ICCJ. Decizia nr. 732/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 732/2005
Dosar nr. 9150/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R. SA Târgu-Mureş a chemat-o în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti, devenită A.V.A.S. Bucureşti conform OUG nr. 23/2004, pentru obligarea acesteia la plata sumei de 617.816.550 lei din care 335.420.142 lei, reprezentând cota parte de 60% din totalul ratelor achitate de către SC R. SA Târgu-Mureş în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 340 din 4 iulie 1994 încheiat cu pârâta, pe care aceasta avea obligaţia de a o restitui conform Legii nr. 55 modificată şi 282.396.408 lei, reprezentând rata scontului de la data plăţii până la 31 decembrie 2001, conform art. 43 C. com. şi OG nr. 9/2000, cu cheltuieli de judecată.
A susţinut în acţiune că în conformitate cu dispoziţiile art. 36 pct. 2 şi 3 din OUG nr. 88/1997 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 55/1995 beneficiază de facilitatea restituirii cotei de 60% din ratele achitate fiind îndeplinită condiţia de societate privatizată până la data intrării în vigoare a OUG nr. 88/1997.
Tribunalul Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1626 din 20 mai 2002 a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, având în vedere dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., conform cărora, acţiunea se judecă de către instanţa de la sediul pârâtei.
Recursul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 582/ R din 10 octombrie 2002.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea, obligând-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 335.420.142 lei, reprezentând cota parte de 60% din totalul ratelor achitate în baza contractului de vânzare cumpărare şi 282.396.408 lei cu titlul de dobândă legală calculată de la data plăţii până la 31 decembrie 2001, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 10698 din 12 septembrie 2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că între cele două părţi a fost încheiat conform Legii nr. 77/1994 contractul nr. 113 din 6 aprilie 1999, că potrivit art. 8 alin. 7 din Legea nr. 55/1995 legiuitorul a prevăzut că se lasă la dispoziţia societăţii o cotă parte de 60% pentru a fi folosită în scopuri precis determinate de lege, că alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că dispoziţiile se aplică doar societăţilor comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a acestei legi şi numai pentru ratele ce devin exigibile după intrarea în vigoare a acestei legi, astfel că sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru restituirea sumei cerută de reclamantă. A mai reţinut instanţa de judecată că în conformitate cu art. 36 alin. (2) din OG nr. 88/1997 facilităţile se aplică numai contractelor încheiate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, condiţie pe care o îndeplineşte contractul încheiat de reclamantă şi pârâtă şi care face obiectul litigiului. În temeiul art. 1088 C. civ., a constatat îndreptăţit capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinţei mai sus menţionată.
Prin Decizia comercială nr. 205 din 12 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţia nulităţii apelului ca neîntemeiată, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în totul sentinţa apelată şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În considerentele deciziei s-a reţinut că în momentul în care au fost efectuate cele trei plăţi, dreptul său de a beneficia de facilităţi nu mai avea temeiul juridic în art. 8 din Legea nr. 55/1995 faţă de faptul că dispoziţiile respective au fost abrogate la 6 octombrie 1997, când a intrat în vigoare OUG nr. 59/1997, că art. 4 alin. (2) din OUG nr. 59/1997 prevede că sumele aferente ratelor scadente după 6 octombrie 1997 vor urma regimul stabilit de reglementările legale în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi că şi dispoziţiile art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997, prevăd că facilităţile se aplică numai contractelor încheiate până la 29 decembrie 1997.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC R. SA Târgu-Mureş care, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că soluţia instanţei de apel este greşită deoarece pretenţiile se referă la ratele scadente după intrarea în vigoare a OUG nr. 88/1997, care, prin art. 36, indică în mod clar, fără nici o altă distincţie, aplicarea sistemului de facilităţi prevăzut de Legea nr. 55/1995, pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării ei în vigoare, cum este cazul în speţă.
Recursul este fondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată următoarele.
Între reclamanta SC R. SA Târgu-Mureş şi pârâta F.P.S., devenită A.V.A.S. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 340 din 4 iulie 1994.
Obiectul contractului l-a constituit vânzarea unui număr de 695.137 acţiuni nominale de 1.000 lei fiecare, în sumă totală de 695.137.000 lei, reprezentând 70% din capitalul SC R. SA. Preţul convenit de părţi prin acest contract a fost de 1.365.249.068 lei urmând a fi plătit eşalonat: suma de 273.049.814 lei, reprezentând 20% din preţ până la data de 31 august 1994, iar suma rămasă în 20 de rate eşalonate până la 30 septembrie 2004 începând cu data de 31 martie 1995.
Ulterior încheierii acestui contract a intrat în vigoare Legea nr. 55/1995, care în art. 8 alin. (1) prevedea ca din sumele cuvenite F.P.S., pentru acţiunile vândute se lasă, cu titlul gratuit, la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, o cotă de până la 60% pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăţi până la data intrării în vigoare a acestei legi, iar alin. (2) al aceluiaşi articol a dat posibilitatea aplicării dispoziţiilor mai sus menţionate şi societăţilor comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a legii, dar numai pentru acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu F.P.S., care devin exigibile după această dată.
Acest sistem de facilităţi a fost menţinut şi prin OUG nr. 88/1997, care în art. 36 alin. (2) reglementează aplicabilitatea lor numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.
Raportând dispoziţiile legale menţionate, la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, care face obiectul litigiului, la cererea pârâtei şi probatoriile administrate în cauză se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de lege pentru acordarea facilităţilor respectiv dispoziţiile art. 36 alin. (2) din OG nr. 88/1997 art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/1995.
Reclamanta a făcut dovada existenţei privatizării până la data intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995, prezentând contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, precum şi a ratelor exigibile după această dată, depunând la dosar ordinele de plată. De asemenea a fost îndeplinită condiţia cerută de OUG nr. 88/1997 art. 36 alin. (2), privind acordarea facilităţilor pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, astfel că în mod corect a hotărât instanţa de fond admiţând acţiunea.
Se constată deci că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, urmând a fi modificată.
Susţinerile instanţei de apel în sensul aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din OUG nr. 59/1997 şi ignorării art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997 şi art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/1995 sunt eronate, întrucât aceste dispoziţii erau în vigoare şi reglementau exact obiectul litigiului, respectiv condiţiile de acordare a facilităţilor. Chiar şi în situaţia avută în vedere de instanţa de apel, textul art. 4 alin. (2) din OUG nr. 59/1997 făcea trimitere la dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii contractului, dispoziţii care au fost completate şi modificate prin actele normative invocate referitoare la acordarea facilităţilor, OUG nr. 59/1997 neconţinând prevederi privind înlăturarea sistemului de facilităţi.
În aceste împrejurări, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea urmează a admite recursul şi modificând hotărârea atacată, va respinge apelul declarat de pârâtă împotriva instanţei de fond.
Luând în discuţie cererea recurentei privind obligarea intimatei la cheltuieli de judecată şi văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., potrivit căruia partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Curtea va admite cererea recurentei, urmând a o obliga pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.675.665 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, 50.000 lei timbru judiciar şi 18.000.000 lei, reprezentând onorariu de avocat conform ordinelor de plată nr. 935 din 19 august 2004 şi 363 din 19 aprilie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SA Târgu-Mureş, împotriva deciziei comerciale nr. 205 din 12 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva sentinţei comerciale nr. 10.698 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă intimata A.V.A.S. să plătească recurentei suma de 29.725.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 568/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 748/2005. Comercial → |
|---|
