ICCJ. Decizia nr. 5994/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 10717 pronunțată la 15 septembrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantei SC E. SA, cu sediul în București, și a obligat pârâta SC E.E. SA, cu sediul la aceeași adresă, la plata sumei de 351.245.121 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, a sumei de 464.078.833 lei reprezentând chiria pentru spațiul ocupat, a sumei de 627.008.204 lei reprezentând chirie pentru mijloacele fixe folosite și a sumei de 44.391.643 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Sentința s-a bazat, printre altele și pe concluziile expertului D.G. cuprinse în raportul întocmit de acesta și depus la dosar, ca și pe răspunsurile la obiecțiunile formulate de pârâtă.
Pe parcursul litigiului, prin încheierea de la termenul de 12 mai 2003, instanța a respins cererea formulată de expertul contabil D.G., domiciliat în București, de majorare a onorariului cuvenit, de la 3.000.000 lei cât s-a fixat în mod provizoriu la 14 decembrie 2001, la 58.800.000 lei, din care prima sumă, fixată provizoriu, a fost achitată în mod egal de ambele părți.
Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 54 pronunțată la 3 martie 2004, a admis apelul declarat de expert împotriva încheierii de ședință de la 12 mai 2003 și a sentinței comerciale nr. 10717 din 15 septembrie 2003 a secției a VI-a comerciale a Tribunalului București, schimbând în parte încheierea menționată în sensul a fost admisă în parte cererea de majorare a onorariului de expert, de la 3.000.000 lei, la 10.000.000 lei, menținându-se celelalte dispoziții ale încheierii.
Prin aceiași decizie s-a admis apelul declarat de pârâtă contra sentinței primei instanțe, care a fost schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 407.233.765 lei, reprezentând chirie pentru spațiul folosit, la 633.035.764 lei, reprezentând chirie pentru mijloacele fixe și la 48.391.643 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 31 martie 2004, instanța a îndreptat din oficiu, conform art. 281 alin. (1) C. proc. civ., eroarea materială din dispozitivul deciziei, în sensul că s-a trecut suma de 663.035.764 lei în locul sumei de 633.035.764 lei.
Decizia de mai sus a fost atacată cu recurs de ambele apelante.
Expertul contabil critică decizia pentru greșita neacordare a onorariului solicitat, justificat prin gradul deosebit de complex al lucrărilor efectuate ca și prin prevederile O.G.R. nr. 2/2000 și ale regulamentului privind disciplina onorariilor experților contabili, majorarea dispusă fiind rezultatul unei aprecieri nemotivate.
Pârâta critică decizia instanței de apel pentru greșita majorare a onorariului cuvenit expertului, expertiza necomportând un grad deosebit de dificultate.
Separat de critica formulată, prin aceiași cerere, recurenta pârâtă formulează și o cerere de îndreptare a erorilor materiale din decizie, în sensul că în dispozitivul acesteia nu s-a făcut mențiunea că suma de 663.035.764 lei reprezintă contravaloarea facturilor recunoscute de ea, precum și mențiunea că suma de 7.000.000 lei din 48.391.643 lei acordați cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezintă valoarea majorării onorariului de expert.
Critica formulată de recurentul expert este întemeiată.
Prin încheierea de la 12 mai 2003, secția a VI-a comercială a Tribunalului București a respins cererea expertului contabil D.G. de a i se majora onorariul stabilit prin încheierea de la 14 decembrie 2001, în sarcina ambelor părți, în mod egal, de la 3.000.000 lei, la 58.800.000 lei așa cum a solicitat prin decontul ce însoțea raportul de expertiză.
Soluția de respingere a cererii expertului este nemotivată.
Admiterea în parte a cererii și majorarea onorariului la 10.000.000 lei este rezultatul unei aprecieri, de asemenea, nemotivată.
Art. 213 alin. (2) C. proc. civ. prevede posibilitatea pentru instanță de a majora, la cererea expertului, onorariul stabilit pentru efectuarea lucrării, iar conform H.G.R. nr. 519 din 26 iulie 1991, invocat de instanță, onorariul ține cont de complexitatea expertizei, volumul de lucru și gradul profesional și științific al expertului.
Majorarea solicită de expert este avizată de B.E.C.T.M. București prin decontul ce însoțește expertiza, care a ținut cont și de regulamentul privind disciplina onorariilor experților, aprobat prin C.N. din 31 martie 2001 al forului menționat.
Atât refuzul de majorare a onorariului, cât și majorarea parțială a acestuia sunt nemotivate.
Ținând cont de opinia forului competent să avizeze cuantumul onorariului pretins și de lipsa de motivare a soluțiilor pronunțate, critica apare ca întemeiată, ceea ce justifică majorarea onorariului expertului la suma totală de 58.800.000 lei.
în mod firesc, această sumă va fi suportată de ambele părți, așa cum s-a hotărât la ordonarea efectuării lucrării, iar din ea urmează a se scădea cei 3.000.000 lei achitați de părți, aspecte care, de altfel, nici nu au fost contestate.
Pentru considerentele de mai sus, critica formulată prin recursul declarat de pârâtă, apare ca fiind nefondată, el urmând a fi respins ca atare conform art. 312 C. proc. civ., text ce constituie și temeiul admiterii recursului expertului.
Din redactarea textelor secțiunii a VI-a a capitolului IV din Cartea a II-a a Codului de procedură civilă, a rezultat faptul că instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare se cere are competența soluționării unor asemenea cereri, motiv pentru care cererea formulată de pârâtă prin care solicită îndreptarea erorilor materiale care, eventual, s-ar fi strecurat în decizia atacată, a fost respinsă ca inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6040/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5988/2005. Comercial → |
|---|
