Contract de credit. Novațiunea
| Comentarii |
|
Cum suma menționată cu titlu de credit nu a fost acordată , s-a constatat nulitatea contractului de credit, în lipsa cauzei pentru care părțile trebuiau să-și manifeste consimțământul și fără existența expresă a voinței de a nova, conform art. 1130 C. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 1213 din 28 Martie 2006
Reclamanta SC A.C. SA, județul Constanța, a chemat în judecată pe pârâta SC R.B. SA, sucursala Constanța, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de credit din 12 iunie 1995, precum și a contractului de gaj fără deposedare, încheiat cu aceleași părți la 18 aprilie 2002.
Prin sentința civilă nr. 1143 din 10 februarie 2004, Tribunalul Constanța a respins acțiunea.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 130 din 9 mai 2005, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința civilă, în sensul că a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de credit și a contractului de gaj fără deposedare. împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta a declarat recurs, solicitând respingerea acțiunii prin menținerea soluției instanței de fond, întrucât, chiar și în lipsa unei novații, creditul a fost acordat la valoarea utilajelor agricole preluate.
Recursul este nefondat.
Din examinarea probatoriilor, s-a constatat că între părți inițial s-a încheiat contractul de credit din 12 iunie 1995 și contractul de credit din 12 iunie 1995 pentru procurarea unor utilaje și echipamente agricole, fără a fi menționată perioada și dobânda la credit.
în vederea garantării creditului respectiv și a comisioanelor și dobânzilor aferente, s-a încheiat contractul de gaj fără deposedare din 18 aprilie 2002.
Cum este de necontestat că împrumutul propriu zis nu a fost acordat reclamantei, iar aceasta a achitat contravaloarea utilajelor agricole achiziționate de la SC I. SA către această furnizoare, instanța de apel a constatat că, în speță, nu a intervenit o novație, părțile nu au manifestat o voință de a nova datoriile prin schimbarea debitorului.
Rezultă că prin hotărârea atacată s-a făcut o corectă aplicație a dispozițiilor art. 1130 C. civ., care prevăd că novația nu se prezumă, voința de a o face trebuie să rezulte evident din act.
în această situație, în lipsa unui act din care să rezulte voința părților de a nova, încheierea contractului de credit a cărui anulare s-a cerut nu poate conduce la concluzia că părțile ar fi convenit schimbarea debitorului prin acordarea creditului, pe care pârâta a recunoscut că nu l-a înmânat efectiv reclamantei, care a achitat utilajele în contul furnizorului așa cum s-a constatat prin expertiza efectuată în cauză.
în consecință, cum suma menționată cu titlu de credit nu a fost acordată și nici primită niciodată, instanța de apel a constatat nulitatea contractului de credit, în lipsa cauzei pentru care părțile trebuiau să-și manifeste consimțământul.
Astfel că recursul pârâtei, în raport cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., a fost respins ca nefondat.
| ← Renunțarea la drepturile aflate în judecată. Mandatul dat... | Acțiunea în grănițuire. Interes → |
|---|
