ICCJ. Decizia nr. 91/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC D. SA, a chemat în judecată pe pârâții SC T.T. SA denumire schimbată în timpul procesului în SC T.I.H. și R.Ș., solicitând anularea hotărârii administratorului general, dar și a administratorului unic privind schimbarea structurii acționariatului.
Printr-o cerere de intervenție în interes propriu, B.V. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală sau pe fond ca neîntemeiată.
Intervenientul T.G., a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, solicitând admiterea acțiunii.
Reclamanta SC T.G.I. SA, a formulat o acțiune identică, ce a fost conexată la termenul din 25 noiembrie 2002.
Prin sentința comercială nr. 700 din 19 ianuarie 2004, Tribunalul București, secția comercială, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R.Ș., a inadmisibilității acțiunii și a autorității de lucru judecat, a respins acțiunea reclamantelor și cererea de intervenție a intervenientului T.G. și a admis cererea de intervenție a intervenientului B.V.
Instanța de fond a reținut în esență că reclamantele au interes în promovarea acțiunii, întrucât prin hotărârile a căror anulare se cere au fost transmise drepturile de proprietate a unor acțiuni nominative; sentința pronunțată în procedura ordonanței președințiale nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, iar pârâtul R.Ș. a emis înscrisurile a căror anulare se cere. Pe fond, a considerat că hotărârea adunării generale extraordinare din 18 ianuarie 2001 are valoarea unui acord de principiu privind cesiunea acțiunilor, întrucât nu s-a stabilit prețul acțiunilor, așa încât revocarea titlurilor și înscrisurilor de confirmare a transmiterii unor acțiuni nominative, de către administrator, corespunde voinței societății comerciale care a descărcat de gestiune pe administratorul general și unic pentru actele săvârșite (A.G.E.A. din 6 martie 2002 și 21 martie 2003).
Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 573 din 27 ianuarie 2004, a respins ca nefondate apelurile reclamantelor considerând că transmiterea dreptului de proprietate nu s-a realizat, condiția semnăturii cedentului și cesionarului nefiind respectată, iar analiza valabilității transmisiunii era de esența litigiului pentru a justifica acțiunile administratorului și a le caracteriza a fi făcute sau nu în limita mandatului.
împotriva deciziei astfel pronunțate reclamantele au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ.
Recurentele susțin că declarând nevalabilitatea transmiterii acțiunilor, instanțele au acordat ceea ce nu s-a cerut, obiectul cererii de chemare în judecată fiind anularea hotărârilor administratorului.
S-a încălcat așadar principiul disponibilității instanța pronunțându-se asupra unui capăt de cerere care nu a fost formulat de nici una dintre părți.
Pe de altă parte, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii: mandatul administratorului nu-l îndreptățea să ia hotărâri asupra structurii acționariatului ci numai hotărârea A.G.E.A. în același timp voința unor acționari de revocare a cesiunii nu era suficientă în lipsa unei hotărâri A.G.E.A.
Iar descărcarea de gestiune, invocată de instanța de fond, a fost nelegală întrucât însuși administratorul a votat în adunarea generală din 6 martie 2002, hotărâre care a fost anulată de instanțele judecătorești.
în privința îndeplinirii condițiilor de valabilitate ale transferului acțiunilor, recurenții susțin că atât dispozițiile art. 969 C. civ., cât și cele ale art. 98 din Legea nr. 31/1990 au fost respectate, existând semnăturile pe titlurile cumulative pentru fiecare acționar, concomitent cu declarația făcută în registrul de acțiuni și subscrierea de către cedenți, iar hotărârea A.G.E.A. care a consfințit transferul a fost executată fără ca vre-un acționar să solicite anularea sa.
Mai susține recurenta că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, respectiv sentința tribunalului prin care a fost anulată hotărârea A.G.A. din 6 martie 2002, ce descărca de gestiune pe administrator.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prin hotărârea A.G.E.A. din 20 septembrie 2001 a SC T.T. SA s-a aprobat cesiunea unor acțiuni nominative aparținând acționarilor T., B. și S. către reclamantele SC D. SA și SC T.G.I. SA, cu însărcinarea administratorului să înregistreze în conformitate cu prevederile legale (art. 98 și art. 172 din Legea nr. 31/1990) transmiterea dreptului de proprietate.
Cesiunea acțiunilor este caracterizată drept un act de transmisiune cu titlu oneros, care, dacă poartă asupra acțiunilor nominative, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990.
în cadrul SC T.T. SA, acțiunile erau nominative, emise în formă materială, care se puteau transmite, prin declarație făcută în registrul acționarilor și prin mențiunea făcută pe titlu, semnată de cedent și cesionar sau de mandatarii lor.
Ceea ce adunarea generală a acționarilor din 20 septembrie 2001, nu a stabilit, a fost, astfel cum judicios a reținut instanța de fond, prețul acțiunilor, fapt care nu se regăsește nici în mențiunile din registrul acționarilor.
Pe de altă parte nici pe titlul cumulativ, dar nici în registru, nu sunt semnăturile cedentului și cesionarului sau mandatarilor lor (dosarului de fond), așa încât cerința adunării generale a acționarilor privind legalitatea transmiterii nu a fost îndeplinită.
Instanțele de fond pentru a se putea pronunța asupra obiectului cererii de chemare în judecată, erau obligate să analizeze legalitatea actelor săvârșite de administrator, căruia, adunarea generală îi conferise mandatul de a efectua înregistrările conform legii.
Astfel, instanțele în considerentele hotărârilor pronunțare pot argumenta soluțiile date, fără ca acestea să constituie elementele lucrului judecat ci motive pe care se sprijină hotărârea și care creează convingerea asupra unei anumite stări de fapt încadrată într-o anumită normă de drept.
Argumentând cauza nevalabilității transmiterii care a format obiectul hotărârii administratorului, instanțele au răspuns, fără a-și depăși competențele, obiectului cererii de chemare în judecată. Se poate analiza depășirea limitelor în care a fost investită o instanță numai în privința acelei părți a hotărârii care trece în puterea lucrului judecat.
Pe de altă parte hotărârea administratorului nu privea structura acționariatului. Acesta a acționat în temeiul unei dispoziții speciale cu care adunarea generală a înțeles să-l mandateze: însărcinarea să înregistreze în conformitate cu prevederile legale, transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor nominative de la societatea comercială pârâtă, la reclamante.
Nefiind îndeplinite condițiile legale de transmitere a acțiunilor, administratorul nu era mandatat să efectueze înregistrările și a revocat actul de confirmare a transmiterii dreptului de proprietate asupra acțiunilor nominative ale SC T.T. SA.
în privința descărcării de gestiune printr-o hotărâre A.G.A. anulată, aceasta devenea o probă inutilă cât timp din actele dosarului rezultă neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990, pentru transferul stabilit.
Afirmația recurentelor potrivit căreia hotărârea A.G.E.A., care a consfințit transferul a fost executată fără ca vreun acționar să solicite anularea sa, este contrazisă de cererea de intervenție a intervenientului B.V., și nu este pertinentă obiectului acțiunii. Nu hotărârea A.G.A. din 20 septembrie 2001 este analizată în cauza de față, ci revocarea actelor de confirmare a transmiterii acțiunilor nominative, pe care administratorul societății pârâte a hotărât-o, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție, a respins ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 573 din 27 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 731/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 62/2006. Comercial → |
|---|
