ICCJ. Decizia nr. 5727/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5727/2005
Dosar nr. 9667/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 182 din 24 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Vrancea, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta P.M.F., împotriva pârâţilor SC N.I. SRL Focşani şi SC V. SRL Focşani, pentru constatare nulitate absolută a facturilor din 13 septembrie 1994 şi din 1 octombrie 1994 şi a operaţiunii juridice privind transmiterea dreptului de proprietate asupra construcţiei, staţie autobuz, situată în B-dul Unirii şi obligarea pârâtei SC N.I. SRL Focşani să lase în deplină proprietate terenul în suprafaţă de 120 m.p., construcţie staţie de autobuz ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 187 din 24 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în termen legal a declarat apel reclamanta P.M.F., criticând sentinţa instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată de reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 71 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că potrivit contractului de concesiune din 20 aprilie 1993, reclamanta a concesionat SC V. SRL Focşani 120 m.p. teren situat în B-dul Unirii, în vederea realizării obiectivului staţie de autobuz.
În 1994, societatea comercială a înstrăinat construcţia pârâtei SC N.I. SRL Focşani, întocmindu-se facturile din 13 septembrie 1994 şi din 1 octombrie 1994, iar prin sentinţa civilă nr. 7779 din 21 noiembrie 1997, pronunţată de Judecătoria Focşani s-a constatat dreptul de proprietate asupra construcţiei.
Reţinând, în consecinţă, buna credinţă a pârâtei care a achitat taxele de concesiune şi faptul că reclamanta nu a făcut dovada unor motive care să atragă nulitatea convenţiei, s-a apreciat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta pe care l-a întemeiat în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ., arătând în esenţă că instanţa a reţinut eronat valabilitatea facturilor faţă de dispoziţiile art. 1, 2, 3 şi 12 din contractul de concesiune încheiat cu concesionarul SC V. SRL unde s-a prevăzut obligaţia concesionarului de a insera în actele juridice pe care le încheie cu terţii o clauză potrivit căreia concedentul se substituie concesionarului în toate drepturile, clauză care nu a fost menţionată în facturi, ceea ce atrage nulitatea acestora dovezile ataşate privind plata taxei de concesiune neputând fi luate în considerare în aprecierea bunei credinţe şi nici ca temei al deţinerii bunurilor.
În consecinţă, având în vedere şi durata contractului ce a fost stabilită la 10 ani, termen împlinit la 1 aprilie 2004 încât faţă de obligaţiile asumate prin contract prin art. 10 alin. (1), potrivit căruia la încetarea contractului, cesionarul are obligaţia de a ceda bunurile ce au făcut obiectul concesiunii şi investiţiile, instanţa de apel trebuia să constate că deţinerea bunurilor cesionate nu are bază legală şi deci să modifice hotărârea instanţei de fond şi constatând nulitatea convenţiei de înstrăinare să oblige pârâta să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie construcţia şi terenul.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1, 2 şi 3 din contractul de concesiune încheiat sub incidenţa Legii nr. 50/1991 s-a concesionat pârâtei SC V. SRL Focşani terenul situat în Focşani B-dul Unirii, în suprafaţă de 120 m.p. în vederea realizării obiectivului, staţie de autobuz multifuncţională, pe o durată de 10 ani, prin art. 10 din contract stabilindu-se obligaţia de predare a bunurilor inclusiv a investiţiilor la încetarea contractului.
Potrivit art. 12 din contract s-a prevăzut că, în cazul în care concesionarul încheie acte juridice cu terţii şi îşi asumă obligaţii sau dobândeşte drepturi în legătură cu exploatarea acestor bunuri, este obligat să prevadă o clauză prin care concedentul se va substitui concesionarului în toate drepturile sale.
În raport de aceste dispoziţii din contractul de concesiune nu se poate constata că, în analiza cauzei nulităţii convenţiei dintre pârâte privind înstrăinarea investiţiilor din perspectiva obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune cu privire la regimul juridic al acestor bunuri, instanţa de apel ar fi denaturat voinţa părţilor, pentru a putea reţine motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Ceea ce instanţa de apel a avut în vedere plecând tocmai de la obligaţiile asumate de concesionara pârâtă SC V. SRL Focşani în baza contractului de concesiune este buna credinţă a celeilalte pârâte, SC N.I. SRL Focşani reţinând-o ca o excepţie de la nulitatea contractului de vânzare – cumpărare, materializat prin facturile în litigiu.
Ori, stabilirea bunei credinţe este o chestiune de fapt pe care instanţa de apel a reţinut-o prin analizarea şi interpretarea probelor administrate fără a schimba întru nimic obligaţiile din convenţie astfel că, Decizia sa, chiar netemeinică din acest punct de vedere, scapă cenzurii instanţei de recurs care verifică pe această cale doar legalitatea hotărârii şi nu netemeinicia rezultată din aprecierea eronată a probelor, această critică neputând fi încadrată în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci în art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta nu a indicat care anume probe nu ar fi fost analizate din perspectiva concursului relei credinţe a pârâtei SC N.I. SRL Focşani motivul de recurs nepresupunând reanalizarea probelor avute în vedere de instanţa de apel.
În schimb, pârâta foloseşte terenul proprietate publică fără un temei legal, concesiunea neputând fi dovedită decât printr-un înscris, care în această materie este constituit ad validitatem, conform art. 47 din HG nr. 216/1999, de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 219/1998, care constituie legea generală în materie şi cu care se completează normele speciale din Legea nr. 50/199, care a stat la baza încheierii concesiunii.
Ori, este dovedit că pârâta SC N.I. SRL Focşani nu a răspuns iniţiativei recurentei de a încheia contractul de concesiune asupra terenului pe care se află construcţiile vândute, iar în cauză s-a apărat în sensul că admiterea capătului al doilea de acţiune i-ar afecta propriul drept de proprietate asupra construcţiilor, apărare nelegală în raport de regimul juridic al terenului şi de dispoziţiile art. 480 C. civ.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi Decizia curţii de apel modificată în sensul că se va admite apelul formulat de reclamantă şi se va schimba în parte sentinţa în sensul că se va admite în parte acţiunea şi pârâta SC N.I. SRL Focşani va fi obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 120 m.p. situat în Focşani B-dul Unirii, menţinându-se restul dispoziţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.M.F.
Modifică Decizia nr. 71 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Galaţi, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 187 din 24 februarie 2004 a Tribunalului Vrancea pe care o schimbă, în parte, în sensul că admite în parte, acţiunea şi obligă pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită folosinţă terenul în suprafaţă de 120 m.p. situat în Focşani, Bd. Unirii. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5721/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5732/2005. Comercial → |
|---|
