ICCJ. Decizia nr. 5675/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5675/2005
Dosar nr. 66/2005
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2003 şi precizată în fond după desfiinţare la data de 10 februarie 2004, reclamanta SC T. SA a chemat în judecată A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata 871.872.668 lei, reprezentând despăgubiri datorate în urma procesului de privatizare cu dobânda legală.
În motivarea pretenţiilor reclamanta a arătat că la data de 31 martie 2005 A.T. a încheiat cu F.P.S. Bucureşti contractul de vânzare-cumpărare acţiuni modificat şi completat prin acte adiţionale prin care a dobândit 87.220 acţiuni la SC T. SA, reprezentând 70 % din capitalul acesteia.
S-a precizat că pe parcursul derulării contractului societatea a beneficiat de dispoziţiile HGM. nr. 100/1996 fiindu-i recunoscut dreptul de a i se restitui 60 % din contravaloarea ratelor neachitate, sume utilizate conform destinaţiei apreciată de către A.P.A.P.S., iar prin protocolul încheiat la data de 23 februarie 2000 s-au stabilit sumele ce se lasă cu titlu gratuit potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 55/1995, pentru ratele neachitate înainte de 10 octombrie 1997.
Reclamanta a mai arătat că prin adresa din 14 februarie 2002 pârâta a comunicat că societatea nu mai beneficiază de restituirea nici unui procent din ratele virate ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 59/1997 şi că refuzul acesteia este nejustificat, deoarece societatea beneficiază de un drept câştigat, obligaţia de restituire fiind prevăzută şi în cazul contractelor încheiate anterior datei de 19 iunie 1005 şi care are plăţi scadente după această dată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 4298 din 30 martie 2004 a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la plata cotei de 60 % din ratele scadente pentru anul 1999, a admis în parte acţiunea restrânsă obligând pârâta la plata sumei de 611.502.774 lei, reprezentând cota de 60 % din ratele scadente pentru perioada 1999 – 2001 achitate de reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare acţiuni.
Totodată a respins cererea privind reactualizarea sumei de 611.502.174 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune nu poate fi primită având în vedere dispoziţiile art. 8 pct. 4 din OUG nr. 37/1997, termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958 începând să curgă la 15 zile de la data încasării contravalorii acţiunilor vândute anume de la 25 ianuarie 2000, astfel că cererea introdusă la 14 ianuarie 2003 este formulată înăuntrul termenului de prescripţie.
Pe fondul pretenţiilor instanţa a reţinut că cererea este întemeiată întrucât dispoziţiile art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997 fac ca dispoziţiile relative la sistemul de facilităţi instituit de Legea nr. 55/1995 să ultraactiveze să fie aplicabile inclusiv societăţii comerciale privatizate, conform Legii nr. 58/1991 şi Legii nr. 77/1994.
În ce priveşte cererea de reactualizare a sumei de 611.502.774 lei, reprezentând 60 % din ratele achitate în perioada 1999-2001 instanţa de fond a apreciat-o ca neîntemeiată întrucât reclamanta nu a precizat un mod de calcul, iar în ce priveşte cuantumul sumei reactualizate până la 26 ianuarie 2004 a arătat că nu-l poate lua în calcul câtă vreme reclamanta nu şi-a majorat câtimea obiectului cererii şi nici nu a timbrat aferent.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâta criticile vizând aplicarea greşită a legii. S-au invocat dispoziţiile art. 3228 din Legea nr. 99/1999, care a modificat OUG nr. 87/1997 dispoziţiile precizate instituind un termen special de prescripţie de 3 luni de la data naşterii dreptului.
Pe fondul cauzei s-a arătat că dispoziţiile legale care prevedeau acordarea sistemului de facilităţi societăţilor privatizate nu mai sunt în vigoare, că intimata reclamantă nu mai beneficiază de aceste facilităţi, întrucât contractul său este încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995 şi că supravieţuirea legii civile vechi reprezintă excepţia de la principiul aplicării imediate a legii noi. A prezentat succesiunea în timp a actelor normative, succesive care conduce la concluzia că cererea de acordare a 60 % din ratele scadente este fără temei legal.
Prin Decizia nr. 454 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei instanţei de control judiciar s-a reţinut pe de o parte că nu se mai poate pune în discuţie prescripţia specială prevăzută de art. 3228 din Legea nr. 99/1999, întrucât prin Decizia nr. 1235 din 12 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti această problemă de drept a fost dezlegată şi este obligatorie, nemaiputând fi reiterată, prin aceiaşi decizie fiind dezlegată şi problema de drept privitoare la legitimitatea pretenţiilor intimatei reclamante.
Pe fondul pricinii, instanţa de apel a reţinut temeinicia soluţiei având în vedere că potrivit art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997, beneficiază de sistemul de facilităţi prevăzut de art. 8 din Legea nr. 55/1995 societăţile privatizate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, 29 decembrie 1997, fără a distinge în funcţie de modalitatea în care s-a realizat privatizarea, şi cum contractul a fost încheiat la 31 martie 2005, îi sunt incidente aceste prevederi legale.
S-a înlăturat critica potrivit căreia s-ar fi încălcat principiul aplicării imediate a legii noi prin supravieţuirea legii vechi, motivat de faptul că dreptul apelului a fost consacrat şi s-a născut conform art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997, iar împrejurarea că pârâta a formulat cerere chiar la data de 14 ianuarie 2003 se datorează faptului că era îndrituită la despăgubiri doar pe măsura achitării ratelor, eşalonate conform actelor adiţionale, dreptul său la acţiune pentru ratele ulterioare abrogării dispoziţiilor Legii nr. 55/1995 născându-se abia la momentul achitării ratelor.
Cu petiţia înregistrată la data de 17 decembrie 2004 A.V.A.S. a declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că în mod greşit nu s-a reluat în discuţie excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 3228 din Legea nr. 99/1999, invocarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., fiind nejustificată faţă de temeiul legal invocat respectiv OUG nr. 88/1997.
Pe fondul cauzei recurenta susţine că faţă de data încheierii contractului era aplicabilă Legea nr. 58/1991 act normativ care nu prevedea facilitatea acordării cotei de 60 % din sumele încasate de F.P.S. şi că supravieţuirea legii civile vechi reprezintă excepţia de la principiul aplicării imediate a legii noi. A prezentat succesiunea în timp a actelor normative, succesiune care conduce la concluzia că cererea formulată este fără temei legal.
Se mai invocă şi dispoziţiile privind O.M.P. nr. 47/1998.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 1235 din 12 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis recursul declarat de reclamantă şi a casat sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual şi a trimis cauza spre rejudecare.
În motivare s-a reţinut că dreptul reclamantei s-a născut prin adoptarea Legii nr. 55/1995, care prevede în art. 8 introducerea sistemului de facilităţi, dispoziţiile art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1995 nefăcând altceva decât să menţină acest sistem, stabilind doar o exclusivitate de aplicare numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Considerând că potrivit principiului neretroactivităţii legii în timp, contractul încheiat între părţi este guvernat conform adagiului „tempus regit actum" de legile în vigoare la data încheierii acestuia, intrând sub incidenţa Legii nr. 55/1995, termenul de prescripţie al dreptului la acţiune fiind termenul general de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958, justificat instanţa de apel nu a mai pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei având în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., această problemă de drept fiind dezlegată şi obligatorie pentru judecătorii fondului.
Cu privire la fondul cauzei se reţine că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/1995 „din sumele cuvenite F.P.S. pentru acţiunile vândute, se lasă cu titlu gratuit, la dispoziţia societăţilor comerciale o cotă de până la 60 % pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăţi comerciale până la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Conform art. 2 al art. 8 s-a stabilit că .."aliniatul 1 se aplică şi societăţilor comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai pentru acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu F.P.S., care devine exigibil după această dată".
Art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1996 s-a stabilit că „sistemul de facilităţi privind sumele ce se lasă gratuit la dispoziţia societăţilor comerciale privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare, inclusiv sistemul de virare la bugetul de stat, fondul social de dezvoltare aflat la dispoziţia guvernului şi la bugetele locale, potrivit OUG nr. 15/1997 şi 59/1997, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare fiind aplicabil inclusiv societăţile comerciale privatizate, conform Legii nr. 58/1991 şi Legii nr. 77/1994.
Faţă de dispoziţiile art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997 sistemul de facilităţi prevăzut de Legea nr. 55/1995 cu modificările ulterioare ultraactivează, reclamanta fiind îndreptăţită să pretindă restituirea cotei de 60 % din ratele achitate.
Mai mult instanţa de apel a considerat că dreptul reclamantei a fost consacrat şi s-a născut conform art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997, iar împrejurarea că partea a formulat cererea din 14 ianuarie 2003 se datorează faptului că era îndrituită la despăgubiri doar pe măsura achitării ratelor eşalonate conform actelor adiţionale dreptul său la acţiune pentru ratele ulterioare abrogării dispoziţiilor Legii nr. 55/1995 născându-se abia la momentul achitării ratelor.
Raţiunile juridice şi argumentele expuse anterior determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge recursul ca nefondat nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 454 din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5674/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5684/2005. Comercial → |
|---|
