ICCJ. Decizia nr. 762/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 762/2005
Dosar nr. 3462/2003
Şedinţa publică din 9 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia comercială nr. 1611, pronunţată la data de 29 octombrie 2003, secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 93, pronunţată la data de 30 mai 2003 de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. şi a Municipiului Bucureşti, formulată de C.L.S. Bucureşti, în contradictoriu cu SC G.E.D.R. SRL.
Spre a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, respingându-se, ca prematură, acţiunea formulată de reclamantul, C.L.S. Bucureşti împotriva pârâtei, SC G.E.D.R. SRL, prin sentinţa arbitrală atacată, Tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra fondului pricinii, astfel că nu se poate invoca incidenţa art. 364 lit. f) C. proc. civ. şi că nu poate fi primit nici celălalt temei de drept al acţiunii în anulare, respectiv art. 364 lit. i) C. proc. civ., atât timp cât reclamantul nu a indicat, în concret, în ce mod, această hotărâre încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs reclamantul, C.L.S., invocând ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 307 pct. 1, pct. 7, pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive de recurs s-a arătat, în principal, că Decizia recurată a fost dată de un complet format din 3 judecători, nelegal constituit, dat fiind că acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale este o cale de atac similară apelului, motiv pentru care completul trebuia alcătuit din 2 judecători; este contradictorie, şi nemotivată pe aspectul criticii întemeiată pe art. 364 lit. i) C. proc. civ., referitoare la încălcarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 1066, art. 1075 şi art. 1087 C. civ., invocate în acţiunea arbitrală; este nelegală, întrucât încalcă aceleaşi dispoziţii legale ca şi sentinţa arbitrală, respectiv: art. 1069 alin. (2), art. 1087 şi art. 969 C. civ. şi este netemeinică, întrucât, ca şi tribunalul arbitral, curtea de apel nesocoteşte înscrisurile depuse în probaţiune, din care rezultă obligaţia de plată a pârâtei.
Recursul este nefondat.
Având în vedere că hotărârea arbitrală este un veritabil act jurisdicţional, care are natura unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar o astfel de hotărâre, în procedura de drept comun este susceptibilă de recurs, rezultă că acţiunea în anulare, mijloc procedural destinat a declanşa controlul judecătoresc asupra unei hotărâri arbitrale, are natura juridică a unui recurs, în acest sens fiind şi cele statuate de Curtea Supremă de Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. V din 25 iunie 2001 şi se judecă în complet format din 3 judecători, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 92/1992, republicată, în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, aşa încât critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., este neîntemeiată.
Examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că aceasta cuprinde motivele care au format convingerea instanţei de control judiciar, conform cerinţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceasta argumentând amplu şi coerent motivele pentru care acţiunea în anulare, întemeiată pe art. 364 lit. f) şi i), trebuie respinsă, din perspectiva cerinţelor acestor texte legale raportate la hotărârea arbitrală, astfel că nici critica întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Întrucât instanţa arbitrală, respingând acţiunea, ca prematură, nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, critica încălcării de către aceasta şi de către instanţa de control judiciar a dispoziţiilor art. 1069 alin. (2), art. 1087 şi art. 969 C. civ., invocate ca temei de drept al acţiunii arbitrale, asemeni celei referitoare la nepronunţarea asupra înscrisurilor depuse în probaţiune, ce vizează incidenţa art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., nu se justifică.
Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.L.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1611 din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 748/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 764/2005. Comercial → |
|---|
