ICCJ. Decizia nr. 3916/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3916/2006
Dosar nr. 25295/2/2005
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 2861 din 16 iunie 2005, a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta SC S.B. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC ME SRL Bucureşti. A obligat pârâta la plata sumei de 745.447 dolari S.U.A., echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plăţii efective, sumă alcătuită din: 381.344 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, 154.089 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare decont final şi 210.014 dolari S.U.A. reprezentând penalităţi.
A respins capătul 3 din cererea principală, privind plata sumei de 47.021 dolari S.U.A., ca neîntemeiat.
A respins excepţia inadmisibilităţii capetelor 1 şi 4 din cererea reconvenţională şi excepţia lipsei calităţii procesuale a SC M.E. SRL pentru capetele 2 şi 3 din cererea reconvenţională. A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta SC M.E. SRL, ca neîntemeiată şi cererea pentru cheltuieli de judecată.
A admis în parte cererea reclamantei pentru cheltuieli de judecată, obligând pârâta la 265.948.620 lei.
Instanţa de fond pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de subantrepriză nr. 047 din 12 mai 1999 în care SC M.E. SRL Bucureşti avea calitatea de antreprenor general, iar SC S.B. SA Bucureşti avea calitatea de subantreprenor. Obiectul contractului l-a constituit executarea de lucrări de construcţii şi instalaţii la cheie pentru edificarea unui imobil situat în Bucureşti, str. Italiană nr. 22, sector 2, compus din două subsoluri, parter şi 6 etaje, lucrări la care s-a angajat SC S.B. SA, în calitate de subantreprenor.
Reclamanta SC S.B. SA a chemat în judecată pe pârâta SC M.E. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 908.169,78 dolari S.U.A., reprezentând: 565.933,78 dolari S.U.A. contravaloarea facturilor neachitate sau achitate parţial, incluzând şi 155.804 dolari S.U.A. valoarea decontului final; 295.215 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere calculate până la data de 27 iunie 2003 la valoarea sumei restante, conform contractului; 47.021 dolari S.U.A. profit nerealizat din executarea lucrărilor din etapa a doua, întreruptă şi cheltuieli suplimentare cu personalul, utilităţile şi chiriile cofrajelor.
Cererea de chemare în judecată a făcut obiectul dosarului nr. 18769/2003.
La rândul său, SC M.E. SRL a chemat în judecată pe SC S.B. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 468.535 dolari S.U.A. reprezentând: 242.327 dolari S.U.A. penalităţi contractuale; 76.374 dolari S.U.A. contravaloarea lipsei de folosinţă pentru etajele 3, 4, 5, 6 din imobil calculate pe o lună şi 59.903 dolari S.U.A. lipsă folosinţă pentru parter, etaj 1 şi 2 calculate pe o lună; 96.931 dolari S.U.A. contravaloarea lucrărilor suplimentare de 3 % din valoarea contractului stipulate a se efectua fără plata suplimentară şi încasată necuvenit.
Această cerere a format obiectul dosarului nr. 1223/2003 al Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 86 din 25 iunie 2004 cauza a fost declinată spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, formându-se dosarul nr. 9594/2004, conexat la 11 noiembrie 2004 la dosarul nr. 18769/2003.
Ulterior, pârâta şi-a precizat contravaloarea lipsei de folosinţă la suma de 905.357 dolari S.U.A.
Au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatorii, două expertize contabile şi o expertiză tehnică imobiliară.
Prin întâmpinarea formulată SC S.B. SA Bucureşti la cererea de chemare în judecată a SC M.E. SRL Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii capetelor 1 şi 4 din cererea acesteia (aceasta având caracter de cerere reconvenţională) şi excepţia lipsei calităţii procesuale a SC M.E. SRL Bucureşti privind capetele 2 şi 3 din cerere, privind contravaloarea lipsei de folosinţă.
Din raportul de expertiză imobiliară, faţă de procesul verbal de recepţie finală a lucrărilor (nr. 0044 din 22 mai 2001) semnat de părţi şi de anexa 2, care cuprindea lucrările de remedieri şi completări efectuate între 22 iunie 2001 – 25 iunie 2001, instanţa a reţinut că lucrările efectuate au fost corespunzătoare din punct de vedere calitativ, că defecţiunile apărute au fost ulterioare recepţiei şi în afara perioadei de garanţie contractuală de 12 luni şi că obligaţia efectuării lucrărilor de întreţinere revenea în această situaţie proprietarilor şi utilizatorilor construcţiei. S-a mai reţinut că nu rezultă o culpă a reclamantei în întârzierea în începerea lucrărilor, abia în 30 septembrie 1999 creându-se toate condiţiile pentru efectuarea lucrărilor.
Instanţa de fond a constatat că, raportul de expertiză tehnică imobiliară contrazice primul raport de expertiză contabilă întocmit la cererea pârâtei SC M.E. SRL, în determinarea obiectivului privind calitatea lucrărilor şi data la care au început acestea, faţă de obiectivul privind calculul penalităţilor de întârziere solicitat de reclamantă, expertul contabil apreciind că data preluării incintei pentru frontul de lucru a fost la 6 august 1999 şi, cum termenul de predare era de 15 luni de la preluarea frontului de lucru, s-a produs o întârziere, predarea efectivă având loc la 22 mai 2001, înregistrându-se 197 de zile întârziere.
A mai rezultat, din raportul de expertiză tehnică imobiliară că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de asigurare a utilităţilor, alimentarea cu energie electrică, care avea termen la 30 septembrie 2000, conform actului adiţional nr. 2 din 7 martie 2000, că aceasta s-a realizat la 1 martie 2001, conform procesului verbal întocmit pentru lucrările executate de SC E. Bucureşti şi că pârâta a recunoscut facturile emise şi a fost de acord cu achitarea lor, astfel cum s-a stabilit prin cea de-a doua expertiză contabilă efectuată în cauză, suma totală a acestora fiind de 381.344 dolari S.U.A. şi decontul final de 154.089 dolari S.U.A. pentru care nu s-a emis factură şi pe care pârâta nu l-a contestat, astfel că datorează penalităţile de întârziere de 210.014 dolari S.U.A., calculate numai pentru debitul facturat, nu şi pentru decontul final.
În raport de minuta din 4 iunie 2001 prin care părţile au convenit că nu mai există pretenţii reciproce, întrucât suma de 14.921 dolari S.U.A. a fost cuprinsă în debitul final, fapt constatat şi prin expertiza contabilă omologată de instanţă, nu a fost acordată suma de 47.021 dolari S.U.A. profit nerealizat solicitat de reclamantă.
Cu privire la cererea reconvenţională a pârâtei, în raport de probatoriile administrate în cauză instanţa a reţinut că nu se poate reţine culpa reclamantei în întârzierea lucrărilor şi că faţă de această situaţie reclamanta nu datorează penalităţile de 242.327 dolari S.U.A. şi nici pretinsul prejudiciu suferit pentru lipsa de folosinţă a spaţiilor menţionate.
Capătul 3 din cererea reconvenţională, prin care s-a cerut suma de 96.930 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare lucrări suplimentare a fost respins, ca neîntemeiat, faţă de minuta din 4 iunie 2001 prin care părţile au decis că nu mai au pretenţii reciproce.
Prin Decizia civilă nr. 90 din 20 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta SC M.E. SRL Bucureşti, în termen legal a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând în concluzie admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, în subsidiar, casarea deciziei, admiterea în parte a acţiunii reclamantei numai pentru suma de 381.341 dolari S.U.A., reprezentând echivalentul facturilor neachitate şi a decontului final de 57.158 dolari S.U.A. Admiterea cererii sale conexe, pentru suma de 1.374.491 dolari S.U.A., reprezentând 242.327 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere contractuale, 576.985 dolari S.U.A. despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pentru parter, etajele 1 şi 2, 458.245 dolari S.U.A. despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pentru etajele 3, 4, 5 şi 6, împreună cu locurile de parcare şi 96.930 dolari S.U.A. contravaloare lucrări suplimentare de 3 % din valoarea contractului stipulate a se efectua fără plata suplimentară, inclusă de pârâtă în situaţia de plată şi încasată necuvenit conform clauzelor contractului. Compensarea sumelor de plată, inclusiv a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului său, cu reluarea susţinerilor din apel la care şi face trimitere expresă, pârâta, în esenţă, critică în principal concluziile expertizelor administrate cu prilejul judecării pricinii în faţa instanţei de fond, şi pe care le îmbrăţişează şi instanţa de apel, reproşând acesteia din urmă şi o eronată apreciere a probelor administrate în cauză, precum şi o greşită aplicare a prevederilor contractului dintre părţi, ceea ce a condus, în opinia recurentei, la pronunţarea unei hotărâri netemeinice şi nemotivate în drept.
În dezvoltarea criticilor formulate recurenta pârâtă a susţinut următoarele:
- instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Sub acest aspect recurenta invederează că prin respingerea cererii sale de efectuare a unei noi expertize tehnice imobiliare, în condiţiile în care expertizele efectuate în cauză erau contradictorii şi nu au răspuns obiectivelor stabilite şi nici obiecţiunilor formulate, i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, consacrat şi recunoscut şi de art. 6 din C.E.D.O. şi art. 129 C. proc. civ.
De asemenea, instanţa a înlăturat nejustificat expertiza contabilă efectuată la cererea apelantei, după cum neîntemeiat s-a pronunţat asupra cererii reconvenţionale care era, de fapt, o cerere conexă.
Recurenta pârâtă a mai susţinut că potrivit art. 129 C. proc. civ., în situaţia în care instanţa era nelămurită, în virtutea rolului său activ trebuia să ordone completarea probatoriului şi nu să respingă apelul cum greşit a procedat.
- instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
S-a argumentat în sprijinul acestei critici încălcarea art. 969 C. civ., o eronată apreciere a probelor administrate în cauză, precum şi o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor contractului de subantrepriză dintre părţi.
Recurenta pârâtă a susţinut că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a constatat culpa sa în predarea cu întârziere a frontului de lucru la 29 septembrie 1999 în loc de 6 august 1999 şi în neasigurarea utilităţilor conform actului adiţional nr. 2, respectiv alimentarea cu energie electrică până la 30 septembrie 2000.
În opinia recurentei, faptul că preluarea incintei conform art. 2 din contract s-a realizat la 6 august 1999 este dovedit şi de factura nr. 7868819 din 30 septembrie 1999 în sumă de 42.065 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea lucrărilor nerealizate în septembrie 1999 şi că în raport de situaţia de fapt, culpa aparţine intimatei care a executat cu întârziere obligaţiile contractuale pentru toate stadiile de execuţie.
Şi sub aspectul utilităţilor, respectiv a obligaţiei antreprenorului general de a asigura energia electrică, soluţia instanţei de apel este greşită, avându-se în vedere că această obligaţie trebuia executată în termen de 366 de zile de la începerea lucrărilor, aşa cum s-a şi întâmplat.
Recurenta mai susţine că instanţa de apel nu a analizat excepţia de neexecutare a contractului formulată de societatea sa, procesul verbal de recepţie din 22 mai 2001 care face dovada lucrărilor de proastă calitate executate de reclamantă şi că expertiza tehnică nu a răspuns la obiecţiunile formulate, situaţie în raport de care se impunea întocmirea unei expertize tehnice noi, care să lămurească toate aspectele menţionate.
- Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conţine motive contradictorii străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv recurenta pârâtă a arătat că instanţa a preluat concluziile expertului imobiliar şi că deşi recunoaşte că lucrările efectuate până în septembrie reprezentau lucrările de începere a construcţiei imobilului conform art. 2 alin. (3) din contract, acestea puteau fi făcute fără modificările intervenite la trasare.
- Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la cererea reclamantei privind contravaloarea decontului final, recurenta pârâtă a precizat că deşi a fost de acord numai cu plata sumei de 57.158 dolari S.U.A., eronat s-a reţinut de instanţe că a recunoscut întreaga sumă de 154.084 dolari S.U.A. contravaloare decont final, încălcându-se prevederile art. 969 C. civ., care de altfel a fost calculată greşit de expertul A.I., al cărui raport de expertiză a fost acceptat de instanţă, în raport de prevederile art. 9 din contractul de subantrepriză.
Recursul pârâtei este nefondat.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în cauză nefiind întrunită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Referitor la primul motiv de recurs formulat prin care se susţine că s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că este neîntemeiat, pentru că nu s-a săvârşit nici o încălcare a normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor, respectiv prin casarea deciziei recurate.
Pe parcursul întregii proceduri au fost asigurate în egală măsură părţilor, garantarea şi exercitarea deplină a dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii, fiind realizată o egalitate de tratament judiciar.
Cum încuviinţarea probelor se face de către instanţă printr-o încheiere preparatorie, numai în măsura în care se apreciază că pot conduce la dezlegarea pricinii, instanţa poate reveni asupra probelor încuviinţate, motivat, ori, având în vedere faptul că în cauză au fost administrate şi alte probe de natură să lămurească faptele deduse judecăţii, corect a respins cererea pârâtei pentru o nouă expertiză.
Critica recurentei întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmează a fi respins întrucât nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, sau ar fi schimbat natura, ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, recurenta confundând conceptul de act dedus judecăţii cu expertizele administrate în cauză şi ale căror concluzii recurenta le critică.
În raport de acţiunea principală şi de cererea reconvenţională formulate în cauză, problemele care s-au pus şi a căror dezlegare trebuia să o dea expertizele efectuate în cauză au fost problema predării frontului de lucru şi neexecutarea propriilor obligaţii contractuale asumate de pârâtă, în calitatea sa de antreprenor general, fapt ce a dus la neexecutarea de reclamantă a obligaţiilor contractuale referitoare la predarea la termen a obiectivului pe care l-a executat în calitate de subantreprenor.
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţa de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, amplu documentat şi bine argumentat.
Conform art. 2 coroborat cu art. 5 şi art. 16.2 din contractul de subantrepriză din 12 mai 1999 data începerii contractului era data preluării incintei uscate a imobilului, incinta fiind făcută de recurentă printr-o altă subantrepriză.
Astfel că reţinerea instanţei de apel în sensul că pârâta a predat incinta (frontul de lucru) la 30 septembrie 1999, dată de la care încep să curgă cele 15 luni contractuale de efectuare şi predare a obiectivului, este corectă, în raport de procesul verbal din 29 septembrie 1999.
Faţă de această dată pârâtei îi revenea obligaţia contractuală de a asigura alimentarea cu energie electrică a imobilului în termen de 366 de zile de la începerea lucrării, adică până la 30 septembrie 2000, pârâta îndeplinindu-şi această obligaţie la 1 martie 2001.
Cu privire la faptul că recurenta pârâtă ar fi cerut o nouă expertiză tehnică imobiliară este de reţinut că nemulţumirile acesteia faţă de concluziile raportului de expertiză s-au concretizat în obiecţiunile depuse la dosarul de fond, la care expertul desemnat a şi răspuns şi că nu există în concret o cerere scrisă în acest sens, ba mai mult, aceasta s-a opus administrării acestei probe când a fost solicitată de reclamantă.
Or faţă de clauzele contractuale, susţinerea pârâtei că nu putea să asigure utilităţile decât după finalizarea construcţiei rămâne în stadiul de simplă afirmaţie.
Aşa fiind, rezultă în mod cert că pârâta este în culpă pentru neexecutarea propriilor obligaţii contractuale asumate.
Nu poate fi reţinută nici critica adusă de pârâtă în sensul că nu a fost stabilită corect situaţia de fapt, datorită faptului că instanţa nu a luat în considerare calitatea necorespunzătoare a lucrărilor executate de reclamantă, în raport de procesul verbal de recepţie a lucrărilor nr. 0044 din 22 mai 2001, semnat de comisia de recepţie şi de anexa 2 la acesta.
Obligarea reclamantei la plata contravalorii lipsei de folosinţă, în baza celor două contracte încheiate de pârâtă cu R.A. L. şi cu I.G.C. a fost înlăturată corect de instanţe faţă de cele două considerente, anularea contractului cu R.A. L. şi lipsa unui prejudiciu, iar cu privire la lucrările suplimentare solicitate se constată că sunt nedatorate, ele fiind incluse în situaţiile de lucrări finale neplătite.
Nici critica vizând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită, constatându-se că instanţa de apel motivează solid respingerea motivelor de apel formulate de recurentă în apelul declarat împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, motivele nefiind nici contradictorii şi nici străine pricinii, instanţa reţinând fundamental că pretenţiile admise de tribunal au fost corect şi legal justificate.
Deşi recurenta reclamantă reproşează deciziei recurate lipsa de temei legal, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta nu indică dispoziţiile de lege ignorate sau greşit aplicate de către instanţa de apel, limitându-se la a reproşa greşita apreciere a instanţei de obligare a societăţii sale la plata sumei de 154.084 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare decont final şi aplicarea concluziilor raportului de expertiză menţionat, aspect care vizează temeinicia, ţinând în fapt de punctul 11 al art. 304 C. proc. civ., abrogat.
Referirea recurentei pârâte la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi ale art. 129 C. proc. civ., de instanţa de apel nu se confirmă.
Cu privire la celelalte critici aduse de recurentă, în sensul că nu s-a stabilit corect situaţia de fapt, că instanţa de apel nu a ţinut seama de executarea necorespunzătoare din punct de vedere calitativ a lucrărilor de construcţii, de reclamantă şi acestea sunt nefondate în raport de procesul verbal din 22 mai 2001 şi a minutei din 4 iunie 2001, prin care părţile au decis că nu mai au pretenţii reciproce.
Astfel fiind, criticile de netemeinicie referitoare la Decizia recurată neputând face obiectul recursului, iar criticile de nelegalitate formulate nefiind fondate, recursul pârâtei împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 90 din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3922/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3643/2006. Comercial → |
|---|
