra nevinovăţiei în săvârşirea faptei cauzatoare de prejudicii.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul pârât C.G. a declarat recurs prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi respingerii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată, susţinând că a achitat contravaloarea energiei electrice, conform aparatului de înregistrare, fapt dovedit prin facturi existente în dosarul de fond, instanţa de apel nepronunţându-se asupra acestor dovezi, că suma de 25.026.668 lei a fost stabilită arbitrar întrucât bunurile care fac obiectul fraudei, găsite în imobilul său, nu dovedesc că acestea au fost folosite, mai ales că nu erau racordate la reţeaua electrică, iar radiatorul nu era în proprietatea sa ci era al unui vecin.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (dosar fond nr. 6182/2004), reclamantul pârât a fost citat cu menţiunea de a timbra cererea cu diferenţa de 9.517.500 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar. Prin sentinţa civilă nr. 2510 din 29 noiembrie 2004, Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, a reţinut că reclamantul prezent în şedinţa publică a precizat că nu timbrează cererea întrucât nu are posibilităţi materiale, situaţie faţă de care Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a respins apelul, menţinând soluţia anulării ca netimbrată a cererii precizatoare a reclamantului pârât, privind daunele.
Cu privire la capătul de cerere privind obligaţia de a face se constată că pârâta reclamantă a efectuat un control la domiciliul reclamantului pârât unde a găsit un cablu care era legat neregulamentar la stenderul casei în pod şi care alimenta un radiator de 1200 W şi casetofon de 75 W, constatare consemnată în nota de constatare din 26 martie 2004, semnată şi însuşită de reclamant.
Procesul verbal de expertiză încheiat la 31 martie 2004 a confirmat sustragerea de energie electrică în baza notei de constatare din 26 martie 2004, prin care s-a stabilit şi asupra recuperării contravalorii energiei electrice pe o perioadă de 3 ani, plus taxă comisie în valoare de 734.400 lei. Reclamantul pârât a refuzat semnarea procesului verbal, nemotivând lipsa culpei sale şi neadministrând probe care să răstoarne proba consumului fraudulos de energie electrică.
În aceste împrejurări pârâta reclamantă a procedat conform art. 3 din Legea nr. 318/2003, privind Legea energiei electrice, care prevede că în cazul consumului fraudulos consumatorul va fi deconectat de la reţeaua de energie electrică fiind obligat la plata contravalorii energiei electrice consumate şi a costurilor aferente deconectării evaluate, conform normelor tehnice în vigoare, norme tehnice aplicate de comisia care a întocmit procesul verbal de expertiză, astfel că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantului privind rebranşarea la instalaţia electrică şi corect a fost admisă cererea reconvenţională.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului cum că la dosarul de fond există facturi care dovedesc consumul real de energie electrică, se constată că şi acesta este nefondat, deoarece facturile menţionate privesc consumul aferent perioadei anterioare controlului, în urma căruia s-a stabilit consumul fraudulos şi care a generat obligarea sa la plată a energiei electrice pe o perioadă de trei ani, ca sancţiune a săvârşirii faptei de fraudare a consumului normal de energie electrică.
Se constată deci că hotărârea instanţei de apel este la adăpost de orice critică, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.G., împotriva deciziei nr. 119/ A din 27 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5532/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5564/2005. Comercial → |
|---|
