ICCJ. Decizia nr. 2271/2006. Comercial

Judecătoria Cluj Napoca prin sentința nr. 3022 din 24 martie 2004 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.L.M.C.N. reprezentat prin P., împotriva pârâtei SC R.P.G. SRL și, în consecință, a dispus rezilierea contractului de asociere din 10 mai 2000 și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 522.910.027 lei cu titlu de cotă de asociere, rata inflației, taxă pe valoarea adăugată și penalități, respingând petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 93.588.061 lei dobânzi.

Prin decizia nr. 359 din 2 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj secția comercială a admis apelurile declarate de C.L.M.C.N. și pârâta SC R.P.G. SA București împotriva sentinței judecătoriei pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Cluj, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 58/2003.

Tribunalul comercial Cluj prin sentința nr. 1760 din 26 octombrie 2005, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 229.668.755 ROL, respingând petitele privind rezilierea contractului din 10 mai 2005 și evacuarea pârâtei din imobilul situat în Cluj-Napoca. A respins, totodată, cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantului.

Pe baza probelor administrate, tribunalul a reținut că prin contractul de asociere părțile s-au asociat în vederea exploatării spațiului situat în Cluj Napoca str. Regele Ferdinand în suprafață de 87,05 mp cu destinația de magazin și birou sediu firmă, reclamanta asumându-și obligația de a pune la dispoziția pârâtei imobilul liber de sarcini, de a preda și obține avizele și autorizațiile necesare bunei desfășurări a activității și de a nu transfera sau constitui în favoarea terților un drept real sau de creanță, asupra spațiului obiect al asocierii, pârâta obligându-se la rândul său de a prelua spațiul atribuit, de a executa lucrările de reparații necesare amenajării, pe cheltuiala proprie, fără compensare de a utiliza spațiul potrivit destinației sale de a organiza și coordona activitatea comercială și de a vira cota de asociere în cuantum de 16.000.000 ROL cu data încheierii procesului verbal de predare primire a spațiului.

Imobilul a fost pus efectiv la dispoziția pârâtei prin procesul verbal de predare-primire încheiat la 19 ianuarie 2001.

Autorizațiile necesare au fost obținute, mai puțin autorizația pentru efectuarea operațiunilor de amenajare a imobilului în litigiu.

în intervalul octombrie 2002 - ianuarie 2004, pârâta nu a mai plătit suma minimă prevăzută în contract, iar începând cu luna ianuarie 2004 reclamantul a transferat în favoarea unui terț dreptul de folosință asupra spațiului, neobținerea de venituri fiindu-i imputabilă reclamantului care nu a cooperat eficient în vederea obținerii avizului și autorizațiilor pentru efectuarea lucrărilor de remediere.

Instanța de fond a mai reținut că ambele părți în executarea contractului au ignorat ideea de asociere și câtă vreme reclamantul a eliberat facturi pentru plata cotei de participație pe care titularul le-a acceptat, raporturile juridice dintre părți au o natură locativă și, în consecință, apărarea pârâtei privitoare la nulitatea contractului de asociere în participațiune nu are substanță convenția încheiată având ca obiect locațiunea, iar nu asocierea în participațiune.

în temeiul art. 969 C. civ. pârâta va fi obligată la 229.668.755 ROL, reprezentând echivalentul transmiterii temporare a folosinței spațiului și accesoriilor aferente perioadei 19 ianuarie 2001 - 31 octombrie 2002, conform expertizei contabile efectuată, față de natura bugetară a veniturilor obținute din administrarea bunurilor proprietate privată a unităților administrativ teritoriale.

Față de faptul că, contractul părților a încetat prin împlinirea termenului și față de recunoașterea reclamantului că pârâta nu mai deține spațiul, capetele de cerere privind rezilierea contractului și evacuarea au fost respinse ca fără obiect.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin decizia nr. 39 din 27 februarie 2006 a respins apelurile declarate de reclamant și de pârâtă menținând sentința atacată sub aspectul soluției și al motivării.

Criticile reclamantei cu privire la nemotivarea sentinței sub aspectul neîncuviințării obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză precum și criticile pârâtei privind neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201C. proc. civ., competența instanței, necomunicarea expertizei, natura juridică a contractului au fost înlăturate de instanța de apel ca și critica comună cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate.

în contra deciziei menționate au declarat recurs reclamantul C.L.M.C.N. prin P. și pârâta SC R.P.G. SA București.

I. Reclamantul critică decizia pentru netemeinicie și nelegalitate invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:

- deși instanța de apel face referire la probatoriul administrat în cauză din care reiese că nu și-ar fi îndeplinit obligația de loialitate și cooperare, nu argumentează acest fapt;

- instanța de apel se rezumă a prelua soluția instanței de fond fără nici o argumentare juridică și fără ca în prealabil să fi fost administrată o nouă probațiune.

în concluzie solicită modificarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 5050.786.557 ROL.

II. Pârâta critică decizia atacată invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 - 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:

1. instanța de fond s-a pronunțat asupra cauzei fără ca să verifice îndeplinirea prevederilor art. 7201C. proc. civ., la dosar fiind doar un proces verbal întocmit de persoane fără mandat, situație în care acțiunea trebuia respinsă ca prematur introdusă iar interpretarea instanței cu privire la caracterul neevaluabil în bani a acțiunii este netemeinică;

2. expertiza nu i-a fost comunicată, din dosar rezultând numai dispoziția de a se comunica;

3. instanța în mod netemeinic a interpretat contractul de asociere ca un contract de locațiune, fiind aplicabilă deci clauza leonină;

4. netemeinic se stabilește că natura pretenției este bugetară iar nu comercială, pârâta nedatorând penalitățile fiscale pe care le-a reținut în sarcina sa expertiza întocmită și oricum creanța bugetară nu este purtătoare de T.V.A.;

5. în mod netemeinic se interpretează notificarea de reziliere din 2002 ca fiind fără efecte, motivându-se în același timp că părțile nu și-au manifestat intenția de a rezilia contractul, apreciind greșit și data punerii în asociere către un terț; deși se constată ca esențială încălcarea obligației C.L. de a nu obține autorizație, o apreciază ca fiind o încălcare de bună credință.

Recursurile nu sunt fondate.

I. Cu privire la recursul declarat de reclamant.

Recurentul reclamant și-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., care referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și respectiv la lipsa de temei legal a hotărârii ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Aceste motive nu-și găsesc corespondența în dezvoltarea lor în fapt prin care se critică, în esență, motivarea deciziei atacate prin raportare la probele care s-au administrat în cauză sau care ar fi trebuit să se administreze în apel pentru ca motivarea deciziei să fie diferită de cea a sentinței.

în atare situație, cum dezvoltarea în fapt a recursului nu face posibilă nici încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată fiind motivată în fapt și în drept fără a cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

II. Cu privire la recursul declarat de pârâtă:

1. Este de observat, mai întâi, că recurenta pârâtă face o încadrare generică a motivelor de recurs în prevederile art. 304 pct. 3-9 C. proc. civ.

Dezvoltarea în fapt a unora dintre critici permite încadrarea în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 (critica 1) și de art. 304 pct. 8 (critica nr. 3).

2. Celelalte critici, de la numerele 2, 4 și 5 referă la temeinicia deciziei atacate și prin urmare exced controlului de legalitate al instanței de recurs la care o obligă prevederile art. 304 C. proc. civ. partea introductivă. Astfel, faptul comunicării expertizei, a cărei dovadă există la dosar, cuantumul despăgubirilor acordate în temeiul expertizei prin includerea de penalități, ce au fost convenite prin art. 13 din contract, dar la care nu s-au formulat obiecțiuni, aprecierea notificării de reziliere și a culpei în îndeplinirea obligațiilor, toate aceste critici se circumscriu în perimetrul de temeinicie al hotărârii atacate cum neechivoc le califica chiar recurenta.

3. Cu privire la critica de nelegalitate întemeiată pe art. 304.9 C. proc. civ. constând în aplicarea prevederilor art. 7201C. proc. civ. se constată că aceasta nu este fondată.

Condiția concilierii prevăzută de textul menționat a fost îndeplinită de reclamantă, iar la dosarul de fond s-a atașat dovada în acest sens, respectiv procesul verbal încheiat la 21 iulie 2003 (dosar judecătorie) precum și notificarea și dovada comunicării ei.

Relativ la critica privind aprecierea caracterului neevaluabil în bani al acțiunii principale este de observat că instanța competentă la momentul sesizării rămâne legal investită chiar dacă pe parcursul procesului s-a constatat că cererile în reziliere și evacuare au rămas fără obiect, așa încât critica nu poate fi primită.

4. Nici critica privind greșita interpretare a contractului pe care l-au încheiat părțile întemeiată pe dispozițiile art. 304.8 C. proc. civ. nu poate fi primită, clauzele acestuia exprimând fără echivoc intenția de locațiune concretizată, de altfel, prin încheierea procesului verbal de predare primire a spațiului încheiat la 19 ianuarie 2001 și sarcinile care incumbă pârâtei cu privire la acesta așa încât, cota de asociere datorată, stabilită prin H.C.L. nr. 273 din 13 aprilie 2006, independent de performanță economică, reprezintă de fapt valoarea folosinței lui.

III. Așa fiind, în raport de considerentele expuse înalta Curte a respins recursurile declarate ca nefondate.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2271/2006. Comercial