ICCJ. Decizia nr. 5564/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.5564/2005

Dosar nr. 1157/2005

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 12876 din 26 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, s-a admis cererea înregistrată de B.E.J. B.M., privind pe creditoarea SC F.B. SRL Braşov şi debitoarea SC G.R. SRL şi în consecinţă s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu, Decizia nr. 335/2004 a Curţii de Apel Cluj, cu motivarea că în cauză s-au constatat îndeplinite cerinţele art. 374, 376 şi 3731 C. proc. civ.

Încheierea a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj, care prin Decizia nr. 10/2005, a respins ca nefondat apelul debitoarei SC G.R. SRL Cluj Napoca. Criticile aduse încheierii prin care s-a susţinut că prin executarea pornită de creditoarea SC G.R. SA, societatea apelantă ar fi pusă în situaţia să fie executată silit de două ori, a fost înlăturată pentru considerentul că motivul invocat nu se poate examina prin procedura instituită de art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., unde instanţa este chemată să încuviinţeze executarea silită a unei hotărâri care îndeplineşte condiţiile unui titlu executoriu.

Împotriva deciziei nr. 10/2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs, debitoarea SC G.R. SRL Cluj Napoca, prin care pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (9) şi (10) C. proc. civ., a solicitat modificarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în fond respingerea cererii de încuviinţare a executării.

În esenţă, recurenta a susţinut că SC F.B. SRL, prin cererea de încuviinţare, urmăreşte o dublă executare a creanţei, că executarea silită s-a pornit cu încălcarea prevederilor titlului executoriu, ce-i stă la bază deoarece suma de plată stabilită în sarcina societăţii a fost actualizată cu rata dobânzii legale practicate de B.N.R. şi nu cu rata inflaţiei. A mai susţinut recurenta că împotriva sa au fost formate două dosare de executare, aşa cum a susţinut şi în cererea de apel, susţinere pe care instanţa nu a avut-o în vedere.

Recursul este nefondat.

Prin cererea introductivă de instanţă, intimata reclamantă a solicitat încuviinţarea executării silite a sentinţei nr. 4427/2003, menţinută prin Decizia civilă nr. 335/2004, iar judecătoria prin încheiere a încuviinţat executarea silită a deciziei nr. 335/2004. Împotriva acestei încheieri creditoarea petiţionară nu a formulat nici o cale de atac prin care să invoce faptul că, în realitate, a solicitat încuviinţarea executării silite a sentinţei nr. 4427/2003 şi nu a deciziei care a menţinut sentinţa amintită.

În ce priveşte motivele de recurs, acestea nu au fost dezvoltate şi argumentate separat aşa cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Din argumentele redate succint pe care îşi întemeiază susţinerile, recurenta a adus critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate. Ori, recursul nu are caracter devolutiv pentru a se examina împrejurările speţei şi situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel într-o cale de atac deschisă anterior modificării codului de procedură prin Legea nr. 219/2005, într-o procedură necontencioasă.

În acest context motivele invocate de recurentă se privesc ca nefondate, cu sublinierea că situaţia unei eventuale executări pornite şi într-un alt dosar de executare poate fi examinată în procedurile contencioase reglementate în cadrul executării propriu-zise, încuviinţarea executării fiind doar o procedură prealabilă.

Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de debitoarea SC G.R. SA Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 10 din 3 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. 13123/2004, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5564/2005. Comercial