ICCJ. Decizia nr. 5667/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5667/2005
Dosar nr. 10405/2004
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 aprilie 2003, reclamanta SC C.C. SNC, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC N.P.C.I. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea contractului real încheiat de părţi la data de 8 august 2002, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestui contract, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 290.558.342 lei, sumă ce va fi actualizată la data executării efective şi predarea bunurilor achiziţionate în schimbul acestei sume; obligarea pârâtei la plata sumei de 150.119.953 lei, reprezentând preţ neachitat pentru marfa livrată, sumă ce urmează a fi reactualizată; obligarea pârâtei la plata sumei de 39.000.000 lei reparaţii efectuate la maşină şi suma de 150 dolari S.U.A. /zi staţionare-depozitare începând cu data de 23 ianuarie 2003, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 1176/ E din 10 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ.
Tribunalul Mureş prin sentinţa nr. 270 din 28 ianuarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 5482/2003 a respins excepţia prematurităţii, respectiv inadmisibilităţii acţiunii principale invocată de pârâta SC N.P.C.I. SRL a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta SC C.C. SNC, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la 8 august 2002 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară astfel:
- reclamanta va restitui în stare existentă la data de 23 ianuarie 2003 autotractorul şi semiremorca (descrise în facturi) cât şi taloanele de circulaţie a acestora.
- pârâta va restitui suma de 290.558.342 lei la care se va adăuga dobânda legală comercială începând cu data de 23 ianuarie 2003 până la achitarea sumei.
Pârâta a mai fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 72.171.953 lei cu dobânda comercială legală calculată de la data scadenţei (7 noiembrie 2002) până la plata efectivă precum şi a cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 15.353.252 lei. S-au respins restul pretenţiilor din acţiune precum şi acţiunea reconvenţională precizată şi extinsă cu toate capetele de cerere formulată de pârâtă cu excepţia petitului referitor la folosul nerealizat faţă de care s-a luat act de renunţarea la judecată.
În opinia instanţei suma şi valoarea contractului care a îmbrăcat forma licită din partea ambelor părţi adică 290.558.343 lei a fost cea consemnată în cele două facturi emise de pârâtă şi acceptate de reclamantă.
În consecinţă instanţa a dispus rezoluţiunea contractului intervenit între părţi la 8 august 2002 convenită bilateral la 23 ianuarie 2003, când părţile au semnat facturile pentru suma de 290.558.343 lei. Livrările de către reclamantă a cherestelei au fost apreciate ca fiind contraprestaţii a diferenţei de valoare de la nivelul facturat al vehiculelor de 290.558.343 lei la 742.000.000 lei. Această contraprestaţie se întemeiază însă parţial pe aceeaşi cauză ilicită şi anume intenţia de a scoate din evidenţele contabile generatoare de obligaţii fiscale a valorii corespunzătoare. Excepţie face factura depusă la dosar, emisă după apariţia neînţelegerilor, pentru o parte din cherestea în valoare de 72.171.953 lei, sumă la care fost obligată pârâta.
Capătul din acţiunea principală privind obligarea pârâtei la plata sumei de 39.000.000 lei, reprezentând reparaţii la vehicule şi 150 dolari S.U.A. /zi, reprezentând taxă de depozitare au fost respinse ca nefondate întrucât reclamanta fiind proprietara de drept a vehiculelor, eventualele reparaţii cădeau în sarcina ei, iar izvorul juridic al unei obligaţii de depozitare nu a fost dovedit.
Nu s-a făcut dovada că vehiculele au dobândit un plus de valoare. Acţiunea reconvenţională precizată şi extinsă a fost respinsă pe aceleaşi considerente.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 130/ A din 15 iulie 2004 a admis apelul pârâtei SC N.P.C.I. SRL, a modificat sentinţa atacată în sensul că:
A admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta SC C.C. SNC.
A admis acţiunea reconvenţională formulată şi precizată de reclamanta reconvenţională SC N.P.C.I. SRL.
A constatat că preţul vânzării autotractorului şi semiremorca este de 747.000.000 lei la data încheierii contractului din care 290.558.047 lei a fost stabilit în bani, iar diferenţa de 456.700.000 lei a fost stabilită în natură, respectiv material lemnos.
A obligat reclamanta la plata către pârâta-reconvenţională a sumei de 306.680.047 lei rezultată în urma compensării sumei de 456.700.000 lei datorată de reclamantă cu 150.119.953 lei datorată de pârâta-reconvenţională, reprezentând contravaloarea materialului lemnos livrat pârâtei-reconvenţionale.
Suma de 306.680.047 lei urmează a fi reactualizată în raport de indicele de inflaţie începând din 12 decembrie 2002 şi până la data plăţii efective.
A respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă în acţiunea principală precum şi petitul privind rezoluţiunea contractului din 8 august 2002 încheiat între părţi.
A obligat reclamanta la plata către pârâta-reconvenţională a sumei de 33.772.947 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că preţul vehiculelor stabilit iniţial de părţi a fost de 747.000.000 lei, o parte din preţ suma de 290.558.342 lei a fost achitată, iar pentru diferenţa de 456.700.000 lei reclamata trebuia să livreze material lemnos. Reclamanta a livrat cherestea în valoare totală de 150.119.953 lei refuzând plata diferenţei de preţ.
Astfel instanţa de apel a reţinut în speţă culpa reclamantei pentru neexecutarea contractului întrucât a refuzat să-şi execute integral obligaţia de a livra material lemnos până la valoarea integrală a preţului, rămânând cu o restanţă în sumă de 306.680.047 lei.
Deci instanţa a apreciat că în mod greşit s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, iar la o repunere a părţilor în situaţia anterioară, nu s-a avut în vedere starea mijloacelor de transport care fuseseră intens utilizate de reclamantă.
În termen legal împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamanta SC C.C. SNC a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei nr. 270 din 28 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Mureş ca fiind legală şi temeinică.
Prin motivele de recurs invocate reclamanta critică Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că:
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare şi dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru o corectă soluţionare a cauzei, art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Astfel, se arată că în mod greşit şi în contradicţie cu probatoriul administrat în cauză, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au înlăturat apărările sale care constau în faptul că între cele două societăţi au avut loc două raporturi juridice distincte, unul de vânzare-cumpărare a celor două vehicule, iar celălalt de vânzare-cumpărare cherestea.
Mai susţine recurenta în contextul acestui motiv că nu există dovezi că cele două societăţi ar fi acceptat să lucreze în sistemul barter şi nu există dovezi din care să rezulte că valoarea celor două vehicule s-ar fi ridicat la suma de 747.000.000 lei şi că s-ar fi acceptat această ofertă.
Fără a avea suport probatoriu arată recurenta cele două instanţe de fond şi apel au stabilit în mod greşit că între ea şi intimată s-a încheiat un singur raport juridic în baza căruia recurenta reclamantă ar fi livrat ulterior diferite cantităţi de cherestea. Recurenta precizează că în materie comercială sistemul probator nu se bazează pe prezumţii ci pe acte şi în speţă nu există dovezi care să probeze împrejurarea că între părţi ar fi existat un singur raport juridic. Mai menţionează că valoarea celor două vehicule nu se ridică la suma de 747.000.000 lei, la data cumpărării aveau o vechime de peste 15 ani.
- la data încheierii contractului nu a avut cunoştinţă că intimata pârâtă nu avea în proprietate cele două vehicule, actele şi taloanele acestora fiind pe numele altei societăţi, deci acesta este motivul pentru care nu s-a perfectat actul de vânzare-cumpărare, rezultând astfel culpa intimatei;
- s-a reţinut greşitde instanţa de fond şi de apel culpa sa în neexecutarea contractului prin refuzul de a livra material lemnos, în cauză de fapt nu există nici o dovadă că a acceptat o ofertă de preţ raportată la suma de 747.000.000 lei.
Faptul că utilajele nu au avut cărţile de identitate şi revizia tehnică făcută, a dus la imposibilitatea folosirii acestora din ianuarie 2003 data expirării reviziei tehnice.
- în mod greşit instanţa de apel a reţinut că între recurentă şi intimată nu ar fi existat două raporturi juridice distincte unul de vânzare a celor două vehicule şi altul de vânzare-cumpărare cherestea.
Recurenta arată că a făcut dovada cu facturi şi avize de expediţie a livrării cantităţii de aproximativ 90 mc în valoare totală de 150.119.953 lei, dar instanţa de apel greşit apreciază că această sumă ar reprezenta compensare pentru diferenţa de preţ stabilită în mod arbitrar.
- motivele pe care se sprijină hotărârea atacată sunt contradictorii cu probele şi actele aflate la dosar.
- instanţa de apel a trecut la soluţionarea cauzei cu toate că din motive obiective s-a solicitat amânarea cauzei, iar litigiul s-a soluţionat în lipsa apărătorului ales.
În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 10 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, menţinerea hotărârii ca legală şi temeinică şi obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Curtea, analizând motivele de recurs invocate de reclamantă prin prisma actelor şi lucrărilor aflate la dosar, le apreciază ca nefondate situaţie în care va respinge recursul cu următoarea motivare:
Referitor la primul motiv de recurs referitor la faptul că în mod greşit instanţele nu au reţinut că între cele două părţi au avut loc două raporturi juridice distincte unul de vânzare-cumpărare a celor două vehicule, iar celălalt de vânzare-cumpărare cherestea rezultă că instanţa de apel a interpretat corect actele dosarului şi anume facturile emise la data de 8 august 2002, pentru suma de 290.558.343 lei contravaloare preţ autovehicule şi avizele de expediţie a cherestelei din 16 august 2002, 27 august 2002 şi 17 septembrie 2002, corelate cu faptul ce rezultă fără echivoc că recurenta-reclamantă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cunoştea că suma de 290.558.343 lei nu reprezenta întregul preţ al vehiculelor, în situaţia în care intimata-pârâtă îi reţinuse cărţile de identitate ale acestora.
Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 8 august 2002 intimata SC N.P.C.I. SRL a vândut recurentei SC C.C. SNC un autotractor şi o semiremorcă cu preţul de 747.000.000 lei, din care s-a achitat suma de 290.558.342 lei, iar pentru diferenţă recurenta trebuia să livreze o cantitate de cherestea.
După livrarea a trei transporturi de material lemnos, între părţi au apărut neînţelegeri şi pentru rezolvarea acestora au stabilit la 23 ianuarie 2003 revinderea mijloacelor de transport către părţi la valoarea din facturile emise la 8 august 2002.
După ce pârâta a semnat convenţia, reclamanta (recurenta) a făcut menţiunea că mijloacele de transport rămân în custodia sa până la achitarea contravalorii cherestelei livrate, condiţii în care pârâta a refuzat să ia un exemplar de pe factură.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că părţile au convenit la această dată, 23 ianuarie 2003, rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Faţă de cele reţinute, susţinerea recurentei că preţul vânzării a fost de 290.558.342 lei va fi înlăturată pe de o parte pentru că nu are suport probator, iar pe de altă parte pentru că intimata-pârâtă achiziţionase anterior aceste bunuri la preţul de 580.720.000 lei şi deci este greu de crezut că ulterior le-a vândut la aproximativ jumătate din suma cu care le-a cumpărat.
Afirmaţia recurentei că intimata nu era proprietara bunurilor, este contrazisă de actele aflate la dosar, respectiv facturile de achiziţionare a acestora.
Recurenta a precizat în mod generic că Decizia atacată are o motivare contradictorie, fără însă a specifica în ce constă aceasta.
Critica recurentei că instanţa de apel a soluţionat cauza deşi s-a solicitat amânarea acesteia, iar litigiul s-a judecat în lipsa apărătorului său nu este întemeiată.
Astfel, la data soluţionării litigiului, 15 iulie 2004, reprezentantul recurentei a lipsit şi nu trebuia să fie citat pentru că a fost prezent la un termen anterior, iar pe de altă parte cererea pentru amânarea cauzei a fost depusă de către intimata-pârâtă SC N.P.C.I. SRL şi nu de către recurenta-reclamantă aşa cum aceasta a susţinut.
Pentru toate considerentele reţinute, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
Conform dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimată reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.C. SNC, împotriva deciziei nr. 130/ A din 15 iulie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la 10.000.000 lei (1.000 RON) cheltuieli de judecată intimatei-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5644/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5674/2005. Comercial → |
|---|
