ICCJ. Decizia nr. 731/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC A. SA a chemat în judecată C.I.A. A.C.I. și a solicitat judecătoriei Râmnicu Vâlcea ca prin sentința pe care o va pronunța, să dispună rezilierea contractului de prestări servicii din 17 octombrie 2001.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, sesizată cu această acțiune, a examinat excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și, ca urmare, prin sentința nr. 5089/2004, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 7 alin. (1) C. proc. civ.
Primind dosarul, Tribunalul București la rândul său și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sector 2 București și constatând conflict negativ de competență a înaintat dosarul Curții de Apel București, prin sentința nr. 1066/2005, pentru regulator de competență.
Curtea de Apel București, astfel investită, prin sentința nr. 52/2005, a constatat inexistența conflictului negativ de competență și a trimis dosarul Judecătoriei sector 2 spre competentă soluționare, în fața căreia reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită nu numai desființarea contractului de prestări servicii ci și a actelor adiționale din 31 iulie 2003 și 15 septembrie 2003.
Judecătoria sector 2 București prin sentința nr. 4615 din 31 iulie 2003 și 15 septembrie 2003, după examinarea obiectului cererii introductive de instanță, a stabilit că raporturile juridice dintre părțile în proces sunt de natură comercială pentru considerentul că pârâta și-a asumat o obligație de a presta în beneficiul reclamantei servicii juridice destinate rezolvării unor probleme litigioase în care era implicată o societate comercială. Au fost citate în sprijinul acestei concluzii prevederile art. 4 și art. 56 C. com., precum și prevederile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., prin care se stabilește o competență teritorială alternativă în materia obligațiilor comerciale. în consecință, Judecătoria sector 2 București a stabilit, conform argumentelor expuse, că obligația a luat naștere în orașul Vâlcea și că în această situație competent să soluționeze cauza este Tribunalul Vâlcea căruia i-a înaintat dosarul.
Tribunalul Vâlcea, primind dosarul, a reexaminat litigiul dedus judecății și a stabilit că acesta este de natură civilă întrucât prestația la care s-a obligat pârâtul este străină actului comercial. Față de această concluzie, tribunalul a constatat existența unui conflict negativ de competență și a înaintat dosarul, conform art. 21 și art. 158 C. proc. civ., înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.
Asupra conflictului de competență înalta Curte a reținut:
Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență "când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină".
în speță conflictul negativ de competență dintre Judecătoria sector 2 București și Tribunalul Vâlcea s-a ivit în fața acestei din urmă instanțe care s-a pronunțat ultima cu privire la natura litigiului dedus judecății și în raport de dezlegarea dată acestei probleme a stabilit că nu este competentă material să soluționeze cauza.
în adevăr, pentru stabilirea instanței competente se impune mai întâi o analiză a naturii raportului juridic care a generat litigiul dintre părțile în proces. Se constată astfel că litigiul își are izvorul în contractul de prestări servicii din 17 octombrie 2001 și actele adiționale subsecvente prin care pârâta și-a asumat obligația de a presta servicii juridice, cu alte cuvinte, de a asigura asistența juridică potrivit detalierii din actele adiționale. Prin obiectul său acest contract vizează operațiuni străine de activitatea de comerciant a reclamantei astfel că nu poate fi în discuție o faptă de comerț subiectivă cu toate că una dintre părți este comerciant. în aceste condiții prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com. este înlăturată întrucât necomercialitatea rezultă din însuși actul încheiat de comerciant. în concret, contractul încheiat de părțile în proces este în realitate un contract de acordare a asistenței juridice, căruia îi sunt aplicabile regulile de drept civil ale mandatului.
Fiind în fața unei excepții de la aplicarea "legii comerciale", datorită naturii actului juridic din care izvorăște litigiul, s-au aplicat dispozițiile procedurale care reglementează competența materială în dreptul comun așa încât potrivit art. 1 pct. 1 și art. 10 pct. 1 C. proc. civ., competentă să soluționeze litigiul a fost Judecătoria sector 2 București, căreia i s-a trimis dosarul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 638/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 91/2006. Comercial → |
|---|
