Contract de privatizare. Majorare de capital

Potrivit dispozițiilor art. 8.9.12. din contractul de vânzare-cumpărare, investiția se consideră realizată la data prezentării dovezii de înscriere la O.R.C., a majorării de capital social. Or, din cuprinsul procesului-verbal al ședinței A.G.E.A., rezultă că majorarea de capital social se efectuează în baza obligațiilor asumate în contractul de privatizare, așa că acestuia i se aplică dispozițiile O.U.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 506/2002, chiar dacă societatea comercială recurentă face parte din categoria societăților deținute public.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 1268 din 30 Martie 2006

Prin acțiunea înregistrată la 27 octombrie 2003, reclamanta SIF T. SA a chemat în judecată pârâta SC F.S.R. SA, pentru a se dispune anularea hotărârii A.G.E.A., a societății pârâte din 30 septembrie 2003, prin care s-a aprobat majorarea capitalului social cu suma de 37.842.150.000 lei, aport în numerar, prin emisiunea suplimentară a unui număr de 1.513.686 noi acțiuni, la valoarea nominală de 25.000 lei pe acțiune, fără calcularea unei prime de emisiune, în condițiile art. 116 din O.G. nr. 28/2002, modificată și aprobată prin Legea nr. 525/2002.

în apărare, pârâta a arătat că majorarea capitalului social s-a realizat în temeiul Legii nr. 31/1990 și a art. 205, coroborat cu art. 47/1 din O.U.G. nr. 208/2002, în speță nefiind aplicabile dispozițiile O.G. nr. 28/2002.

Prin sentința civilă nr. 5984 din 27 aprilie 2004, dată în camera de consiliu, Tribunalul Brașov a respins cererea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 8.9.1.2 din contractul de vânzare-cumpărare, capitalul social va fi majorat anual cu valoarea investiției efectuate de cumpărător, aceasta urmând a beneficia de acțiunile emise de societate, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 47/1 din O.U.G. nr. 208/2002, pentru modificarea și completarea Legii nr. 137/2002, potrivit cărora sunt exceptate de la prevederile O.U.G. nr. 28/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 525/2002, operațiunile de majorare a capitalului social efectuate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale O.G. nr. 25/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 506/2002.

împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, motivând greșita aplicare a legii, întrucât în speță nu s-a făcut dovada că majorarea de capital este exceptată de la rigorile O.U.G. nr. 28/2002, întrucât nu s-a făcut dovada realizării obligației investiționale prin prezentarea certificatului emis de cenzorii societății.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 246 din 3 decembrie 2004 a admis apelul, a schimbat sentința civilă criticată și a anulat pct. 4 din hotărârea A.G.E.A., nr. 38 din 30 septembrie 2003, privind majorarea capitalului social.

în motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că s-a apreciat, în mod greșit, că majorarea capitalului este exceptată de la rigorile O.U.G. nr. 28/2002, întrucât probele dosarului relevă că această majorare nu a fost efectuată în baza contractului de privatizare, nefiind prezentat certificatul prevăzut de art. 27 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 25/2002.

Pârâta SC F.S.R. SA a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 25/2002, în sensul că, deși a reținut că investiția se consideră realizată dacă cumpărătorul prezintă un certificat emis de cenzorii societăți, dacă în contract nu e prevăzut altfel, nu a avut în vedere dispozițiile art. 8.9.2 din contractul de privatizare, care prevede că "investiția se consideră realizată la data prezentării dovezii înscrierii la O.R.C. a majorării capitalului social".

Recurenta a depus certificatul privind îndeplinirea obligațiilor de investiții, asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 18 din 21 decembrie 2001, pentru scadența de la 10 ianuarie 2004.

Recursul s-a admis ca fondat.

Din cuprinsul procesului-verbal al ședinței A.G.E.A., în care s-a adoptat hotărârea atacată, precum și din convocatorul adunării, apare că majorarea capitalului social se efectuează în baza obligațiilor asumate prin contractul de privatizare.

Clauzele contractului de privatizare stipulează că majorarea capitalului social se va face cu valoarea investițiilor efectuate de cumpărător. în art. 8.9.2. din convenția încheiată, se prevede că "investiția se consideră realizată la data prezentării dovezii înscrierii la O.R.C. a majorării capitalului social".

Procedând în conformitate cu obligațiile contractuale, la data de 30 septembrie 2003, prin hotărârea A.G.E.A. nr. 38, s-a majorat capitalul social, fapt confirmat și de certificatul înregistrat sub nr. 3805 din 11 decembrie 2003.

Față de cele arătate rezultă, fără putință de tăgadă, că acestui contract de privatizare i se aplică dispozițiile O.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 506/2002.

Acestui raționament i se adaugă și dispozițiile art. 471din O.U.G. nr. 208/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, care stipulează expres că sunt exceptate de la dispozițiile O.U.G. nr. 28/2002 operațiunile de majorare a capitalului social efectuate în baza O.G. nr. 25/2002, privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale.

în aceste condiții, chiar dacă societatea recurentă face parte din categoria societăților deținute public, pentru majorarea capitalului social nu se impune obligatoriu calcularea unei prime de emisiune, cel puțin egală cu diferența de valoare dintre activul vot pe acțiune și valoarea nominală înregistrată a acțiunii în condițiile art. 166 alin. (4) din O.U.G. nr. 28/2002, modificată și completată prin Legea nr. 525/2002, care stabilește prețul de subscriere a acțiunilor emise pentru majorarea capitalului social.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract de privatizare. Majorare de capital