ICCJ. Decizia nr. 3962/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3962/2066
Dosar nr. 6501/1/2006
Şedinţa publică din 5 decembrie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă,
Reclamanta SC C.S. SA Eforie Sud în prezent SC T.H.R.M.N. SA a solicitat obligarea pârâtei SC D. SRL Eforie Sud la plata sumei de 181.492.000 lei contravaloarea lipsei de folosinţă a hotelurilor F. şi O., cât şi evacuarea acestei evacuarea acestei societăţi din cele două active, cât şi plata cheltuielilor de judecată.
Se motivează că reclamanta este proprietara activelor deţinute de pârâtă fără nici un titlu legitim pe perioada anului 2003 producându-se o îmbogăţire fără justă cauză, prin exploatarea fără drept a activelor.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi 1088 C. civ.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 2608 din 14 septembrie 2005, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei reţinându-se că nu există îmbogăţire fără justă cauză deoarece imobilul a fost deţinut în baza unui drept de retenţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că, în mod greşit a considerat instanţa de fond că nu sunt întrunite condiţiile din art. 998 C. civ., deoarece dreptul de retenţie nu îşi produce efecte decât de la data instituirii şi nu retroactiv.
Pe de altă parte dreptul de retenţie nu conferă beneficiarului decât un drept de conservare şi nu un drept de exploatare a activelor şi de împiedicare a proprietarului să-şi exercite dreptul de dispoziţie, ceea ce a creat reclamantei un prejudiciu pe anul 2003.
Îmbogăţirea patrimoniului pârâtei s-a produs prin neachitarea către reclamantă a nici unei sume de bani pentru folosirea activelor reclamantei.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia nr. 47 din 27 februarie 2006, a a dmis apelul reclamantei şi a schimbat, în parte, sentinţa; a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei şi obligată pârâta la plata sumei de 198.468.393 lei contravaloare lipsă folosinţă pentru hotelurile F. şi O. începând cu data de 1 ianuarie 2004 la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a reţinut că dreptul de retenţie s-a instituit, la data de 12 decembrie 2003, şi pe baza expertizei s-a stabilit contravaloare lipsei de folosinţă actualizată cu indicele de inflaţie.
Instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, respectiv: fapta ilicită, folosirea activelor fără a deţine un titlu legal; prejudiciul produs în patrimoniul reclamantei; legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; culpa respectiv reprezentarea că foloseşte activele proprietatea altuia.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că, în mod greşit s-a apreciat că dreptul de retenţie a fost instituit prin sentinţa civilă nr. 9409/2003 a Tribunalului Constanţa; trebuia apreciat că art. 7 alin. (9) din contractul părţilor reglementează expres problema dreptului de retenţie statuând că investiţiile imobiliare efectuate pe cheltuiala proprie a asociatului pentru lucrări de amenajare, extindere, modernizare şi intimizare se consideră amortizate la încetarea termenului contractual, rămânând în proprietatea SC C.S. SA iar asociatul nu are un drept de retenţie asupra spaţiului.
În aceste condiţii, reclamanta susţine că se impunea şi admiterea capătului de cerere privind evacuarea având în vedere că termenul contractului era de 5 ani începând cu 10 mai 1996.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Interpretarea şi aplicarea judicioasă a art. 7 alin. (9) din contractul părţilor era esenţială în aprecierea problemei dreptului de retenţie deoarece acest text statuează asupra acestui drept în sensul că investiţiile imobiliare de orice natură se consideră amortizate la expirarea termenului contractului.
Cum contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani care a expirat în 10 mai 2001 şi s-au şi acordat despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, rezultă că dreptul de retenţie nu se poate institui peste interdicţia cu care părţile au fost de acord la data încheierii contractului.
Respingând capătul de cerere privind evacuarea fără a observa reglementarea specială pe care părţile şi-au stabilit-o în ceea ce priveşte dreptul de retenţie instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 alin. (9) din contractul care reprezintă legea părţilor potrivit art. 969 C. civ.
Urmează a fi admis recursul reclamantei şi se va modifica Decizia din apel în sensul că va fi schimbată în tot sentinţa de fond şi se va admite în întregime acţiunea reclamantei dispunându-se evacuarea pârâtei din hotelurile O. şi F. din Eforie Sud.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei privind plata contravalorii lipsei de folosinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.H.R.M.N. SA.
Modifică Decizia nr. 47 din 27 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa în sensul că schimbă în tot sentinţa nr. 2608 com din 14 septembrie 2005 a Tribunalului Constanţa şi admite în tot acţiunea reclamantei.
Dispune evacuarea pârâtei SC D. SRL Eforie Sud din hotelurile O. şi F. situate în Eforie Sud.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei privind plata contravalorii lipsei de folosinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 5 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3963/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3961/2006. Comercial → |
|---|
