ICCJ. Decizia nr. 1009/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1009/2007
Dosar nr. 923/57/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2553/C/2004 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 3754/2004, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta SC R. SA împotriva pârâtei SC C.A. SA şi s-a constatat nulitatea absolută a actului adiţional nr. 1194 din 13 noiembrie 2003 încheiat de părţi la contractul de vânzare cumpărare nr. 1514/1998, cu 108.000 lei cheltuieli de judecată suportate de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că actul adiţional este lovit de nulitate absolută, deoarece s-a încheiat în lipsa acordului furnizorului de energie electrică, cu încălcarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 318/2003.
Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta SC C.A. SA solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 139/ A din 1 septembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, după casarea cu trimitere prin Decizia nr. 3727/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a respins, ca nefondat apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, instanţa de fond a aplicat corespunzător dispoziţiile art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea energiei electrice raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Pârâta a formulat recurs invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă că greşit s-a interpretat că actul contestat are ca obiect livrarea energiei electrice şi nu o obligaţie de a face în baza căreia reclamanta s-a obligat să obţină acordul SC E. SA în vederea asigurării accesului la utilităţi, iar dispoziţiile art. 948 C. civ., privind condiţiile de valabilitate ale oricărei convenţii au fost respectate.
Totodată, art. 43 alin. (2) din Legea energiei electrice ignorat de instanţă, se referă la consumatorul ce deţine o reţea electrică de distribuţie proprie prin care se alimentează cel puţin doi subconsumatori, situaţie în care se află şi reclamanta, fiind astfel obligată să asigure accesul reglementat la reţea, fără obţinerea unei cote suplimentare.
În privinţa primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., rezultă din observarea elementelor actului juridic privitoare la obiect, preţ şi modalităţi de plată că acesta vizează furnizarea de energie electrică.
Plecând de la această calificare corectă a actului juridic, dispoziţiile speciale aplicabile, în afara celor generale pe care trebuie să le îndeplinească orice convenţie, prevăzute prin art. 43 din Legea nr. 318/2003, faţă de obiectul acesteia, au fost, de asemenea, corect aplicate.
Astfel, în cauză, intimata reclamantă nu este producător şi distribuitor de energie electrică ci doar un consumator neavând reţea de distribuţie proprie, aşa cum prevede textul invocat de recurenta pârâtă, încât pentru a se putea încheia actul adiţional trebuia să se solicite acordul furnizorului acesteia de energie electrică, respectiv SC E. SA, acord care nu există şi să se respecte forma cerută de autoritatea de reglementare, ceea ce, de asemenea nu s-a îndeplinit.
Aşa fiind, soluţia este la adăpost de criticile formulate iar hotărârea este legală încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.A. S. SA Sibiu împotriva deciziei nr. 139 din 1 septembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1073/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 770/2007. Comercial → |
|---|
