Contract de ipotecă. Majorarea creanței. Garanți ipotecari
Comentarii |
|
Potrivit O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, în categoria debitorilor A.V.A.B. intră și persoanele fizice care au constituit garanții pentru restituirea creditului.În speță, garanții ipotecari nu pot fi considerați codebitori solidari cu împrumutatul pentru consolidarea creanței, deoarece la data constituirii ipotecii nu exista nici o prevedere legală în acest sens, Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 51/1998, privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, fiind emisă la 17 iulie 2001.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 156 din 18 Ianuarie 2006
Reclamanții A.G. și A.V. au chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.B. București, pentru a se constata inexistența dreptului pârâtei de a mai menține garanția constituită prin contractul de ipotecă și, ca urmare a stingerii prin plată a obligației garantate, să se dispună radierea inscripției ipotecare nr. 1830 din 21 februarie 1996 din registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare.
Prin sentința civilă nr. 4831 din 29 octombrie 2003, Judecătoria Brăila, în raport cu excepția necompetenței sale materiale, invocate de pârâtă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 913 din 9 martie 2004 a I.C.C.J., secția comercială.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 144 din 23 septembrie 2004, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 99 din Legea nr.64/1995, republicată, după afișarea tabloului definitiv al creditorilor, creanțele acestora nu mai pot fi modificate decât în anumite condiții, dar nu este cazul în speță.
Prin sentința nr. 853 din 14 octombrie 2003, s-a înlăturat de la executare creanța de 4.546,64 USD doar în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, nu și existența valabilă a creanței și posibilitatea legală de realizare a ei într-o altă modalitate de executare silită, cum ar fi cea specială, prevăzută în O.U.G. nr. 51/1998, republicată, deoarece creanța A.V.A.B. nu a fost stinsă prin plata în întregime, urmând să fie achitată suma de 4.545,64 USD, astfel că, ipoteca menținându-se, nu se justifică radierea acesteia.
împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat recurs, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a hotărârilor pronunțate, admiterea acțiunii; să se constate inexistența dreptului de a mai menține garanția constituită prin contractul de ipotecă autentificat la B.N.P. sub nr. 454 din 21 februarie 1996 asupra imobilului proprietatea lor și să se dispună radierea inscripției ipotecare din registrul de transcripțiuni și inscripțiuni.
Recurenții-reclamanți, în motivarea recursului lor, au susținut că în mod greșit s-a reținut în decizia recurată că declarația de creanță pentru diferența rezultată din consolidare nu-l împiedică pe creditor de a-i urmări pe garanții ipotecari și în cadrul altei modalități de executare silită.
De asemenea, au susținut că nu există nicio justificare ca rezultatele lipsei de diligență a pârâtei să se răsfrângă asupra garanților ipotecari, a căror răspundere nu poate depăși limitele răspunderii debitorului împrumutat.
Recursul a fost admis ca fondat.
în vederea executării silite, creditoarea A.V.A.B. a formulat declarație de creanță mai întâi pentru echivalentul în lei al creanței de 64.458,71 DM, la data de 28 mai 2001, iar apoi la 26 noiembrie 2001, pentru suma de 4.545,64 USD, având ca temei Legea nr. 409 din 17 iulie 2001 privind consolidarea creanței în USD.
în ceea ce privește prima sumă, aceasta a fost înscrisă în tabloul creditorilor, nefiind contestată de debitoare, fiind considerată o creanță valabilă și corectă, plătită creditoarei A.V.A.B.
Privind cea de-a doua sumă, reprezentând majorarea creanței, debitoarea a formulat contestație și aceasta a fost admisă prin sentința civilă nr. 853 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 164/R din 28 februarie 2003 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, hotărându-se respingerea cererii de majorare a creanței formulate de A.V.A.B.
în motivarea soluției pronunțate, curtea de apel a reținut că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 409 din 17 iulie 2001, invocate de creditoarea A.V.A.B. drept temei legal pentru majorarea creanței cu 4.545,64 USD, se impunea ca aceasta să depună cererea de majorare în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, or, cererea a fost formulată la data de 26 noiembrie 2001, prin urmare, tardiv declarată, astfel cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat.
Potrivit O.U.G. nr. 51/1998 republicată, în categoria debitorilor A.V.A.B. intră și persoanele fizice care au constituit garanții pentru restituirea creditului, astfel că garanții ipotecari nu pot fi considerați ca fiind codebitori solidari cu împrumutatul pentru consolidarea creanței, deoarece, la data constituirii ipotecii, 21 februarie 1996, nu exista nicio prevedere legală în acest sens, Legea nr. 409 fiind emisă la 17 iulie 2001.
Reținându-se că obligația garantată a fost stinsă prin plată, iar, în ceea ce privește majorarea acestei creanțe cu 4.545,64 USD, instanțele au decis irevocabil respingerea cererii formulată de A.V.A.B., în mod greșit a fost menținută garanția constituită prin contractul de ipotecă, aceasta rămânând fără obiect, impunându-se radierea ipotecii.
în consecință, s-a admis recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței curții de apel, care a fost modificată în sensul că s-a admis acțiunea reclamanților, constatându-se inexistența dreptului de urmărire al creditoarei A.V.A.S., și s-a dispus radierea ipotecii constituite prin contractul autentificat din 21 februarie 1996.
← Contract de vânzare-cumpărare. Spațiu comercial. Dovada posesiei | Contract de închiriere. Renegocierea clauzelor contractuale → |
---|