ICCJ. Decizia nr. 5746/2005. Comercial
Comentarii |
|
Secția comercială a Tribunalului Galați, prin sentința civilă nr. 2567 pronunțată la 2 octombrie 2003, a admis acțiunea reclamantului I.A.M., domiciliat în Galați și a obligat pârâta SC R.C. SRL, cu sediul în Galați, la plata sumei de 3900 dolari S.U.A., în echivalent lei 131.430.000 lei, cu titlu de împrumut și dobânda aferentă de la scadență până la plata efectivă a sumei datorate și suma de 14.470.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reținut că pârâta nu a restituit la termenul convenit împrumutul acordat, dobânda decurgând din cele prevăzute de art. 43 C. com.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 25/ A, pronunțată la 5 februarie 2004 de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Galați, care a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Galați.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate constând în aceea că acțiunea a fost trimisă instanței la 27 august 2003, anterior datei de 28 august 2003, când a intrat în vigoare O.G.R. 58/2003, în vechea reglementare tribunalul fiind competent să soluționeze cauza în primă instanță.
Critica este neîntemeiată.
Cererea, trimisă la data arătată mai sus, a fost înregistrată la Tribunalul Galați la 1 septembrie 2003, când în vigoare se afla art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în redactarea dată prin O.G.R. nr. 58/2003, potrivit căreia tribunalul judecă litigiile comerciale cu o valoare de peste 1.000.000.000 lei.
Dispozițiile art. II alin. II din O.G.R. 58/2003 la care face referire reclamantul se referă la procesele "în curs de judecată" ceea ce nu este cazul în speță.
Așa fiind, recursul reclamantului a fost respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 5716/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5139/2005. Comercial → |
---|