ICCJ. Decizia nr. 5684/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5684/2005
Dosar nr. 1947/2005
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 863 din 20 ianuarie 2005 Judecătoria Cluj – Napoca a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea SC B.I. SRL Cluj Napoca în contradictoriu cu debitorarea SC N. SA Satu Mare.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3731 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a promovat apel debitoarea criticând soluţia instanţei de fond sub aspectul nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la competenţa teritorială, arătând că prin raportare la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înfiinţează de executorul judecătoresc de la sediul debitorului său de la sediul terţului poprit, ori sediul debitoarei se află în Satu Mare, iar în Cluj Napoca are un subcont de încasări cu virare zilnică a soldului cu contul principal deschis la B.C.R., sucursala Satu Mare.
De asemenea apelanta a mai arătat că a promovat apel împotriva sentinţei civile nr. 88/2004, astfel încât creanţa de care se prevalează creditorul urmăritor nu este certă şi lichidă întrucât s-a exercitat o cale de atac împotriva hotărârii, iar pe de altă parte reclamanta a renunţat la executarea silită a sentinţei.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 44 din 21 martie 2005 a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art. 7208 C. proc. civ., hotărârile date în primă instanţă privind procesele în materie comercială sunt executorii, iar exercitarea în termen a apelului nu suspendă de drept executarea.
De asemenea s-a reţinut că probele dosarului atestă că executorul judecătoresc a identificat şi sechestrat bunuri aparţinând reclamantei aflate în Cluj Napoca, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 373 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., iar renunţarea la judecată nu reprezintă o renunţare la însăşi dreptul pretins.
Cu petiţia înregistrată la data de 9 mai 2005 debitorul a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel, criticile vizând aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a prevederilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 3715 lit. c) C. proc. civ.
Astfel se susţine că au fost încălcate dispoziţiile privind competenţa teritorială în materie de executare silită, simplul fapt că în cuprinsul cererii creditorul urmăritor aminteşte de un punct de lucru în Municipiul Cluj nu este suficient pentru a atrage competenţa Judecătoriei Cluj Napoca ca instanţă de executare, iar art. 373 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. se referă la executarea silită a bunurilor şi nu a mijloacelor băneşti sau a disponibilităţilor din conturile debitoarei.
De asemenea se susţine că în faza procesuală a executării silite nu este prevăzută posibilitatea renunţării la judecată, ci doar la executarea silită în condiţiile prevăzute de art. 3715 lit. c) (adică renunţarea la drept) fără a fi prevăzută posibilitatea reluării silite ulterior renunţării în baza aceluiaşi text de lege.
Conform art. 379 alin. (4) C. proc. civ. creanţa nu este lichidă întrucât instanţa de judecată a obligat societatea la T.V.A. fără a se preciza ce cotă şi în ce cuantum.
Recursul este nefondat.
În speţă executarea silită se desfăşoară în baza sentinţei nr. 88/2004 fiind incidente în cauză prevederile art. 7208 C. proc. civ., care stabilesc imperativ că „hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii, iar exercitarea în termen a apelului nu suspendă de drept executarea.
Nu se poate reţine că în speţă nu suntem în prezenţa unei creanţe certe lichide şi exigibile, executarea silită desfăşurându-se exclusiv în baza sentinţei nr. 88/2004 investită cu formulă executorie, fără a fi inclusă şi suma suplimentară menţionată în hotărârea de completare, iar motivele de recurs privesc şi aspecte care nu au constituit critici în apelul promovat.
Probele cauzei relevă faptul că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 373 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează o competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei revenind creditorului.
Astfel competenţa Judecătoriei Cluj Napoca este justificată de faptul că debitoarea are bunuri urmăribile şi pe raza teritorială de competentă a acestei instanţe aşa cum rezultă din procesul verbal al executorului judecătoresc întocmit la data de 3 februarie 2005 cu referire şi la prevederile art. 9 alin. (2) teza II din Legea nr. 188/2000.
Nu se poate reţine că renunţarea la judecată privind executarea silită într-un alt dosar echivalează cu o renunţare la executare în condiţiile art. 3715 lit. c) C. proc. civ., faţă de conţinutul înscrisului depus dosarului nr. 631/2005 din conţinutul căruia rezultă că s-a prevăzut expres că nu se renunţă la dreptul de a cere executarea silită (dosar apel).
Faţă de cele arătate, toate criticile formulate în cererea de recurs urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate astfel că văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea SC N. SA Satu Mare, împotriva deciziei nr. 44 din 21 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5675/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5694/2005. Comercial → |
|---|
