ICCJ. Decizia nr. 6040/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiune reclamanta SC H.S. R.T. a chemat în judecată A.P.A.P.S. București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 10.000.000.000 lei, reprezentând daune compensatorii pentru prejudiciul produs prin neexecutarea obligației asumată prin pct. 8.6 din contractul, care a avut ca obiect vânzarea pachetului de acțiuni deținute la SC P. SA Oradea. Reclamanta a susținut în motivarea acțiunii că potrivit clauzei contractuale vânzătorul avea obligația să facă demersurile necesare pentru ca plata creanțelor bugetare înregistrate în situațiile financiare ale SC P. SA la 31 decembrie 1998 să fie amânate până la data de 31 decembrie 2005.
Tribunalul Bihor, secția comercială, prin sentința nr. 1069 din 8 aprilie 2004 a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta nu are calitate procesuală activă întrucât lipsește identitatea între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat. S-a mai reținut că potrivit clauzei înscrisă în cap. 3.3.1 proprietatea asupra acțiunilor vândute s-a transmis cumpărătorului cu toate obligațiile prevăzute în contract și că de la acea dată obligația înștiințării instituțiilor bugetare despre amânarea plății creanțelor SC P. SA până la 31 decembrie 2005 îi revenea reclamantei. în fine instanța de fond a reținut și lipsa de interes în legătură cu pretenția formulată în sensul că folosul practic trebuie să fie personal și direct și trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală respectivă. Prima instanță a conchis că dreptul de a cere reparații pentru prejudiciul suferit aparține SC P. SA și nu reclamantei.
Sentința fondului a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea care prin decizia nr. 29/2005 a respins apelul reclamantei SC H.S. R.T. Debrecen.
Din examinarea criticilor privind netemeinicia și nelegalitatea sentinței, Curtea a stabilit că, potrivit clauzei stipulată la cap. 8 al contractului, care prevede obligațiile și garanțiile cumpărătorului, obligația de diligență era a cumpărătorului și nicidecum a societății vânzătoare. Potrivit acestei clauze instanța de apel a stabilit că obligația de a solicita creditorilor bugetari amânarea plății datoriilor până la 31 decembrie 2005 revenea cumpărătoarei, că din contract nu rezultă nici o referire la negocierile dintre potențialii cumpărători și delegatul M.F. în legătură cu acordarea perioadei de grație astfel că termenul înscris în contract îl viza pe cumpărător și nu pe vânzător. în ce privește fondul cauzei instanța de apel a stabilit că expertiza administrată în cauză nu răspunde obiectivului stabilit de instanță deoarece s-a referit la situația economică a SC P. SA și nu la prejudiciul eventual pe care l-ar fi suferit reclamanta în calitate de acționar al societății SC P. SA, calitate care îi conferă doar un drept de proprietate asupra acțiunilor cumpărate. în ce privește lipsa calității procesuale active, instanța de apel a reținut că doar aparent instanța de fond a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei câtă vreme s-a soluționat cauza pe fond.
împotriva deciziei nr. 29/2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs, reclamanta SC H.S. R.T. Ungaria, pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (7) (8) și (9) C. proc. civ., prin care a susținut că soluția apelată este rezultatul unei grave greșeli de fapt care a dus la o încălcare a legii:
- 304 alin. (8) C. proc. civ., clauza inserată în art. 8.6 privea scadența datoriilor, iar instanța i-a dat o interpretare greșită pentru că nu a reținut în sarcina ambelor părți contractante sensul și scopul urmărit prin stipularea acesteia: cumpărătoarea și-a asumat o obligație de diligență pentru ca SC P. SA să-și execute obligațiile din surse proprii, iar vânzătorul o obligație de rezultat prin modificarea datei scadenței datoriilor bugetare ale SC P. SA ale cărei acțiuni au fost cumpărate. Prin faptul că executorii bugetari au solicitat plata nu s-a atins rezultatul negocierilor din contractul încheiat cu intimata care nici nu a încercat să-și execute obligația referitoare la modificarea scadenței datoriilor.
- art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Interpretarea dată clauzei 8.6 din contract încalcă dispozițiile art. 970 C. civ., întrucât s-a schimbat sensul clauzei prin care s-a stabilit un termen de grație în favoarea societății a căror acțiuni au fost cumpărate. în calitate de debitoare recurenta nu putea decide decalarea termenului, atât decizia de a modifica scadența cât și cea de a nu solicita plata decât la scadență aparținea creditorului. Executorilor bugetari trebuia să li se comunice de către vânzătorul creditor faptul că datoriile SC P. SA nu vor fi executate până la data de 12 decembrie 2005. A mai susținut recurenta că beneficiarul creanței era intimata și că aceasta a fost rațiunea Ordinului nr. 2113/1998 și rațiunea pentru care în calitate de investitor cumpărător al acțiunilor a solicitat acest lucru înainte de a cumpăra societatea, iar cererea a fost acceptată. în fine, deși s-a negociat prin tratativele desfășurate în vederea vânzării pachetului de acțiuni de către F.P.S. eșalonarea la plată a datoriilor, cu acordarea unei perioade de grație, vânzătorul nu a luat nici o măsură pentru respectarea obligației asumate. Recurenta a considerat că instanța de apel a apreciat greșit că prin contract nu s-a făcut nici o referire la delegatul care a participat la negocieri, întrucât acesta nu era semnatarul contractului, iar de componența comisiei de negociere răspundea A.P.A.P.S.
- art. 304 alin. (7) C. proc. civ. S-au încălcat prevederile art. 981,art. 983 și art. 977 C. proc. civ., întrucât s-au dat clauzelor contractului alt sens decât cel avut în vedere, prin voința părților la încheierea contractului.
Este o uzanță comercială, a susținut recurenta ca atunci când se cumpără o societate cu datorii să solicite creditorului un termen până la care să-și pună în practică planul economic prin care societatea cumpărată să devină rentabilă. Dovadă că vânzătorul a acceptat această condiție este inserarea în contract a termenului până la care erau scadente datoriile asumându-și obligațiile corelative. Datorită executărilor pornite înainte de termen, prin aplicarea penalităților s-a mărit cuantumul datoriilor, valoarea acțiunilor a scăzut, iar patrimoniul societății este afectat de o datorie superioară celei care a fost preluată la cumpărare. în aceste condiții, recurenta a apreciat că i s-a produs un prejudiciu așa cum rezultă și din raportul de expertiză temeiul pretențiilor sale regăsindu-se în dispozițiile art. 1075 C. civ.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat ca în urma admiterii recursului să se rejudece fondul și să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 304 alin. (9) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
în temeiul dispozițiilor de mai sus se va examina motivul care privește interpretarea convenției dintre părți, în conformitate cu art. 977-984 C. civ., invocat de recurentă. Se constată în acest sens că deși recurenta a pus în discuție în fața instanței de apel clauza prevăzută de art. 8.6 din capitolul 8 al contractului încheiat cu intimata, interpretarea care s-a dat acesteia a pierdut din vedere că raporturile juridice dintre părți s-au stabilit în procesul de privatizare și că în vederea înstrăinării pachetului de acțiuni ale societății comerciale care se privatizează se parcurge o etapă de negociere în urma căreia se încheie contractul de vânzare cumpărare.
în acest context instituția publică implicată poate, potrivit legii, să acorde înlesniri cumpărătorilor potențiali, printre acestea fiind eșalonarea la plată sau amânarea obligațiilor bugetare restante. Prin urmare, clauza (8.6) din contractul în litigiu nu poate fi desprinsă din context fără a se vedea că reconsiderarea datoriilor societății comerciale, în vederea sporirii atractivității ofertei era în puterea autorității sau instituțiile publice implicate.
De asemenea, este evident că în contract s-au trecut clauzele rezultate din negociere și că obligația de plată asumată de cumpărător pentru datoriile înregistrate până la 31 octombrie 1998 nu este contestată. Recurenta a pus în discuție însă faptul că înlesnirea acordată de instituția publică implicată nu a fost respectată și că această încălcare i-a produs un prejudiciu.
în aceste condiții în care contractul de vânzare cumpărare a fost scos din context, iar clauzei pusă în discuție de recurentă i s-a dat o interpretare care se situează în afara intenției comune a părților la momentul încheierii contractului rezultă că s-au încălcat prevederile art. 977 și art. 984 C. civ.
Și concluzia instanței de apel potrivit căreia obligația de diligență a cumpărătorului în vederea plății datoriilor societății până la 31 decembrie 1995 includea și obligația de a solicita creditorilor bugetari amânarea plății datoriilor este greșită întrucât nesocotește dispozițiile din legea privatizării referitoare la acordarea înlesnirilor în vederea privatizării, așa încât acestea nu pot fi transferate în sarcina cumpărătorului în privința punerii lor în aplicare.
Instanța de apel a redat textul clauzei 8.6 "cumpărătorul va depune diligențele necesare pentru ca societatea să achite din surse proprii datoriile restante înregistrate în situația financiară (anexa 5) până la 31 decembrie 2005", însă nu a observat că diligența cumpărătorului nu poate fi decât ulterioară acordării înlesnirilor la plată, ceea ce presupune că vânzătorul și-a îndeplinit obligația de care depindea diligența, cu alte cuvinte că a cerut și obținut de la instituțiile bugetare creditoare amânarea plății. Ceea ce trebuia însă să verifice instanța de apel era dacă s-au făcut eșalonări înăuntrul perioadei până la care s-a stabilit termenul scadent pe care reclamanta nu le-a respectat, care ar fi avut drept consecință trecerea la executare conform creanțelor neachitate întrucât înlesnirea s-a acordat "până la 31 decembrie 2005". Interpretarea clauzelor contractuale în afara contextului privatizării este și urmarea greșitei interpretări a ordinului nr. 2113/1998, care privește o fază anterioară semnării contractului prin asumarea voințelor vânzătorului și cumpărătorului întrucât nesocotește participarea și a altor instituții publice la privatizare cu obligații proprii, înainte de încheierea actului final, contractul de vânzare cumpărare.
în același context, s-a nesocotit o altă probă care s-a administrat, prin care martorul declară că din discuții avute cu ocazia încheierii contractului s-a înțeles că vânzătorul a asigurat amânarea datoriilor societății SC P. SA, acesta fiind un argument în plus pentru a se revedea aplicabilitatea ordinului menționat mai sus în raport de momentul încheierii contractului care presupune finalizarea negocierilor sub toate aspectele și semnarea contractului de către vânzător și cumpărător fără ca alte instituții publice care au în sarcină obligații legate de privatizare să devină părți în contract.
Față de considerentele care preced, este evident că s-a dat o interpretare greșită actului dedus judecății, art. 304 alin. (8) C. proc. civ., și astfel s-a stabilit o situație de fapt care scoate din contextul privatizării obligațiile contractuale. în fine, având în vedere că nu s-a negat faptul că recurenta este acționar majoritar și că a reclamat un prejudiciu rezultat din neexecutarea obligațiilor din contractul de privatizare, instanța a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească realitatea și cuantumul prejudiciului.
Această probă în final a fost respinsă pe motivul că a analizat prejudiciul suferit de SC P. SA și nu cel suferit de recurentă, ori, era la îndemâna instanței să dispună asupra obiectivelor expertizei în așa fel încât proba să ducă la dezlegarea pricinii.
Ca instanță de control, curtea de apel a considerat în legătură cu excepția lipsei calității procesuale și a lipsei de interes care a constituit fundamentul soluției primei instanțe, că aceasta din urmă s-a pronunțat și pe fond, considerent inexact întrucât este evident că în primă instanță fondul nu s-a soluționat. La momentul soluționării apelului Curtea era în drept să evoce fondul chiar dacă soluția apelată nu intrase în cercetarea fondului astfel că acest aspect trebuia să rezulte de considerente.
Pentru motivele care preced întrucât situația de fapt nu a fost stabilită în contextul arătat și având în vedere art. 314 C. proc. civ., potrivit căruia înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite și pentru a nu le îngrădi părților dreptul asupra unei căi de atac asigurată de lege, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță.
Asupra cheltuielilor de judecată solicitate de părți s-a decis în rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6042/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5994/2005. Comercial → |
|---|
