ICCJ. Decizia nr. 3933/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3933/2006
Dosar nr. 17363/1/2005
(nr. vechi: 4319/2005)
Şedinţa publică din 4 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, înregistrată la data de 29 martie 2005 pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta SC D. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R. RA, sucursala Bazinală D.A.S. Tisa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj, obligarea acesteia să încheie contract de vânzare cumpărare cu plata în rate având ca obiect activul „sediu sistem de gospodărire a apelor Cluj" situat în Cluj Napoca.
În motivare reclamanta a arătat că deţine activul, Sediu sistem de gospodărire a apelor Cluj, în baza contractului de închiriere nr. 6046 din 22 noiembrie 2004 încheiat cu pârâta şi că în temeiul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii; şi-a exprimat intenţia fermă de a cumpăra activul deţinut cu chirie, încă din data de 20 decembrie 2004, ofertă care nu a primit un răspuns concret din partea pârâtei, ceea ce, în opinia reclamantei echivalează cu un refuz nejustificat.
Pârâta a formulat întâmpinare la acţiunea introductivă, susţinând, în esenţă că activul închiriat nu este disponibil pentru cânzare, fiind din necesar pentru extinderea laboratorului de hidrochimie şi biologie, iar pe de altă parte spaţiul ce reprezintă activul nu a fost închiriat reclamantei în totalitate, respectiv rezervorul de combustibil şi pompa de desfacere carburanţi, nu au făcut obiectul închirierii, deoarece, din punct de vedere tehnic, nu se pot amplasa în altă locaţie.
Prin sentinţa comercială nr. 885 pronunţată la data de 28 iunie 2005, Tribunalul Comercial Cluj a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Comercial Cluj a reţinut că închirierea activului, s-a făcut în temeiul Legii nr. 346/2004, iar la data de 9 mai 2005, pârâta a solicitat încetarea contractului de închiriere, urmând ca spaţiul închiriat să fie folosit de aceasta urmare extinderii laboratorului de hidrochimie şi biologie, astfel că cererea de cumpărare apare nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie susţinând că activul închiriat este un activ disponibil în sensul Legii nr. 346/2004, închirierea realizându-se urmare unei licitaţii publice, iar refuzul pârâtei de a-l vinde este nejustificat.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 258 din data de 19 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Răspunzând criticilor formulate instanţa de control judiciar apreciază că activul în litigiu nu îndeplineşte caracteristicile unui activ disponibil potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, bunul fiind necesar pârâtei, care nu poate fi obligată să-şi cedeze proprietatea.
În contra acestei decizii reclamanta a declarat recurs, în termen legal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat în principal casarea deciziei cu trimiterea cauzei la instanţa competentă, iar în subsidiar modificarea în întregime a hotărîrii în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea acţiunii introductive astfel cum a fost formulată.
A. Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe- recurenta a susţinut că atât competenţa de soluţionare a cauzei cât şi alcătuirea legală a instanţei este determinată de intrarea în vigoare a OUG nr. 73/2005 (M. Of. nr. 607/13.07.2005) care modifică şi completează OUG nr. 107/2002 aprobată prin Legea nr. 404/2003 privind înfiinţarea A.N.P.R., instituţie publică de interes naţional, astfel că litigiul ce formează obiectul dosarului este un litigiu de contencios administrativ supus prevederilor art. 554/2004, ceea ce determină şi o altă compunere a instanţei prin participarea şi a reprezentantului Ministerului Public în mod obligatoriu.
B. În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, reclamanta a arătat că potrivit art. 12 din Legea nr. 346/2004 aplicabilă în speţă, întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor, companiilor naţionale cu respectarea dispoziţiilor legale, acestea fiind obligate ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici şi mijlocii, să încheie contractele de vânzare cumpărare.
Or, susţine recurenta instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, substituindu-se voinţei legiuitorului şi încălcând caracterul imperativ al textului de lege.
Recurenta a mai susţinut că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 346/2004, contractul de închiriere fiind încheiat în urma unei licitaţii organizate de pârâtă, care cu acea ocazie a menţionat expres că în situaţia în care nu se încheie contract de închiriere se va organiza licitaţie publică deschisă pentru vânzare.
Că, activul în litigiu este disponibil în sensul legii deoarece licitaţia s-a organizat pentru că bunul nu era utilizat de pârâtă încă din 2003.
Totodată recurenta a arătat că susţinerea potrivit căreia activul disponibil nu a fost închiriat în totalitate nu corespunde realităţii, deoarece contractul de închiriere vizează toate suprafaţa care aparţine pârâtei inclusiv terenul de sub pompa de carburanţi, care poate fi detaşată şi mutată în altă locaţie, iar pe de altă parte pârâta nu are printre obiectele de activitate „Depozitări" şi nici nu are avizele necesare de funcţionare pentru depozitul de carburanţi.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză ca nelegale şi netemeinice.
Asupra recursului.
Criticile de nelegalitate invocate de recurentă sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
1. Litigiul dedus judecăţii în raport de calitatea părţilor la data sesizării având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui activ destinat desfăşurării unei activităţi economice are natură comercială în sensul art. 4 C. com., fiind de competenţa instanţelor comerciale respectiv tribunalul comercial în primă instanţă potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi curtea de apel, secţia comercială, ca instanţă de apel.
2. Recurenta – reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 346/2004, or, potrivit art. 2 din aceeaşi lege, prin întreprinderi mici şi mijlocii se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice şi autorizată, conform legilor în vigoare, să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit.
Cum, art. 4 C. com., socoteşte ca fapte de comerţ toate contractele şi obligaţiunile unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă, rezultă că instanţele comerciale investite s-au pronunţat cu respectarea competenţei materiale ce le revine.
3. Este adevărat că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a asimilat actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice având ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, dar, la data sesizării primei instanţe 29 martie 2005 pârâta A.N.A.R. nu era o instituţie publică de interes naţional ci o regie autonomă, astfel că litigiul nu intra sub incidenţa legii contenciosului administrativ.
4. Faptul că în cursul litigiului, pârâta a dobândit statutul de instituţie publică nu este de natură să determine modificarea competenţei instanţei legal investite la momentul sesizării sale, deoarece ar însemna să se aplice două jurisdicţii diferite în cursul aceluiaşi proces ceea ce este lipsit de fundament legal, atât din perspectiva Legii nr. 554/2004 care cuprinde dispoziţii tranzitorii în art. 27 potrivit cărora procesule pendite vor continua să se judece de instanţele legal sesizate, cât şi pentru raţiunea de interes public că justiţia trebuie să asigure părţilor o deplină garanţie, atâta vreme cât legea nouă nu are dispoziţii exprese cu privire la aplicarea ei proceselor în curs.
5. Dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 346/2004 care conferă întreprinderilor mici şi mijlocii acces prioritar la închirierea, consecionarea sau leasingul activelor disponibile ale regiilor autonome au fost corect interpretate şi aplicate în cauză.
În cauză pârâta, în temeiul Legii nr. 346/2004 a hotărât închirierea activului denumit „sediu sistem de gospodărire a apelor" organizând o licitaţie publică în acest sens, reclamanta fiind unicul ofertant şi câştigător al contractului de închiriere încheiat pe termen de un an.
Prin urmare pârâta a respectat dispoziţiile art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, de a asigura accesul prioritar la închirierea activului disponibil la data licitaţiei.
Reclamanta nu se află în ipoteza reglementată de art. 12 lit. b) pentru a solicita vânzarea activului, ci în ipoteza art. 12 lit. a) adică a accesului prioritar la închiriere concesionare sau leasing, acces ce a fost respectat prin închirierea bunului.
Cu alte cuvinte legea impune obligaţia pentru regii autonome fie să asigure accesul prioritar la închiriere concesiune, leasing sau la vânzarea spaţiilor disponibile în situaţii expres determinate, susţinerea recurentei reclamante în sensul obligaţiei unice de vânzare a spaţiului neîncadrându-se în ipotezele textului de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recursu ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 258 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3966/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3471/2006. Comercial → |
|---|
