ICCJ. Decizia nr. 3966/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3966/2006
Doar nr. 10912/1/2005
(dosar vechi nr. 2632/2005)
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Asupra recursului şi cererii de intervenţie de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10651 din 14 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea reclamantei SC C. SA Bucureşti formulată împotriva pârâtei SC T.N.S. SRL (fostă SC M.D. SRL Bucureşti) de obligare la plata contravalorii chiriei şi penalităţi ca prescrisă pentru perioada mai 2000 – martie 2003 şi ca nefondată, pentru perioada iulie 2000 – martie 2003.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că, termenul de prescripţie, incident în cauză, este cel general de 3 ani, reglementat de art. 3 şi 12 din Decretul nr. 167/1958 şi nu cel special, de 5 ani, reglementat de OG nr. 61/2001, încât dreptul la acţiune pentru obligarea la plata sumelor pretinse în baza contractului de închiriere nr. 284/21 noiembrie 1995 aferente perioadei mai 2000 – iunie 2000 raportat la data promovării cererii, 17 iulie 2000, s-a prescris.
Totodată, pentru restul pretenţiilor faţă de împrejurarea că nu s-a dovedit prelungirea contractului de închiriere, după data la care termenul a expirat, s-a reţinut că pârâta nu mai datorează chirie reclamantei, iar aceasta nici nu a dovedit că mai are în administrare spaţiul în litigiu, ci D.G.A.F.I. Bucureşti, din probe rezultând că imobilul intră sub incidenţa contractului de prestări servicii nr. 1455/2000.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 347 din 21 aprilie 2005, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 96.195 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând contravaloare chirie aferentă perioadei iulie 2000 – martie 2003, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune că, instanţa de fond a dat o rezolvare corectă aplicând dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, care este unul civil şi nu fiscal, iar apărarea din apel, că termenul a fost întrerupt, nu poate fi primită, procedura de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., nefiind de natură a întrerupe curgerea termenului de prescripţie, în sensul art. 16 alin. (1) lit. h) din decretul nr. 167/1958, ci ea doar condiţionează naşterea dreptului de a sesiza instanţa de judecată.
În schimb, cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei a reţinut că, sub acest aspect D.G.A.F.I. nu este decât un administrator al fondului locativ, fie direct, fie prin intermediul fostelor I.C.R.A.L.-uri. Cum reclamanta administrează fondul locativ al sectorului 5, în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1455/2000, iar proprietarul spaţiului nu este D.G.A.F.I., ci municipiul Bucureşti, acesta având şi calitatea de locator, o eventuală voinţă în sensul modificării clauzelor contractului ar fi trebuit manifestată de locator, ceea ce nu s-a dovedit.
Aşa fiind, examinând fondul raporturilor juridice derulate între părţi şi reglementate prin contractul de închiriere nr. 284/1995, curtea de apel a reţinut că voinţa reală a părţilor a fost aceea de a stabili o chirie de 29,5 dolari S.U.A. lunar, că durata contractului a fost stabilită până la 8 noiembrie 1998 dar intimata a continuat să folosească spaţiul operând astfel tacita relocaţiune a contractului în condiţiile încheiate iniţial şi cum aceasta nu s-a achitat de obligaţiile asumate, datorează chiria pretinsă pe perioada celor 3 ani anteriori promovării cererii de chemare în judecată, respectiv suma de 96.155 dolari S.U.A., în echivalent lei din ziua plăţii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
A susţinut, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., în condiţiile în care, potrivit dovezilor de la dosar, reclamanta a făcut concilierea prealabilă cu SC M.D. SRL, societate care nu mai există, deoarece şi-a schimbat denumirea în SC T.N.S. SRL la 27 octombrie 1998, dată la care şi-a schimbat şi sediul în str. V.V. Stanciu, Bucureşti, aceasta din urmă având şi calitate de pârâtă în cauză.
Totodată, atât la fond cât şi în apel s-au invocat excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a societăţii reclamante şi implicit, a calităţii procesuale active a acesteia, instanţele punând temei pe contractul de prestări servicii nr. 1455/2000 încheiat între reclamantă şi Primăria Municipiului Bucureşti, pe care însă l-au interpretat greşit în privinţa obiectului, spaţiul în litigiu nefiind predat societăţii reclamante, mai mult, contractul de închiriere al spaţiului încetase la data încheierii contractului de prestări servicii, ceea ce justifică şi temeinicia excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, de asemenea, invocată.
Pe fond, potrivit motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa a analizat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, art. 2 din contract prevăzând că la expirarea termenului contractului chiriaşul are drept de reînnoire a contractului, text care nu poate fi însă interpretat în sensul că tacita relocaţiune operează în orice condiţii, respectiv şi atunci când locatorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de a achita chiria.
În speţă, în sprijinul acestei interpretări există adresa nr. 23724/1999 emisă de D.G.A.F.I., comunicată intimatei-reclamante SC C. SA, prin care se solicită acesteia din urmă să procedeze la sistarea chiriei începând cu 1 septembrie 1998, la aceeaşi dată recurenta pârâtă fiind notificată că datorează contravaloarea folosinţei pentru spaţiul în litigiu, în valoare de 356 dolari S.U.A. lunar către D.G.A.F.I., până la încheierea unui nou raport juridic.
Potrivit motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., obligarea recurentei pârâte către intimata reclamantă la plata altei sume lunare cu titlu de chirie şi nu de folosinţă decât cea de mai sus nu are nici un suport legal, hotărârea fiind dată cu încălcarea art. 1436 alin. (1) C. civ.
Prin ultimul motiv de recurs, reglementat prin art. 304 pct. 10 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de apel prin soluţia dată a ignorat probele cauzei respectiv, contractul de închiriere şi corespondenţa dintre D.G.A.F.I. şi SC C. SA, care lămurea raportul juridic dedus judecăţii.
În cauză, Primăria Municipiului Bucureşti a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentei pârâte, admisă în principiu, prin care s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.
S-a susţinut, în esenţă că, în calitatea sa de proprietar, nu a împuternicit-o pe reclamantă să recupereze chiria restantă privind spaţiul în litigiu, contractul de prestări servicii potrivit căruia se susţine că această calitate i-a fost conferită, vizând doar spaţiile de locuinţă, nu şi cele cu altă destinaţie, care prin H.C.G.M.B. 101/2001 sunt în administrarea A.F.I. (fost D.G.A.F.I.).
Analizând recursul şi cererea de intervenţie în interesul recurentei se găsesc fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit contractului de închiriere încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC C. SA Bucureşti şi pârâtă, aceasta din urmă a primit în folosinţă spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în Bucureşti, Piaţa M. Kogălniceanu în schimbul plăţii unei chirii lunare.
Pe de altă parte, în baza contractului de prestări servicii nr. 1455 din 24 iulie 2000 încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi reclamanta SC C. SA Bucureşti, aceasta a fost mandatată să colecteze, în numele celei dintâi, sumele datorate cu titlu de chirie încasate pentru folosinţa spaţiilor proprietatea statului, reclamanta susţinând că şi contractul de închiriere ce face obiectul litigiului de faţă intră sub incidenţa acestuia.
Primăria Municipiului Bucureşti formulând cerere de intervenţie în interesul recurentei pârâte, a susţinut însă, în cursul soluţionării recursului, că nu a mandatat-o pe intimata reclamantă decât cu privire la spaţiile cu destinaţie de locuinţă, spaţiul în litigiu nefăcând parte din această categorie, urmărirea plăţii chiriilor revenind, în această situaţie, D.G.A.F.I. Bucureşti, în prezent A.F.I. Bucureşti.
Sub acest aspect, există la dosar mai multe adrese contradictorii ale D.G.A.F.I. Bucureşti din care, pe de o parte, rezultă potrivit adresei nr. 23724/1999, întocmită după expirarea termenului contractual că, aceasta a solicitat intimatei reclamante SC C. SA să sisteze chiria, recurenta pârâtă fiind notificată că datorează de la această dată contravaloarea folosinţei pentru spaţiul în litigiu, în valoare de 356 dolari S.U.A. lunar, până la încheierea unui nou contract, iar pe de altă parte, din adresa nr. 1496 din 28 ianuarie 2000 rezultă că spaţiul nu a fost preluat de D.G.A.F.I., ci a rămas în administrarea intimatei reclamante.
Mai rezultă din actele noi depuse în recurs că, prin hotărârea nr. 101/2001 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti s-a hotărât încetarea activităţii D.G.A.F.I. Bucureşti din cadrul aparatului propriu al Primăriei Municipiului Bucureşti şi înfiinţarea A.F.I. Bucureşti, având ca principală atribuţie administrarea, repararea, întreţinerea locuinţelor şi spaţiilor cu altă destinaţie, situaţie în care se încadrează şi spaţiul ce face obiectul contractului în litigiu.
Faţă de această situaţie şi având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost promovată la 17 iulie 2003, nefiind lămurit, pe deplin, din probele administrate până acum, dacă a operat sau nu o modificare a clauzelor contractului de prestări servicii nr. 1455 din 24 iulie 2000 prin voinţa proprietarului locator, care este Primăria Municipiului Bucureşti, având în vedere şi H.C.G.M.P. Bucureşti nr. 101/2001 şi cum, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în virtutea dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, aceasta va admite recursul, va casa Decizia curţii de apel şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru completarea probelor.
În raport de soluţia ce se va da excepţiei lipsei calităţii procesuale active a SC C. SA, care primează, urmează a se avea în vedere şi celelalte excepţii privind inadmisibilitatea acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a lipsei calităţii procesuale pasive cât şi apărările de fond făcute în recurs de către recurenta-pârâtă cu privire la executarea contractului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC T.N.S. SRL Bucureşti şi cererea de intervenţie în interesul recurentei, formulată de intervenientul MUNICIPIUL BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr. 347 din 21 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, casează Decizia şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3968/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3933/2006. Comercial → |
|---|
