ICCJ. Decizia nr. 2236/2006. Comercial

Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1277 din 9 noiembrie 2004 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.P.C. SRL Năsăud, împotriva pârâtei SC C. SRL Bistrița și în consecință a obligat pârâta să recunoască dreptul de proprietate a reclamantei asupra imobilului înscris în C.F. Năsăud, loc de construcție în intravilan în suprafață de 37,1 mp și să-i predea în posesie reclamantei acest teren (identificat și prin raportul de expertiză tehnică, ulterior completat, întocmite de expert N.V.) și să elibereze terenul mai sus arătat, respectiv să-și mute chioșcul sau magazia din lemn edificată pe teren, iar în caz de refuz o autorizează pe reclamantă să îl demoleze, pe cheltuiala pârâtei; obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7.188.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta este proprietară tabulară asupra imobilului înscris în C.F. Năsăud, loc de construcție în intravilan în suprafață de 37,1 mp, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară (dosar nr. 2124/2002 al Judecătoriei Năsăud).

Din acest extras de C.F., cât și din procesul verbal de licitație pentru bunuri imobile încheiat la data de 13 aprilie 2001 de A.F.P. Bistrița (dosar nr. 2783/2003) rezultă că reclamanta a dobândit imobilul urmare vânzării bunurilor aparținând debitorului SC T. SA Năsăud, în cadrul executării unor creanțe bugetare.

în cauza de față imobilul a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică și completarea acestuia, întocmite de expert N.V. și din cuprinsul acestora rezultă că pe teren se află o construcție din lemn, chioșc și magazie, aparținând pârâtei SC C. SRL Bistrița, care refuză să elibereze terenul, către reclamantă, respectiv să mute această construcție în alt loc.

Pârâta a intrat în folosința terenului în baza contractului înregistrat la 21 iulie 1997 al P.O.N., prin care i s-a închiriat suprafața de 58 mp, contract prelungit prin contractul în prelungire înregistrat la 13 octombrie 2000 al aceleiași primării din care rezultă că terenul este ocupat de chioșc (construcție cu caracter provizoriu).

între clauzele cuprinse în contractul în prelungire, încheiat la data de 12 octombrie 2000 și înregistrat la 13 octombrie 2000 este și aceea conform căreia "valabilitatea contractului este pe perioada actualului mandat al C.L. și P.".

Având în vedere clauza menționată și ținând seama de faptul că mandatul C.L. și P. au încetat la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie 2004, o dată cu instalarea noilor autorități administrative, pârâta nu poate invoca drept temei pentru folosirea în continuare a terenului nici contractul încheiat cu primăria.

Nu trebuie omis faptul că, contractele de închiriere invocate au fost încheiate mai înainte de vânzarea terenului către reclamantă (a se vedea procesul verbal de licitație încheiat la 13 aprilie 2001) și, că în procesul-verbal de licitație s-a precizat că terenul cumpărat este în suprafață de 37,1 mp și este ocupat de un chioșc de lemn, ceea ce înseamnă că organizatorul licitației cunoștea că terenul ce a aparținut anterior SC T. SA și, pe care se află chioșcul pârâtei a fost vândut reclamantei.

Apelul pârâtei a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care, prin decizia nr. 210 din 5 septembrie 2005, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului, obligând intimata să plătească apelantei suma de 21.959.000 lei cheltuieli de judecată în apel și la fond.

Curtea a reținut, din examinarea comparativă a celor trei schițe efectuate de către cei trei experți că terenul în litigiul este în afara perimetrului asupra căruia și-a intabulat SC T. SA dreptul de proprietate, în concret, colțul din dreapta jos, pe schița întocmită de experta N.R. (dosar nr. 1199/1999) între lungimile 5, 9/14, 8/13, 8 și colțul străzii.

Intabularea dreptului de proprietate al SC T. SA s-a realizat în baza unei hotărâri judecătorești, cu efecte "erga omnes", astfel încât la licitația publică aceasta, prin intermediul A.F.P., a vândut ceva ce nu îi aparținea. Expertul B.L. a arătat că acel teren aparține Statului Român.

Reclamanta este proprietar tabular, dar probele administrate și inclusiv o hotărâre judecătorească stabilesc contrariul. Titlul reclamantei nu este mai presus de orice îndoială și nu-i permite să se afirme, cu deplină certitudine, ca fiind proprietara imobilului.

Prin recursul declarat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a invocat încălcarea esențială a legii în pronunțarea deciziei recurate, respectiv dispozițiile art. 480,art. 481,art. 482 C. civ. și art. 44 din Constituția României, care garantează dreptul de proprietate.

Se susține că instanța de apel a interpretat greșit probele, fără a avea în vedere și probele pârâtei administrate în cauză, respectiv expertiza efectuată care a stat la baza intabulării în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei, fotografiile, obiecțiunile, propriile obiective care aveau drept scop identificarea corectă a terenului din litigiu. Expertul B.L. nu a identificat terenul în litigiu, proprietatea tabulară a reclamantei, ci un alt teren al Statului, care nu este în litigiu, pe motiv că chioșcul pârâtei nu ar fi pe terenul proprietatea reclamantei, ci pe alt teren, când în realitate confundând fotografiile cu Raportul de expertiză efectuat de N.V. efectuat la fondul cauzei, raport care corespunde cu raportul efectuat de expertul B.C., ce a stat la baza intabulării, se poate ușor observa că pârâta ocupă terenul reclamantei și nu alt teren.

în motivarea hotărârii criticate se recunoaște implicit că reclamanta SC A. SRL este proprietara terenului din litigiu, titlul de proprietate nefiind desființat de nici o hotărâre judecătorească, instanța de apel nefiind sesizată cu un petit de desființarea intabulării și anulării vreunui act care ar fi stat la baza intabulării reclamantei, recunoscându-se că atât dispozițiile sentinței civile nr. 1830 din 4 octombrie 1999 cât și raportul de expertiză tehnică efectuat de N.R., care au stat la baza acestei sentințe, nu sunt opozabile reclamantei, care este un terț, nefiind parte în proces.

Terenul din litigiu este proprietatea reclamantei și nu a Statului, motiv pentru care a înstrăinat chioșcul dar nu și terenul din litigiu, așa cum rezultă din factura fiscală depusă la dosar.

Recursul este fondat.

în temeiul dispozițiilor art. 480 C. civ. "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolute, însă în limitele determinate de lege".

în cauză, deși instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 480 C. civ., nu a analizat decât titlul de proprietate al reclamantei, impunându-se, din oficiu, în exercitarea rolului activ al acesteia, pentru aflarea adevărului, analiza comparativă a titlurilor ambelor părți.

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 313 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, împotriva deciziei nr. 210 din 5 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, pe care a casat-o și a trimis cauza Curții de Apel Cluj, spre rejudecare.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2236/2006. Comercial