ICCJ. Decizia nr. 5736/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5736/2005
Dosar nr. 11157/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti la data de 12 mai 2003, M.B. a chemat în judecată pârâta, R.B. SA, solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 1.456.628.444 lei, din care, 531.311.772 lei, reprezentând taxă de concesionare datorată pentru perioada 1999 – 2001; 693.214.343 lei, reprezintă majorări şi penalităţi de întârziere, calculate pentru perioada 2000 – 30 noiembrie 2002, datorate pentru neachitarea taxei de concesionare şi 246.288.356 lei, reprezintă majorări şi penalităţi de întârziere datorate pentru achitarea cu întârziere a profitului minim garantat.
La data de 6 iunie 2003, R.B. SA a depus la dosar cerere reconvenţională, precizată la data de 24 septembrie 2003, prin care a solicitat să se constate existenţa dreptului său de folosinţă asupra suprafeţei de 43,09 m.p. şi inexistenţa dreptului de folosinţă al băncii asupra suprafeţelor de teren care nu sunt aferente spaţiilor bancare şi obligarea pârâtului reconvenţional M.B. la încheierea unui act adiţional la menţionatul contract de asociere, prin care să se modifice clauza cuprinsă în Capitolul VIII lit. b), în sensul de a stabili în sarcina reclamantei reconvenţionale obligaţia de plată a taxei de concesiune pentru suprafaţa de 43,09 mp teren, aferentă spaţiilor bancare, proprietatea acesteia.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 2030, pronunţată la data de 11 februarie 2004, în dosarul nr. 695/2004 a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, invocată de pârâtul reconvenţional prin întâmpinare şi, deopotrivă, a respins cererea principală şi cererea reconvenţională ca fiind neîntemeiate.
Spre a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, că prin aceasta s-a solicitat constatarea existenţei /inexistenţei unui drept iar, pe fond, cu referire la cererea principală: că între părţi nu s-a încheiat un contract de concesiune iar contractul, are ca obiect asocierea părţilor în vederea terminării lucrărilor de construcţii, punerea în funcţiune şi exploatarea distinctă, de către părţile contractante, dispoziţiile menţionate la Cap. VIII nefiind de natură a atesta existenţa unui asemenea contract, cele prevăzute de art. 12, cu privire la penalităţi, nu se referă la taxa de concesiune, iar evocatul contract nu cuprinde clauze privind achitarea profitului minim garantat sau sancţiuni pentru achitarea cu întârziere a acestuia şi, cu referire la cererea reconvenţională, a apreciat că, faţă de obiectul şi dispoziţiile contractului în litigiu, solicitările reclamantei reconvenţionale formulate prin primele capete de cerere, astfel cum a fost precizată, sunt neîntemeiate, întrucât obiectul acestuia nu îl constituie o suprafaţă de teren, iar instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor spre a admite al treilea capăt al cererii reconvenţionale.
Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 482, pronunţată la data de 29 septembrie 2004, în dosarul nr. 695/2004, a respins, ca fiind nefondate, atât cererea de apel formulată de reclamant împotriva sentinţei tribunalului cât şi cererea de aderare la apel formulată de pârâta reclamantă reconvenţională.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, în esenţă, referindu-se la cererea de apel, că prin vânzarea spaţiilor cu destinaţie de locuinţe s-a transmis şi folosinţa terenului aferent acestora, astfel că obligaţia achitării taxei de folosinţă a terenului revine proprietarului imobilului şi nu pârâtei R.B. SA, iar în ce priveşte cererea de aderare la apel a apreciat că soluţia dată de instanţa de fond cererii reconvenţionale este corectă, faţă de obiectul contractului de asociere şi principiul libertăţii voinţei juridice.
Împotriva evocatei decizii a formulat recurs apelantul-reclamant, M.B., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea acestei cereri s-a criticat modul în care instanţa de apel a interpretat înscrisurile administrate în probaţiune, critică ce nu mai poate fi valorificată pe calea recursului după abrogarea pct. 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000 şi lipsa rolului său activ prin faptul de a nu fi dispus, în cauză, efectuarea unei expertize contabile, conform cerinţelor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nesocotite, critică ce poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nedezvoltând, conform cerinţelor legale motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ. spre a putea fi examinate.
Intimata a solicitat prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Recursul este nefondat.
Astfel, măsura refacerii, completării probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea unei probe noi în apel, propuse în conformitate cu art. 292 C. proc. civ., poate fi dispusă de instanţa de apel numai dacă aceasta le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei, aşa cum rezultă, explicit, din art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Este de observat că apelantul-reclamant a solicitat în susţinerea cererii sale de apel doar proba cu înscrisuri, încuviinţată de instanţa de control judiciar în considerarea precizatelor dispoziţii legale nu şi proba cu expertiză contabilă.
Cum în speţa dedusă judecăţii ordonarea, din oficiu, a administrării probei cu expertiză contabilă nu-şi găseşte justificare, dovadă făcând în acest sens chiar dezinteresul apelantului reclamant, care nu a înţeles să solicite această probă, în condiţiile art. 292 C. proc. civ., nu poate fi primită critica ce vizează incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind încălcarea de către instanţa de apel a principiului rolului activ, ştiut fiind că acesta nu este un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrare a părţilor.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.B., împotriva deciziei nr. 482 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5732/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5748/2005. Comercial → |
|---|
