ICCJ. Decizia nr. 400/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.400/2006
Dosar nr. 49/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 758 din 2 februarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a admis acţiunea majorată formulată de reclamanta R.L. Bucureşti, împotriva pârâtei SC S.R.C.I. SRL şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 7.694 dolari S.U.A. echivalent în lei la data plăţii reprezentând chiriei restantă pentru perioada mai 1996 – ianuarie 1997, 15.879 dolari S.U.A. echivalent în lei la data executării reprezentând penalităţi pentru neplata chiriei, 5.114.028 lei T.V.A., 5.039.117 lei contravaloare obiecte imputate nepredate, 360.522 lei cote de întreţinere şi 19.015.200 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 861 din 31 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că deşi pârâta a fost citată pentru termenul din 31 mai 2001, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, cu menţiunea de a timbrat calea de atac cu 42.664.548 lei taxă judiciară de timbru şi 47.000 lei diferenţă timbru judiciar, aceasta nu s-a conformat obligaţiei legale prevăzute la art. 11 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru şi, ca atare, în cauză au devenit incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea precizată coroborate cu cele ale art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, care statuează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Prin Decizia nr. 2814 din 29 mai 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială a respins recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curţii de apel, ca nefondat.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că motivele de apel formulate nu sunt fondate, şi de asemenea, nu pot fi primite nici susţinerile pârâtei – apelante, în sensul că, pentru termenul din 31 mai 2001, procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită şi deci că, în acest context nu a avut cunoştinţă de obligaţia timbrării apelului cu sumele menţionate în citaţie (42.664.548 lei taxă judiciară de timbru şi 47.000 lei timbru judiciar), deoarece probele dosarului dovedesc o cu totul altă situaţie şi anume că procedura de citare s-a făcut prin afişare, conform art. 82 alin. (2) şi (4) C. proc. civ. şi, ca atare, pârâta nu se poate prevala de recunoaşterea obligaţiei de timbrare, din moment ce, în citaţie s-au prevăzut atât sumele, cât şi cuantumul acestora, care erau datorate pentru timbrarea corespunzătoare a apelului.
Împotriva deciziei mai sus arătate, pârâta – recurentă a formulat contestaţie în anulare, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 şi art. 318 C. proc. civ. şi solicitând anularea acesteia.
Contestatoarea, în motivarea contestaţiei, susţine astfel că în apel cauza a fost soluţionată cu lipsă de procedură legal îndeplinită, prin încălcarea de către agentul poştal a dispoziţiilor art. 921 C. proc. civ. în sensul că, văzând adresa, în acelaşi corp de clădire coexistând mai multe societăţi comerciale, agentul procedural trebuia să stăruie în identificarea sediului (biroului) de lucru al societăţii şi nu să îndeplinească procedura de citare prin afişare, aşa cum s-a întâmplat.
De asemenea, contestatoarea arată că se impunea o verificare de scripte la instanţă şi la nivelul D.P.T.B., pentru a se clarifica modul în care s-a efectuat procedura de citare şi, în fine, că este cel puţin surprinzătoare celeritatea cu care a fost soluţionată cauza chiar de la primul termen de judecată, cu atât mai mult, cu cât era în discuţie plata taxei de timbru, obligaţie nesatisfăcută cel puţin la acel prim termen.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Din examinarea motivelor de contestaţie formulate de recurenta – pârâtă, în raport de actele existente la dosarul cauzei se constată următoarele:
Potrivit textelor legale invocate de contestatoare, respectiv art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului (alin. (1)) pct. 1 şi în cazul când motivele de contestaţie au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
În speţă, se constată că toate motivele exprimate în contestaţia în anulare au fost invocate şi în recurs, respectiv soluţionarea apelului cu lipsă de procedură datorită neîndeplinirii corecte a procedurii de citare prin afişare, recunoaşterea cuantumului taxelor de timbru datorate şi graba cu care a fost soluţionată cauza în apel, deşi era necesară o verificare de scripte (cercetare) pentru clarificarea modului în care agentul procedural a efectuat procedura de citare.
Motivele de recurs au fost examinate de instanţa de recurs, răspunzându-se la fiecare dintre ele, argumentat, în sensul că procedura de citare a fost legal îndeplinită prin afişare conform art. 92 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., apelanta – pârâtă a cunoscut cuantumul sumelor datorate cu titlu de taxe de timbru conform menţiunilor de pe citaţie şi apelanta – pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de timbrare corespunzătoare a apelului, în contextul în care, faţă de dispoziţiile art. 7206 C. proc. civ., instanţa este obligată să asigure desfăşurarea procesului cu celeritate.
Ca atare, din cele mai sus arătate reiese că instanţa de recurs a apreciat că nu are nevoie nici de verificări de fapt, acestea ne mai putând fi de altfel efectuate nici de D.R.P., astfel cum arată chiar contestatoarea, potrivit răspunsului primit de la această instituţie referitor la depăşirea termenului de 18 luni de la data îndeplinirii actului, de către agentul procedural.
În consecinţă, reţinându-se că pârâta nu a formulat nici un motiv de anulare întemeiat, care să conducă la anularea hotărârii pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, în condiţiile restrictive prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., aceasta va fi menţinută şi se va respinge contestaţia în anulare formulată de recurenta – pârâtă SC S.R.C.I. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC S.R.C.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 2814/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 401/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 381/2006. Comercial → |
|---|
