ICCJ. Decizia nr. 5532/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5532/2005
Dosar nr. 2956/2005
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 iulie 2007 Judecătoria Giurgiu a încuviinţat executarea silită a contractului de cesiune de creanţă din 8 iulie 2004 şi a contractului de garanţie imobiliară din 13 decembrie 1995 autentificat la 14 decembrie 1995 la B.N.P. C.V. Giurgiu, la cererea creditoarei B.C., împotriva debitoarei SC R. SRL, Judeţul Giurgiu.
Instanţa de fond a reţinut că titlurile sunt investite cu formulă executorie în conformitate cu dispoziţiile art. 373 alin. (2) şi art. 374 C. proc. civ., astfel încât sunt îndeplinite condiţiile privind încuviinţarea executării silite.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel F.I. şi F.G. în calitate de garanţi ai obligaţiei de rambursare a creditului acordat de SC B. SA, acordat debitorului SC R. SRL.
Prin Decizia nr. 405 din 13 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul garanţilor, a schimbat în tot încheierea atacată în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, iar pe fond a respins cererea de încuviinţare a executării.
Instanţa de apel a analizat criticile aduse încheierii care vizau:
- la dosarul de executare al executorului Judecătoresc I.I. nu a existat dovada cuantumului creanţei de 79.449.555 lei, suma cesionată către B.C. fiind de numai 43.449.555 lei.
- prin contractul de garanţie, garantul a semnat numai pentru suma de 12 milioane lei şi numai cu casa de locuit, nu şi cu terenul aferent acesteia.
- garantul nu are un titlu de proprietate pentru casa de locuit.
- contractul de cesiune de creanţă încheiat între SC B. SA şi B.C. este lovit de nulitate absolută, nefiind semnat de garanţi, deşi erau parte în contract.
La data de 6 mai 2005, Curtea de Apel a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului de a mai cere executarea silită, având în vedere titlul executoriu în baza căreia creditoarea SC B. SA putea solicita executare silită a debitoarei SC R. SRL şi a garantului F.I.
Astfel, sentinţa nr. 360 din 22 octombrie 1998 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, irevocabilă prin Decizia nr. 817 din 15 aprilie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, constituie titlul executor ce nu mai poate fi pus în executare, fiind împlinit termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 405 alin. (1) C. proc. civ.
Se reţine totodată că, atât declaraţia garantului F.I. din 20 februarie 2004, prin care acesta este de acord cu plata datoriilor rezultate din acordarea creditului şi a dobânzilor aferente, cât şi contractul de cesiune de creanţă, au intervenit după împlinirea termenului de prescripţiei.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs creditoarea B.C. care, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. (3) şi (9) C. proc. civ. şi a solicitat ca în fond, după admiterea recursului, menţinerea încheierii de fond.
Recurenta a susţinut că Decizia a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor privind competenţa funcţională a secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti faţă de natura cauzei care este esenţial civilă. S-au încălcat astfel dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 2 alin. (4) din regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, situaţia ce conduce la aplicarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora actele făcute de o instanţă necompetentă sunt lovite de nulitate.
Instanţa de apel, nesocotind caracterul necontencios al cererii, şi-a depăşit atribuţiile şi limitele procedurii necontencioase când a trecut la analiza în fond a condiţiilor de exercitare a dreptului de a solicita executarea silită.
Dispoziţiile art. 405 C. proc. civ., au fost greşit interpretate şi aplicate de instanţa de apel, cursul prescripţiei fiind întrerupt, faţă de probatoriul administrat în cauză, cu referire la declaraţia garantului F.I. din 20 februarie 2004, raportat şi la cererile de executare silită formulată de executorii bancari, înăuntrul termenului de prescripţie.
Recursul este fondat în parte
Critica privind necompetenţa funcţională a secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti este nefondată având în vedere dispoziţiile Legii nr. 304/2004 republicată şi faţă de natura comercială a litigiului.
Contractul de cesiune de creanţă investit cu formulă executorie are în mod cert natură comercială, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 994 şi urm. C. com.
Pe de altă parte, calitatea de comerciant al debitorului SC R. SRL consolidează prezumţia de comercialitate a litigiului.
Ca atare, chiar dacă judecătoria este instanţa care a încuviinţat executarea, instituţia nefiind structurată din punct de vedere funcţional, judecând în primă instanţă acţiunile şi cererile stabilite potrivit legii procesuale, Curtea de Apel a fost legal investită potrivit normelor de competenţă în vigoare la data soluţionării apelului.
Critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 331 C. proc. civ. şi art. 4052 din acelaşi cod, se constată a fi fondată.
Dispoziţiile cuprinse în Cartea III C. proc. civ., stabilesc imperativ caracterul necontencios al cererilor privind încuviinţarea executării silite, cu referire la art. 336 şi urm. din acelaşi cod.
Din economia dispoziţiilor art. 335 C. proc. civ., rezultă că instanţa investită cu soluţionarea unei cereri în cadrul procedurii necontencioase, este ţinută de caracterul strict al acesteia, iar în condiţiile în care „prin însuşi cuprinsul ei sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge".
În speţă, se constată că instanţa de apel a fost investită cu caracterul judiciar al unei încheieri de încuviinţare a executării silite provocat de către garantul F.I. care, prin criticile formulate a transformat caracterulnecontencios al cererii într-unul contencios, situaţie în care instanţa de apel era obligată la respingerea lor, potrivit textului de lege sus-citat.
Instanţa de apel, depăşindu-şi însă atribuţiile cu care era investită, s-a pronunţat asupra unor chestiuni de fond ce nu puteau fi supuse controlului judiciar în această etapă procesuală.
Aspectele de fond ale cauzei, în speţă prescripţia dreptului de a cere executarea silită, pot fi analizate doar în cadrul unei contestaţii la executare potrivit prevederilor art. 399 C. proc. civ.
Mai mult, excepţia prescripţiei a fost supusă controlului autorităţii judecătoreşti, cu referire la sentinţa civilă nr. 1479 din 16 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 5367/2004 al judecătoriei Giurgiu ce a avut ca obiect contestaţia la executare formulată de garantul F.I. şi prin care excepţia a fost respinsă.
Astfel având în vedere aceste aspecte, instanţa de apel a depăşit limitele impuse de dispoziţiile art. 331 C. proc. civ., situaţie ce conduce implicit la încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecăţii.
Cum critica privind soluţionarea excepţiei de fond se dovedeşte a fi fondată, instanţa apreciază că nu se impune cercetarea criticilor privind fondul cauzei, recursul urmând a fi admis, cu consecinţa modificării deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat în cauză şi menţinerea încheierii de fond.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi va admite recursul în sensul celor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.C. împotriva deciziei nr. 405 din 13 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de garanţii F.I. şi F.G., împotriva încheierii din 29 iulie 2004 a Judecătoriei Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5529/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5533/2005. Comercial → |
|---|
